Rezidența vânătorească Stupinigi

E atât de frumoasă această rezidență în prezentarea de pe net, încât m-am dus să o văd tot sâmbătă, după Moncalieri. E localizată puțin în afara orașului, la ceea ce eu am crezut a fi un capăt de linie de autobuz cu o cursă foarte lungă – speram ca biletul meu de 70 de minute să nu expire înainte să ajung.

Am localizat rezidența pe GPS și m-am urcat în autobuz. Surpriza a fost că palatul era deja la mai puțin de 1km depărtare, iar autobuzul mai avea vreo 15 stații până la capăt. Explicația era că de fapt la palat nu era capatul de linie, ci doar un simplu loc de pe traseu în care autobuzul făcea 180 de grade și își continua traseul deviind în scurtă vreme de la drumul parcurs la sosire. Așa că mare mi-a fost mirarea când, nefiind “preanunțată” stația de la palat, autobuzul a făcut întoarcerea și a început să se depărteze. Am coborât la stația următoare și m-am întors vreo 500m pe jos.

Este, într-adevăr, foarte frumoasă rezidența, doar că m-au întâmplinat aceleași garduri portocalii la care încep de acum să fac alergie, semn de locație în restaurare. După ce am văzut gardurile, nu m-am mai mirat că era așa o pustietate împrejur.

Măcar am văzut-o pe exterior, printre garduri, așa cum s-a putut.

Acum intervenea însă problema întoarcerii. Din câte am constatat la venire, stația de la palat era doar pentru “dus”, dus către capătul care se aflat la vreo 10-12 stații depărtate. Varianta sigură, dar costisitoare (trebuia cel mai probabil să compostez mai multe bilete) era să iau autobuzul, să merg până la capatul liniei și apoi să mă întorc tot cu el către Torino. Varianta mai ieftină și mai neplăcută, era să merg pe jos vreo 1-2km până la prima stație la care cele două trasee (de dus și de întors) coincideau. V-am înnebunit, așa e? Nu contează, ideea e că m-am dus iar pe jos prin mari pustietăți de zgârcită ce sunt.

După cum vedeți, trotuarul pe care mergeam era doar pentru biciclete, pentru că în mod normal nu sunt pietoni.

În plus, pentru că trebuia să depășesc o intersecție mare, trotuarul meu o lua la un moment dar printr-un gang cam dubios. Am trecut, ce era să fac, să mă întorc?! Nu voiam, pentru că tocmai văzusem niște fete în fuste scurtuțe care făceau ochi dulci șoferilor, și nu aveam chef să fiu asociată cu ele.

N-a lipsit mult să intru și pe autostradă…

Dar până la urmă am văzut indicatorul sperat, de intrare în oraș. Imediat alături, stația care mă ducea înapoi…cu bine, și de data asta.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: