Campionatul Mondial de Fotbal

E deja old-news faptul că suntem în plin eveniment fotbalistic: Campionatul Mondial de Fotbal din Africa de Sud. Și de ce scriu eu, o fată, despre așa ceva? Păi ne afectează, și încă foarte mult. Chiar ieri am auzit că pe lângă creșterea foarte mare a vânzărilor de bere, scade în aceeași măsură vânzarea de prezervative. Deci un prim impact pe care îl are fotbalul asupra tuturor🙂

În general îmi place fotbalul, chiar m-aș fi uitat cu mult interes dacă ar fi jucat și România la turneul acesta final, dar cum nu am nicio favorită, meciurile mă plictisesc. Îmi amintesc cu plăcere de Campionatul European de acum 2 ani, când eram cu o bursă în Germania și am privit meciurile cu studenți din aproape toate țările participante. Am găsit după multe străduințe un seguleț tricolor la o comerciantă româncă. Am făcut și pronosticuri, iar cei care au nimerit cele mai puține rezultate au luat pedepse (ok, recunosc, eu am fost aceea). Mi-a plăcut și entuziasmul germanilor atunci când țara lor s-a calificat în finală, au ieșit în stradă, au țipat, au claxonat, dar totul frumos și civilizat. Am ținut atunci cu Germania în finală, chiar aș fi vrut să mă aflu într-o țară care câștigă o asemenea competiție chiar în momentele de maximă bucurie și entuziasm. Din păcate, Germania a pierdut și spectacolul străzii n-a mai avut loc. Gata, m-am hotărât, țin cu Germania și la Mondiale, mă interesez imediat în ce grupă e și când joaca.

4 Responses to “Campionatul Mondial de Fotbal”

  1. calindiaconu Says:

    Germania se prezintă cu mult profesionalism. S-a văzut după felul în care jucătorii s-au bucurat la primul gol. O rezervă de înaltă ţinută morală. În plus, te întreb cât de etică ţi se pare componenta multinaţională a lor? Vezi si aici:
    http://calindiaconu.wordpress.com/2010/06/14/lectia-de-germana-si-toleranta-a-lui-low/

  2. Cristina Says:

    Da, chiar am observat ieri cat de multi “straini” au in echipa. Dar, cum ai zis si tu, nici australienii nu fost mai breji, desi la ei e scuzabil, sunt o natiune de emigranti.


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: