Nu știu câți din voi știți că filmul După dealuri a fost făcut după o carte (după un caz real, desigur, surprins pentru prima dată în carte). Știu că eu am aflat cu ocazia faptului că a existat un oarecare scandal între Cristian Mungiu și autoarea, Tatiana Niculescu Bran. Se pare că aceasta nu a avut vreo pretenție financiară cu privire la film, dar a vrut ca în acțiunile de promovare să fie menționată sursa scenariului. Dacă voi ați auzit de film, dar nu și de carte, e clar că Mungiu nu prea și-a ținut partea lui de înțelegere.
Revenind, e prima dată când citesc o carte după ce am văzut filmul inspirat de ea. Dar mi-a plăcut prea mult ca să nu văd și cum e cartea. Și eram curioasă și dacă din carte provine acea atmosferă, acele detalii, acel ceva ce m-a dat pe mine pe spate la film. Acum, citind-o la atât de scurt timp după ce am văzut filmul, nu am putut trage o linie netă de delimitare între ceea ce mi-a inspirat cartea și ce mi-a inspirat filmul, pentru că ele se amestecă acum în mintea mea. Pot să zic că o mare parte din meritul filmului, din ceea ce m-a sensibilizat și m-a impresionat la el provine din carte. Pe de altă parte, să faci un film din așa o carte și să surprinzi în el atât de fin nuanțele romanului e remarcabil.
Deși se bazează pe o investigație jurnalistică riguroasă și bine pusă la punct, cartea dă dovadă de sensibilitate și empatie. Cum alfel ai putea surprinde ce se întâmplă în mintea tulburată a Irinei în momentele de maximă tensiune, în pragul nebuniei și al morții “Irina urla pe sub banda de tifon lipită la gură și se zbătea din toate puterile. Văzuse odată, la televizor, un film cu o femeie îngropată de vie și care se chinuia să respire în coșciug, acolo, sub pământ. Deodată se întunecă totul, parcă nu ma avea aer și i se părea că hoarde mari de draci mici și negri i se urcau pe trup ca niște furnici carnivore și îi smulgeau carnea, înaintau treptat, până la brâu, până la sâni, o cotropeau, i se suiau pe gât, îi intrau în urechi, în gură, în nări, în ochi și pe urmă în tot corpul, în loc de celule, avea draci mici, microscopici, legați între ei prin legături chimice din ce în ce mai complicate și i se făcu o poftă grozavă de ceva dulce”.
Nu pot deci să împart merite și lauri, mi-au plăcut mult ambele și le recomand.
Jurnal. Simplu jurnal 