Parentaj sensibil și inteligent – D. Siegel, M. Hartzell

“Să ne înțelegem pe noi înșine pentru a crește copii fericiți”

Vă ziceam că mi-a plăcut prima carte a lui Daniel Siegel pe care am citit-o, așa că am început-o cu mare interes și pe asta. Din păcate, nu a fost pe placul meu. Nu zic că nu ar conține informații utile, dar modul în care e scrisă nu e prea prietenos. Am simțit mai degrabă că citesc un curs de psihologie, cu mulți termeni, cu noțiuni, clasificări, pași de urmat etc. Ideea principală e surprinsă în subtitlu: înțelegerea propriei persoane, rezolvarea anumitor probleme/experiențe neplăcute din copilăria noastră ajută la clădirea unei relații mai eficiente cu propriii copii. Din păcate nu sunt date soluții concrete de cum putem să înțelegem și să rezolvăm acele probleme. Na, așa știu și eu că e bine să fie bine și e rău să fie rău, dar cum să facem asta ar fi fost mai interesant de aflat.

Am subliniat totuși niște idei. Nu știu dacă au sens scoase din context, dar vi le împărtășesc:

  • Dacă ați avut o copilărie dificilă, dar ați reușit să înțelegeți acele experiențe, nu sunteți condamnat să creați din nou același tip de interacțiune negativă cu propriii dvs copii.
  • Nu putem schimba ce ni s-a întâmplat în copilărie, dar putem schimba ceea ce credem despre acele evenimente.
  • Când suntem prea ocupați să facem lucruri pentru copiii noștri, uităm cât de important este să fim, pur și simplu, cu ei.
  • Experiențele legate de separare pot fi declanșatorul unei întregi game de reacții emoționale. Ele pot să actualizeze în dvs. sentimentele legate de abandon, făcându-vă să nu fiți în largul dvs. când sunteți nevoit să vă despărțiți temporar de propriul copil, amplificând-i și lui neliniștea.
  • Experiențele noastre dau în mod direct formă structurii creierului și creează mintea care definește cine suntem.
  • O problemă nerezolvată ne poate face să fim foarte inflexibili cu propriii copii.
  • Copiii, chiar cei care pot înțelege limbajul verbal, se folosesc de accesorii precum păpușile, marionetele și desenul, ceea ce îi ajută foarte mult pentru a înțelege propriile experiențe.
  • Exercițiu: Observați imaginile și amintirile care se ivesc în clipa în care încercați să spuneți o poveste despre istoricul și semnificația unei anumite probleme ce vă afectează relația cu propriul copil.
  • Când copiii resimt senzații pozitive, părinții pot împărtăși acele stări emoționale și le pot reflecta entuziast. Când copiii resimt senzații negative, părinții pot empatiza cu sentimentele lor. Când copiii trăiesc o conectare aliniată cu un adult afectuos și empatic, se simt bine în legătură cu ei înșiși, deoarece emoțiile lor au ecou și sunt reflectate.
  • În cadrul relațiilor părinte-copil există o nevoie ciclică de conectare și separare. Este important pentru părinți să simtă momentele când copilul simte nevoia de singurătate și când simte nevoia de conectare. Nu este în natura noastră să fim într-o rezonanță permanentă.
  • În loc să ascultăm și să răspundem adecvat copiilor noștri, noi răspundem exclusiv din punctul nostru de vedere.
  • Fiți sinceri și autentici, pentru că orice copil poate citi mesajele nonverbale și dacă îl veți minți cu privire la starea dvs, copilul se va simți derutat din cauza dublului mesaj.
  • Coerența adultului când își povestește copilăria denotă modul în care și-a înțeles experiențele din prima parte a vieții și este cel mai puternic factor de predicție a gradului de siguranță a relației de atașament a copilului (Adult Attachement Interview).
  • Despre certuri: Faptul de a reflecta împreună cu copilul asupra experienței interioare a altercației este crucial pentru remedierea rupturii. Reconcilierea nu survine dacă încerci să dai vina pe cineva.
  • Despre NU: copiii învață că uneori nu au permisiunea să facă ceea ce vor și că trebuie să își redirecționeze energiile. Ei trebuie să învețe să audă “nu” păstrându-și în același timp moralul ridicat și încrederea în ei înșiși, acestea fiind elemente esențiale ale inteligenței emoționale. Chiar un refuz trebuie însoțit de comentarii empatice și reflexive. Dacă totuși copilul este iritat, faptul de a-i permite să-și consume iritarea îi poate oferi ocazia de a învăța cum să tolereze propriul disconfort emoțional.
  • Părinții pot încuraja activ dezvoltarea capacității copilului de a-și înțelege propria viață interioară și pe a celorlați prin inițierea unor interacțiuni precum jocul imaginativ, spunerea poveștilor și discuțiile cu alți copii despre emoții și despre impactul lor asupra modului în care se comportă. Similar, când citiți o poveste copilului dvs., puteți comenta povestea discutând despre gândurile și sentimentele personajelor.
  • Faptul de a vorbi cu copiii despre ce își amintesc după experiențele lor duce la copii care își amintesc mai bine. Înainte de culcare poate fi un moment propice pentru recapitularea activităților zilei.
  • Este util, dacă un copil are o ieșire emoțională, mai târziu să etichetăm și să dăm un nume acelei stări generice, cu termeni care ar putea fi creați de copil și de dvs., precum furie, pierderea cumpătului, tornadă emoțională etc.
  • Clarificarea modului în care un lucru intenționat poate fi văzut diferit de alții este importantă.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: