Voi de ce nu faceți un copil?

Mă întreb uneori care e sensul acestei întrebări. Cu excepția unor persoane foarte apropiate, în special familie, nu știu cine și de ce ar adresa o întrebare de genul acesta.

Dacă e să o luăm pe cazuri, există cupluri care vor să facă un copil și cupluri care nu vor pe moment, sau poate deloc. Cei care nu vor (acum sau vreodată) cu siguranță au motive bine întemeiate și nu cred că o discuție care începe cu “Voi de ce nu faceți un copil?”  poate să îi răzgândească cumva. Apoi sunt cei care își doresc și chiar încearcă, situație în care discuția tinde să alunece un pic spre jenant (“Facem”, “Încercăm”, “Prestăm”, “Lucrăm în sensul ăsta”).

Și apoi mai e categoria cuplurilor care își doresc un copil, dar întâmpină probleme în a-l concepe. În cazul ăsta întrebarea cu pricina chiar pică greu. Am fost pusă în situația asta și nu e deloc plăcut. Nu știi dacă e cazul să detaliezi, să îți deschizi sufletul și să povestești despre problema ta, sau, pentru că lucrurile astea sunt atât de intime, să eviți, să pleci capul sau să inventezi o minciună (așa cum se întâmplă de cele multe ori). Nu pot spune că am fost diagnosticată cu infertilitate, dar am ceea ce se numește endometrioză (am și o operație la activ), care, din câte am fost avertizată și din câte am observat pe parcursul câtorva luni cât am “lucrat în sensul ăsta”, face din a concepe un “challenge”.

Salut în acest sens inițiativa Asociației SOS Infertilitatea, și anume o campanie de sensibilizare și conștientizare a fenomenului infertilității. Dacă sunteți din București, veți vedea,începând de mâine afișele de mai jos prin oraș. Am speranța că o să se extindă campania și în alte orașe. De reținut este faptul un copil se face în intimitate și cred că subiectul conceperii unui copil trebuie să fie la fel de intim.

 

Advertisements

Ca la noi…

Vă spusesem despre problema mea cu endometrioza. Pe scurt, m-am operat acum un an și ceva de 2 chisturi mari endometriozice și nu am primit niciun tratament după (deși cam toate persoanele pe care le-am cunoscut pe net și au trecut prin asta au primit tratament după operație). Tot ce trebuia să fac mai departe era să merg la controale regulate ca să mă asigur că nu mai ajung în siutația asta neplăcută. Din păcate, recent am descoperit că a mai apărut un chistuleț de 1 cm. Ceea ce m-a șocat a fost că nici acum nu am primit tratament. Doar sfatul să revin la consult. Și toată lumea se miră de ce și cum. Sunt pusă în situația dificilă de a nu ști ce să fac, încotro să o apuc. Multă lume îmi spune să merg la alt doctor, doar că ăsta este printre cei mai buni și mai apreciați din Iași…și nici nu e de ici de colo să dai câte 100-150 lei pe un consult+ecografie să ghicești din doctor în doctor care e mai bun pe felia asta.

Este păcat că la noi doctorii nu te informează cum trebuie. Mă uit la tot felul de show-uri medicale pe Zone Reality în care omul este pus la curent cu absolut tot ce înseamnă boala lui, ce impact are asupra vieții lui, care e tratamentul, care sunt implicațiile pe viitor etc. La noi, dacă mergi la un doctor la spital și nu la cabinetul particular (pentru ca să faci puțină economie, că oricum și la spital îi dai ceva), consultul durează în jur de 2 minute și la plecare ești mult mai bulversat decât când ai venit. Ajungi acasă, cauți pe internet, dar nu tot ceea ce găsești este corect…cea mai avizată părere este a doctorului, care dacă nu este sigur sau nu este stăpân pe un anumit domeniu (fiecare domeniu are subdomeniile lui, pe care poți să le stăpânești mai bine sau mai rău, fără nicio rușine), ar trebui să ceară părerea altui doctor, pentru ca în final să fii sigur că ești tratat cum trebuie.

Așa că întrebarea rămâne: dacă voi cunoașteți un medic ginecolog din Iași care să mai fi tratat cazuri de endometrioză, vă rog să mi-l recomandați.