Villa della Regina

…este un alt castel, din secolul XVII, care a aparținut dinastiei de Savoia. Deosebite sunt decorurile exterioare ale castelului, fântâni, statui, gradini. În plus,  în sfârșit era senin (era a patra oară când ajungeam prin zonă și de fiecare dată fusese ceață) și se vedeau munții…o priveliște superbă. De fapt asta era și ideea vilei, să aibă în față vederea către oraș și munte, iar în spate grădinile și fântânile, astfel încât din salonul central să le poți vedea pe toate  deodată.

Delle Alpi și vestul sălbatic (2)

Vă ziceam că am ajuns în parcul la Mandria și nu știam ce să fac. Am mers până la urmă mai departe, pe una din cărărui.

Nu știam unde mă duce, dar parcă pe acolo mergeau cei mai mulți oameni. Erau și câțiva copii cu biciclete și role, deși, după cum veneți, terenul nu prea le era prielnic.

Am ajuns apoi la o clădire, un nou palat. Erau de fapt “Apartamentele Regale”, un fel de refugiu în natură al aceluiași rege, Victor Emanuel II.

De sus din fața palatului, parcul arăta cam așa:

Cine știe, poate vara arată mai bine, acum însă era cam tristă priveliștea. În plus, îngrijitorii folosiseră muuulte îngrășăminte naturale, era un miros pregnant de așa ceva :).

Am fost apoi cu ghizi (din nou în italiană) și în interiorul apartamentelor (6 euro de data aceasta). Din nou fără fotografii, ci doar câteva fapte: clădirea era construită pentru cea de-a doua soție a lui Victor Emanuel II, Rosa Vercellana. Căsătoria fusese una “în afara rangului”, adică erau din medii sociale total diferite, și din acest motiv, titlul și privilegiile regelui nu erau transmise nici soției, nici urmașilor lor. În cinstea ei, însă, aproape toate camerele erau decorate (tapet, uși, tavan) cu trandafiri. Wiki zice chiar că au fost amanți înainte de moartea primei soții a regelui.

Casa era foarte racoroasă, dacă afară erau aproape 15 grade când am vazut-o eu, înăuntru erau 3-4 (eu cautasem o garderobă să-mi las haina, dar s-a insistat să nu fac asta pentru ca e frig înauntru și mare dreptate aveau). Și ușile erau special construite, un pic înclinate, să se închidă imediat în urma celui care trecea dintr-o cameră în alta pentru a nu se pierde din caldură. Culmea, am întrebat și mi-a s-a spus că vara nu e racoare, ci dimpotrivă, exagerat de cald.

Le placeau mult animalele împăiate și era un hol special în care erau expuse. Regelui îi placea să vâneze, dar nu mânca niciodată din carnea animalelor prinse. Rosa Vercellana gătea ea însași pentru rege, întotdeauna mâncarurile lui preferate (bucătaria, din pacate, nu se putea vizita). Avea și o cameră pentru fumat, deși femeile care fumau nu erau deloc bine vazute la acea vreme, dar Rosei nu-i păsa, nu căuta deloc sa fie bine vazută de popor.

Jumatate din casă era a regelui, jumatate a soției sale (asta la etajul cel mai de sus), iar copiii stăteau la etajul 1, unde erau și dressingurile, foarte mari pentru că rochiile din acele vremuri necesitau mult spațiu pentru depozitare. Regele și Rosa aveau băi în camere (mare lux la acea vreme), doar că erau pe balcon cumva (le-am pozat din afară).

Am înțeles toate aste din italiana!!! Bine, am mai cerut câteva lămururi pe engleză ghizilor (care erau de fapt 2 fete draguțe, cam de aceeași vârsta cu mine).

Am mai prins apoi câteva unghiuri bune cu munții (da, știu, sunt cam obsedată).

Am reușit apoi să poziționez cumva aparatul să îmi fac o fotografie cu clădirea Apartamentelor Regale.

Dar de acum soarele se cam ducea spre apus

și eu știam că am aproximativ 3km până la stația de autobuz. Așa ca mi-am început drumul de întoarcere. La ieșirea din parc am căutat, poate ma lua și pe mine cineva, să nu mai merg pe jos pe drumul ala pustiu..mai ales că am gasit o mașina cunoscută.

N-am mai stat, am mers ușor-ușor catre stație. Asta până când mi-am dat seama că aș putea prinde apusul după Alpi. Am grăbit pasul să pot ajunge la zona militară, pentru că de acolo se vedea destul de bine partea aceea de orizont. Am ajuns când soarele cam disparuse după munți și am crezut că am pierdut tot. Când, de fapt, spectacolul de-abia atunci începea.