După dealuri

…de unde poți să începi atunci când vorbești despre așa un film. Că e unul dintre cele mai puternice pe care le-am văzut? Că am stat cu sufletul la gură și am absorbit fiecare vorbă? Că merita și mai mult în ceea ce privește premiile și nominalizările? De la toate astea și multe altele…

Probabil că impactul pe care îl are se datorează faptului că pleacă de la o întâmplare adevărată, vestitul caz al măicuței ce a murit la Mănăstirea Tanacu în urma unei așa-zise exorcizări. Cu siguranță majoritatea dintre noi au rămas cu ideea că preotul și măicuțele de acolo sunt niște monștri care au omorât o biată fată nevinovată, dar lucruile se pare că nu stau chiar așa. Interesant e că, în urma filmului, nu știi unde să mai plasezi vina, nu știi de unde exact au început lucrurile să devieze către răul care s-a petrecut și cine ar fi putut să prevină tragedia. Povestea e și despre  credință, chemare, ascultare, supunere, despre cum o intenție bună poate avea urmări nefaste. Și mai sus de toate este despre iubire, din păcate neîmpărtășită: Voichița, care acum e măicuță, nu o mai iubește pe Alina, fosta ei colegă de la orfelinat, iar Alina nu îl poate iubi pe Dumnezeu, așa că drumurile lor nu se mai pot întâlni niciodata.

Mi-a plăcut că vocea Voichiței e permanent șoptită, înceată, perfectă pentru personajul ei supus și ascultător. Surpriza mea a fost că vocea actriței Cosminei Stratan chiar așa e, am ascultat câteva interviuri ale ei. Meritul e al lui Mungiu că a selectat-o pentru acest rol. Pe de altă parte, Cristina Flutur, poate că nu are frumusețea Cosminei, dar e foarte deșteaptă, plăcută și blândă, chiar o admir. A fost o surpiză pentru mine, mai ales că în film avea o privire de persoană tulburată și o atitudine foarte dură.

Mi-a mai plăcut și interogatoriul polițistului care venit la mănăstire să investigheze cazul. Conținea cam toate întrebările pe care le-am fi pus noi, ca spectatori, încercând să deslușim ce era în mintea personajelor atunci când lucrurile escaladează de la normal la absurdul care a urmat.

Am selectat niște dialoguri-cheie din film (dacă nu l-ați văzut, poate ar fi bine să nu le citiți, să nu stricați impactul pe care îl are filmul ca întreg). Am să las la o parte nuațele ce țin de accent, pentru ca textul să fie mai lizibil, dar închipuiți-vă că totul e vorbit în dulcele grai moldovenesc.

Preotul: Da-i credincioasă dânsa?
Voichița:Mai merge ea așa la biserică, dar nu ca să zici că…
Preotul: Da de spovedit se spovedește?
Voichița: Nu știu, tati, dar nu cred…dacă e în Germania de atâția ani?
Preotul: Și cum vrea ea să fie liniștită dacă nu se spovedește, nu se împărtățește…
Voichița: Dânsa cel mai tare ar vrea să nu mai fie singură(…)
Preotul: D-apoi poți să fii înconjurat și de toți oamenii din lume, dar dacă n-ai pe Dumnezeu în suflet, tot degeaba.
Voichița: Da eu i-am zis, tati. Da dânsa tot zice că să mă duc eu la ea acolo…
Preotul: Să te duci tu?
Voichița: Să mă duc așa, până se mai liniștește, până îi mai trec gândurile.
Preotul: Eu credeam că tu ți-ai cam ales calea pe care vrei să mergi.
Voichița: Da eu mi-am ales, tati. Dar eu ziceam de ea ce vrea (…)
Preotul: Păi pe calea asta a lui Hristos nu prea așa-i, că azi îl slujesc, dar mâine am o treabă. Există o continuitate în viața asta a noastră duhovnicească. Nu poți așa pe sărite, pricepi tu?
Voichița: Da,tati.
Preotul: Și-apoi unde mai pui că omul care pleacă și cel care se întoarce nu-i tot ăla, înțelegi tu?
Voichița: Da, tati.

