RMN vs. ME

Gata, a trecut și RMN-ul, să vă povestesc cum a fost:

Ieri de dimineață am sunat să vad cum stau cei de la centrul de analize cu bugetul de la Casa de Asigurări de Sănătate, pentru că fără reducerea de la CAS un RMN ar costa cam 6-700 (așa e doar 190). Eu îmi închipuiam că o să fie așa o aglomerație la început de lună, că o să mă programeze undeva peste câteva săptămâni, când colo zice: azi ați dori la ora 15 sau la 16? Eu, doritoare să scap cât mai repede de povestea asta care deja mă ținuse stresată de ceva vreme am zis 15 din prima.

Toată dimineața m-am uitat la tot felul de informații și păreri despre experiența unui RMN și după muuulte păreri de genul “Sper să nu mai fiu nevoit în viața mea să fac așa ceva” sau “Am fost cu soțul meu, dar eu nu cred că aș fi rezistat acolo” sau “Cele mai puternice zgomote pe care le-am auzit în viața mea” am găsit și ce căutam, o experiență de genul “Nu e chiar așa rău, zgomotele au fost suportabile și experiența per total a fost una acceptabilă”.

Am ajuns acolo la 15, dar cum bănuiam începutul de lună adusese multă lume neprogamată (urgențe, ziceau ei) și mi s-a zis că o să intru peste o oră și jumătate. Am preferat să ies un pic să mă plimb cu soțul prin Copou decât să stau acolo în cabinet. A fost o plimbare destul de tăcută, morcovul era … la el acasă. Pe la 4 am ajuns din nou la cabinet și doamna de dinaintea mea nu intrase încă. Mi-am zis că o să încerc să citesc dintr-o revistă până îmi vine rândul. Când, ce să vezi, mă cheamă pe mine prima, quick and painfull.

Am intrat, le-am zis asistentelor că mi-e frică, pentru că asta era tot ce puteam să gândesc. După procedura standard, m-am așezat pe masă, mi-au pus ca un fel de cască pe cap, o păturică pe picioare și … eu tot nu le-am lăsat să plece, le-am zis iar că mie tot mi-e frică. Mi-au zis că nu are de ce să-mi fie frică, că e ventilat tunelul și dacă simt că nu mai pot sta acolo, să apăs butonelul de alamă și o să fiu scoasă imediat. Mi-au pus și niște căști în urechi și i-au dat drumul lui Julio Iglesias să-mi cânte. Am închis ochii și… bon voyage.  Când au început zgomotele mi-am zis: asta-i tot? și da, asta era tot!!! nu erau nici așa puternice, nici așa stridente, Julio le acoperea destul de bine. Singura problemă era că eram conștientă de faptul că nu am voie să îmi mișc DELOC capul și cu cât mă concentram mai tare să nu îl mișc, cu atât mi se încordau niște mușchi ai gâtului care îmi mișcau capul, cred că și din cauză că era frig, chiar mi-au și tremurat picioarele uneori.

Ca să rezum, chestii care nu mi s-au spus acolo, dar eu, disperată ce sunt, le-am citit pe net și mi-au prins foarte bine:

• zgomotele sunt puternice, ciudate, de peste tot
• masa se mișcă mereu pentru a te poziționa pentru “poze”
• cel mai bine te simți dacă ții ochii închiși
• dacă faci RMN cu substanță, ești scos pe la mijlocul perioadei și ți se injectează substanța
• totul durează cam 30-40 de minute (am numărat melodiile, să știu cam cât timp trece)
• la un moment dat masa se mișcă (tremură) în ritmul sunetelor

Pe de altă parte sunt chestii pe care nu le-am citit și m-au surprins plăcut aici la cabinet:

• sunetele s-au auzit de pe hol în timp ce așteptam și am putut să mă obișnuiesc puțin cu ele
• casca pe care mi-au pus-o pe cap avea o oglindă prin care puteam să vad în afara tubului, astfel am văzut când a venit să mă scoată (deschisesem ochii că era o perioadă prea mare de liniște și nu știam ce se întâmplă)
• având casca respectivă și neavând voie să mișc capul, nici nu am putut să realizez cât de îngust sau larg era tubul în care stăteam.

Acum pe biletul cu rezultatele scrie ca aspectul e normal, mai rămâne de văzut ce zice și doctorul neurolog.