Chec aperitiv

Am aflat de la prietenele de pe Miresici o rețetă pe care am încercat-o sâmbătă.

Ingrediente: 5 ouă, 100g parizer/salam/șuncă (ce aveți prin frigider), 100g cașcaval/brânză, 5-6 măsline, 1-2 ardei (de preferință de culori diferite, pentru aspect), pătrunjel, 5 linguri de făină, sare, piper.

Preparare: Se bat albușurile spumă și se adaugă făină. Separat se amestecă galbenușurile cu restul ingredientelor și apoi se toarnă peste albuș. Tava se unge cu unt și se tapetează cu făină. Se pune compoziția în tavă și se dă la cuptor 30-40 minute.

Rezultatul este foarte bun, aspectuos (nu prea îmi ies mie mâncărurile aspectuase de obicei) și consistent.

După obișnuință, vă spun și prețul total aproximativ: 13lei



Advertisements

Cartofi cu broccoli și iaurt

Am gătit și sâmbătă o mâncare ușoară și delicioasă. Rețeta e din revista Click!Poftă Bună:

Ingrediente: 1kg cartofi, 1 bucată broccoli, 2 ardei roșii, 400ml iaurt degresat, 3 căței de usturoi, 2 linguri ulei, sare, piper.

Preparare: Se curăță cartofii, se taie bucăți, se fierb în apă cu sare și se scurg. Se desface broccoli în buchețele, se fierb în apă cu sare 5-6 minute. Ardeii se taie bucăți mari. Într-un vas termorezistent uns cu ulei se așează cartofii, broccoli, ardeii și se dau la cuptor 10 minute. Se scoate vasul, se toarnă peste legume iaurtul amestecat cu usturoiul pisat, sare, piper după gust și se mai lasă la cuptor 10 minute.

Data viitoare nu aș mai pune la cuptor după ce torn iaurtul, ori poate e vina iaurtului pe care l-am folosit pentru că nu s-a comportat prea bine la cuptor. Asta doar din punct de vedere al aspectului, pentru că gustul nu a avut de suferit 🙂

Am calculat din nou prețul: 15 lei totalul, deci cam 3-4 lei/porție.

Lasagna de pui

Am gătit aseară, chestie care se întâmplă destul de rar având în vedere că momentan primim mâncare săptămânal ba de la părinți, ba de la socri. Am folosit rețeta de aici și a ieșit o bunătate. M-a ajutat și soțul și am terminat-o mai repede decât spune la rețetă 🙂

Vreau să recomand totuși, dacă vă hotărâți să faceți, să folosiți foi de lasagna cu ou, care sunt puțin mai scumpe, dar mult mai bune.

Având în vedere că aseară am făcut cumpărăturile pentru lasagna, am făcut și un calcul să văd cât m-a costat. Totalul mi-a ieșit 26 de lei pentru 5 porții bune, deci aproximativ 5,5 lei pe porție. Bon appetit!