Cu Alex la piscină (2)

M-am gândit eu mult cum pot să fac să îmbunătățesc experiența de la piscină. Singura soluție care mi-a venit în cap momentan a fost să îmi iau un halat de baie ca să nu mai ud hainele copilului între piscină și vestiarul meu. Așa că mi-am luat un halat frumos și gros. Doar că acum nu mai încăpeau bagajele în geanta mea de scutece. Mi-am pus în gând să cumpăr o geantă mare, oarecum sport, pe care să o folosesc doar pentru piscină. Apoi mi-a amintit Iri că are el așa o geantă pe care o folosea la fotbal (în vremurile când mergea). Și pentru că nu mai am de mult geantă de umăr (ce îmi trebuie pun în geanta de scutece) am procedat la fel și acum, adică am pus ce îmi trebuia în geanta asta sport. Pentru că urma să merg cu mașina, mi-am pus actele într-un buzunar intern și am plecat.

Schimbatul s-a făcut tot cu piciorul fixat în dreptul copilului ca să nu cadă de pe bancă. Am intrat frumos în piscină, unde era un tip de vreo 200kg. N-am nimic cu el, îl felicit pentru că vrea să facă ceva pentru aspectul și sănătatea lui, dar de ce l-au băgat la ora pentru bebeluși?!! În fine, ne-am bălăcit puțin și după vreo jumătate de oră mi-am amintit: nu aveam banii la mine, nu aveam cu ce să plătesc piscina!!! Am înghețat pe moment. Iri nu prea putea pleca de la serviciu pentru că oricum trebuia să plece mai devreme în ziua respectivă. Până la urmă, altă soluție nu era. Urma să îl sun pe Iri când ajung la telefon, adică în vestiar, undeva la fundul genții sport. Ori că m-a simțit stresată, ori că a avut alt disconfort, dar Alexandra a plâns ca niciodată când am ieșit din piscină. Nu reușeam să o pun pe șezlongul respectiv ca să o îmbrac. În brațe era oarecum liniștită, dar când o puneam jos țipa de parcă aș fi pus-o pe ace. Se uita lumea la mine (instructorul, femeia de serviciu, altă mamă) cu o privire ce exprima “Dar ce are săraca de plânge așa?”. Și eu mă uitam la ei ca și cum “Stați liniștiți, totul e sub control”. Deși nu prea era, nu știam cum să fac să o îmbrac mai repede ca să ajung și la telefon. Până la urmă a mai scăzut țipătul cu câțiva decibeli și am mai reușit să o îmbrac. La naiba, luasem și niște haine foarte greu de îmbrăcat, care și în mod normal o chinuie când o îmbrac. Inutil să vă zic că transpirasem toată în halatul meu frumos și gros.

Am reușit până la urmă să ajung și la telefon și, mai cu țipete, mai cu calm, m-am îmbrăcat și eu și l-am așteptat pe Iri să îmi aducă banii.

Cam asta a fost a doua oară, și tot nu ne lăsăm. Mai mergem, dar după ce uit puțin experiența asta🙂

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: