Along the Po, immersed in nature

Plecarea a fost din nou din Piazza Vittorio Veneto, care în plus, față de alte duminici, avea și priveliștea munților, pentru că a fost o zi foarte senină și fără ceață și în astfel de zile munții se văd foarte bine chiar și din inima orașului.

Apoi am mers pe trotuarul de pe malul râului, pe așa-zișii “murazzi del Po”, construiți pe la 1880, acum cu terase și cluburi.

Intrarea principală în parcul Valentino este prin Arcul Monumental al Artileriei.

Parcul, de aproximativ 550.000 mp este numit, așa cum e și Copoul la noi, “plămânul verde” al orașului. Era așa de frumos afară, că am rămas și eu vreo două ore pe iarbă, ba cu un sandviș, ba cu o carte, ba privind pur și simplu prin jur. Și nici nu m-aș fi ridicat să finalizez traseul dacă nu m-ar fi ajuns umbra.

Tot în parc sunt și: Grădina Botanică, …

…castelul Valentino, …

… Società promotrice di Belle Arti, …

…satul și castelul medieval.

La ieșirea din Parcul Valentino este Fântâna Lunilor, cu câte o statuie pentru fiecare lună și pentru fiecare anotimp. Nu vă mai pun să ghiciți care și cum, dar vă zic că începând din mai, lunile erau din ce în ce mai dezbrăcate până prin toamnă.

La final, Torino Esposizioni, un pavilion de expoziții folosit și pentru câteva întreceri din cadrul Olimpiadei din 2006 (de exemplu cea de hochei pe gheață).

În sus pe partea cealaltă a râului se vedeau, pe Monte dei Cappuccini, multe puncte mici deasupra zidului, oameni care admirau priveliștea așa cum o admirasem și eu săptămâna trecută.

Advertisements

Sâmbăta nu s-a terminat …

Nu, nu m-am dus chiar acasă după ce m-am întors de la Sacri di San Michele…m-am dus la plimbare, de data asta fără hartă, așa orbește. Ținusem eu minte că am mai văzut pe traseele mele de autobuz câteva obiective. Nu mai țineam minte exact pe care, dar avantajul aici este că o dată compostat un bilet, este valabil 70 de minute, timp în care poți să sari dintr-un autobul în altul până ajungi unde vrei. Și uite ce am mai găsit…

Statuia lui Victor Emanuel II, nu e singura din oraș, dar e cu sigurață cea mai impresionantă.

Trotuare cu o atmosferă romantică…

Primăria

Apoi am ajuns în Parcul Valentino, un parc foarte întins în care lumea stătea pe iarbă, cânta la chitară, juca un fotbal, fără miros de mici şi de grătar. Pe trotuare erau câteva biciclete şi role, copii, părinţi şi bunici, toți făceau puțină mișcare…chiar plăcut.

Parcul e pe malul râului Po, unde era o competiţie de caiace

Tot în preajma parcului este Palatul Valentino, care din păcate nu este deschis publicului. Găzduiește, însă, Facultatea de Arhitectură din cadrul Politehnicii, deci într-un anume fel tot e deschis, dar nu știu dacă poate intra oricine. Oricum, sâmbăta, lacătele sunt bine puse pe poartă.

Tot prin preajmă, un arculeț de triumf

un pod peste Po

…stăteam un pic crispată în poză pentru că îmi era frică să nu mi se ducă aparatul foto în râu 🙂

Pe drumul înapoi am văzut cea mai mică mașină ever, nu știu dacă se vede cât de înghesuiți stăteau bieții oameni în ea. Incomod, da, dar cu siguranță atrăgeau toate privirile.