Voichița: Alină eu am vorbit cu părintele, și eu dacă mă duc de aici nu mă mai primește.
Alina: Păi și ce…Voichiță, n-am zis noi că gata, de-acuma rămânem împreună orice-ar fi? La ce să te mai întorci?
Voichița: Alină, eu am apucat pe o cale, nu pot să ies așa pe ușă să mă rup.
Alina: Da ce cale spui tu?
Voichița: Cale ca să nu mai fiu singură niciodată.
Alina: Da ai să fii cu mine…
Voichița: Am să fiu…Alină, dacă n-ai pe Dumnezeu în suflet, poa’ să fie tot alaiul de pe lume cu tine că tot singur ești.
Alina: Voichiță da ce spui tu acolo? Eu numai pe tine te am și mie nici nu-mi trebuie altcineva.
Voichița: Păi nu-i bine așa Alină, că oamenii vin și se duc, numai Dumnezeu e cu tine totdeauna. Tu crezi că mie nu mi-a fost greu atunci când ai plecat? Foarte greu mi-a fost. Dar uite că mi-a ajutat Dumnezeu și am găsit alinare, pe mami, pe tati…
Alina: Voichiță, tu ai zis că familia ta eu îs și eu am acuma nevoie de tine să mă ajuți. O iau razna de tot singură acolo… cum și eu te-am ajutat când eram la cămin.
Voichița: Și eu nu te-am ajutat, Alină?
Alina: Voichiță, tu mă mai iubești pe mine?
Voichița: Te iubesc, dar nu ca înainte.
Alina: Da cum?
Voichița: Nu știu. Altfel.
Alina: Cum altfel? De ce altfel?
Voichița: Că eu îs altfel acuma, Alină. Am pe altcineva în suflet.
Alina: Pe cine? Pe cine ai tu în suflet în afară de mine? Voichiță ce s-a întâmplat cu tine?
Voichița: Se schimbă oamenii, Alină. Omul care pleacă cu ăla care vine nu-i tot ăla.
Alina: Voichiță tu iubești pe părintele ăsta? Te fuți cu el? Spune, asta îi? Sau ce ți-o zis de te-o amețit în halul ăsta?
Voichița: Mi-e milă de tine , Alină că nu înțelegi, dar nu știu cum să te-ajut.
Alina: Pe tine tre să te-ajuți, Voichiță. Pe tine…

Alina: Voichță, da tu cât socotești că ai să stai în hruba asta, o viață întreagă?
Voichița: Da asta-i casa mea, acum, Alină!
Alina: De ce te temi tu? Să trăiești te temi tu?
Voichița: Alină uite, nouă părintele ne-a zis o dată o pildă cu un om care o umblat o viață întreagă prin toată lumea ca să își găsească rostul și cu altul care numai a ieșit în prispa casei și o găsit și tihna și pe Dumnezeu.
Alina: Da mai lasă-mă cu Dumnezeu ăsta a tău, Dumnezeu în sus, Dumnezeu în jos, parcă părintele vorbește cu gura ta, nu tu.
Voichița: Alină, tu dacă vrei să rămâi aicea tre să renunți la mânie și la purtarea asta, că Dumnezeu nu vine la oamenii mânioși.
Alina: Nu mai vorbi așa în dodii, tu ca un om nu mai poți să vorbești?
Voichița: Cum ca un om, Alină?(…) Alină, ți-ar face foarte bine dacă ai reuși să crezi tu.
Alina: Voichiță da eu cred. Cât am stat acolo m-am rugat în fiecare zi la Domnul să mi te aducă înapoi. Da’ de ce nu vrea el asta eu nu-nțeleg.
Voichița: Domnul dă la fiecare ce trebuie, nu ce vrea.
Alina: Da mie tu-mi trebi…

One Response to “După dealuri”

  1. Spovedanie la Tanacu | Jurnal. Simplu jurnal Says:

    […] știu câți din voi știți că filmul După dealuri a fost făcut după o carte (după un caz real, desigur, surprins pentru prima dată în carte). […]


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: