Mecanica inimii – Mathias Malzieu

Mă uitam la o emisiune pe TVR HD despre noua generație din teatru și vorbea Chris Simion, o regizoare de care auzisem pe la Radio Guerrilla. A zis că pune în scenă o piesă numită Mecanica Inimii, după cartea cu același nume, carte care i s-a părut ei ca fiind cea mai frumoasă poveste de dragoste pe care a citit-o vreodată (posibil să fi zis din literatura contemporană, acum că mă gândesc mai bine). Cumpărat, citit, plăcut…parțial.

E despre un băiețel care se naște cu un defect la inimă și moașa îl salvează punându-i în piept un ceas care să îi ajute inima să bată. Și pentru că asta nu era suficient, mama îl părăsește la naștere. Rămâne deci în grija moașei (un soi de vraci-mecanic al mașinăriei corpului uman) alături de alți copii abandonați de mame, așteptând o familie adoptivă să îl ia acasă. Doar că nimeni nu dorește un copil cu un ceas în piept, așa că moașa îi devine mamă adoptivă și cei câțiva pacienți care mai veneau pe la ea – familia). Pentru ca să nu se îmbolnăvească însă trebuie să respecte câteva reguli, dintre care cea mai importantă este să nu se îndrăgostească. Prima parte mi-a plăcut extrem de mult. Citisem pe coperta din spate (coperta a patra am înțeles ca se spune) că e un fel de Micul Prinț… Și chiar așa a fost. O poveste spusă la persoana întâia de o voce atât de inocentă și de candidă. Firesc că se îndrăgostește până la urmă și luptă să își împlinească dragostea, cu toate ca știa că îi pune însăși viața în pericol. Finalul însă m-a dezamăgit. Înțeleg imprevizibil, înțeleg pragmatic, înțeleg trist, dar nu înțeleg abruptul și lipsa de explicații.

Dar dincolo de asta, am încercat să văd un pic dincolo de poveste (atât de rar mi se întâmplă să văd semnificații dincolo de povestea în sine, persoană logică și pragmatică ce sunt). E vorba poate și despre cum îi tratăm pe cei puțin diferiți de noi, cum ne uităm la ei și cum îi integrăm printre noi. Poate și despre cât de mult ne punem sufletul pe tavă când iubim, cât ne implicăm și cât riscăm să suferim după o astfel de poveste. Și mai mult decât atât, despre cât de mult le cenzurăm copiilor anumite experiențe din dorința prea mare de a-i proteja.

Inima îmi bate din ce în ce mai tare și mi-e greu să-mi recapăt suflarea. Am impresia că ceasornicul îmi urcă, umflându-se, până în gât. Oare o fi ieșit dintr-un ou fata asta? Se mănâncă? E din ciocolată? Ce-o fi cu ea? Încerc să mă uit în ochii ei, dar privirea mi-a rămas ațintită asupra buzelor sale răpitoare. Nu m-aș fi gândit niciodată că poți sta atât timp ca să contempli o gură.

Să ştii că asta-i o nimica toată pe lângă ce ţi se poate întâmpla dacă te îndrăgosteşti. Mai devreme sau mai târziu, o să plăteşti cu multă suferinţă întreaga bucurie care te cuprinde când iubeşti. Şi cu cât vei iubi mai mult, cu atât durerea pe care o vei simţi va fi mai ascuţită. Vei cunoaşte dorul, chinurile geloziei şi ale incertitudinii, senzaţia că eşti respins şi că ţi se face o mare nedreptate. Frigul o să-ţi macine oasele, iar sângele se va preschimba în sloiuri gheaţă rătăcind pe piele, prin tot trupul. Mecanismul inimii tale va sări în aer.

Dacă te temi că o să-ţi fie rău, nu faci decât să mărești șansele de a ţi se face rău. Uită-te la acrobaţi, crezi că se gândesc vreo clipă că or să cadă când merg pe sârmă? Nicidecum, acceptă riscul şi savurează plăcerea de a înfrunta pericolul. Dacă-ţi duci viaţa cu ochii în patru să nu-ţi rupi ceva, o să te plictiseşti de moarte să ştii… Nu cunosc nimic pe lumea asta mai amuzant decât imprudența.

Am văzut apoi filmul de animație inspirat de film și am văzut că, dincolo de alte mici modificări, și finalul e schimbat. Nici măcar nu e inclusă răsturnarea de situație de la final care schimbă oarecum întreaga viziune asupra intrigii poveștii. Și am văzut că scenariul filmului e scris tot de autorul cărții, deci bănuiesc că, dintr-un motiv sau altul, și-a schimbat și el puțin viziunea. Nu e un final mai fericit, dar e foarte bine închegat cu povestea, așa cum a fost spusă ea în film.

Și de curând am văzut că vine și spectacolul de teatru al lui Chris Simion în Iași. Se oferă cineva să fie babysitter pe 16 februarie?

Domnișoara Christina

Am citit recent cartea și scopul postării nu e să-i fac o recenzie lui Eliade, no way.

Dar și prin liceu când am citit-o prima oară (recunosc, titlul m-a convins atunci) când nu am înțeles mare lucru din ea, dar și acum recent m-am întrebat de ce nu se face un film pe tema cărții… Și n-a durat decât vreo săptămână până am văzut asta:

Mă deranjează un pic că promovarea se face în relație cu sărbătoarea de Halloween, lansarea fiind pe 1 noiembrie. Păcat, pentru că avem și noi românii o seară a strigoilor în noaptea de Sfântul Andrei. Și cum filmul este despre strigoi, și nu despre zombi sau dovleci, aș fi apreciat să îl promoveze în legătură cu sărbătoarea noastră românească. În rest, abia aștept să-l văd.

Later edit: Am aflat apoi că a mai fost cel puțin o ecanizare pentru televiziune în 1992 (care se găsește pe youtube) și nu e de ici ce colo, ci îi are în distribuție pe Adrian Pintea, Irina Petrescu, Medeea Marinescu. Chiar o să mă uit.

Spovedanie la Tanacu

Nu știu câți din voi știți că filmul După dealuri a fost făcut după o carte (după un caz real, desigur, surprins pentru prima dată în carte). Știu că eu am aflat cu ocazia faptului că a existat un oarecare scandal între Cristian Mungiu și autoarea, Tatiana Niculescu Bran. Se pare că aceasta nu a avut vreo pretenție financiară cu privire la film, dar a vrut ca în acțiunile de promovare să fie menționată sursa scenariului. Dacă voi ați auzit de film, dar nu și de carte, e clar că Mungiu nu prea și-a ținut partea lui de înțelegere.

Revenind, e prima dată când citesc o carte după ce am văzut filmul inspirat de ea. Dar mi-a plăcut prea mult ca să nu văd și cum e cartea. Și eram curioasă și dacă din carte provine acea atmosferă, acele detalii, acel ceva ce m-a dat pe mine pe spate la film. Acum, citind-o la atât de scurt timp după ce am văzut filmul, nu am putut trage o linie netă de delimitare între ceea ce mi-a inspirat cartea și ce mi-a inspirat filmul, pentru că ele se amestecă acum în mintea mea. Pot să zic că o mare parte din meritul filmului, din ceea ce m-a sensibilizat și m-a impresionat la el provine din carte. Pe de altă parte, să faci un film din așa o carte și să surprinzi în el atât de fin nuanțele romanului e remarcabil.

Deși se bazează pe o investigație jurnalistică riguroasă și bine pusă la punct, cartea dă dovadă de sensibilitate și empatie. Cum alfel ai putea surprinde ce se întâmplă în mintea tulburată a Irinei în momentele de maximă tensiune, în pragul nebuniei și al morții “Irina urla pe sub banda de tifon lipită la gură și se zbătea din toate puterile. Văzuse odată, la televizor, un film cu o femeie îngropată de vie și care se chinuia să respire în coșciug, acolo, sub pământ. Deodată se întunecă totul, parcă nu ma avea aer și i se părea că hoarde mari de draci mici și negri i se urcau pe trup ca niște furnici carnivore și îi smulgeau carnea, înaintau treptat, până la brâu, până la sâni, o cotropeau, i se suiau pe gât, îi intrau în urechi, în gură, în nări, în ochi și pe urmă în tot corpul, în loc de celule, avea draci mici, microscopici, legați între ei prin legături chimice din ce în ce mai complicate și i se făcu o poftă grozavă de ceva dulce”.

Nu pot deci să împart merite și lauri, mi-au plăcut mult ambele și le recomand.

Alegerea Sofiei

Sincer, auzisem de film, dar nici măcar nu știam că era făcut după o carte. Am dat de ea (de fapt de ele, că sunt două volume) prin maldărul de cărți de la colecția Adevărul (colecția roșie) care sunt de ceva vreme la ofertă prin unele supermarketuri. Am profitat de situație și am cumpărat vreo 12 cărți, chiar dacă nu aveam în plan (sau buget) asta.

Revenind la carte, nu e o lectură ușoară, mi-a luat ceva timp să o citesc. E o poveste despre iubire în mai multe planuri: una pasiolală și înflăcărată, una neîmplinită și peste toate iubirea de mamă. Sofia e o femeie poloneză (catolică, nu evreică!!!), fostă prizonieră la Auschwitz în timpul celui de-al doilea Război Mondial, care în prezentul postbelic povestește coșmarul zilelor de detenție. Nu vreau să deconspir care e de fapt subiectul alegerii Sofiei. Poate că majoritatea dintre voi îl cunoașteți, chiar și eu îl știam dinainte de a citi cartea. Totuși povestea crește frumos către momentul alegerii, se simte permanent în atitudinea Sofiei faptul că ceva și mai uimitor, și mai dureros, și mai dramatic se ascunde în sufletul ei.

Poate nu știați că romanul a fost scos din unele librării (mai ales prin Statele Unite, ultimul incident de genul ăsta s-a întâmplat în 2002) din cauza unor scene sexuale destul de explicite. Sincer, nici eu nu prea le-am înțeles sensul, dar poate că un pic de controversă i-a prins bine cărții la momentul acela.

Filmul, având-o în rolul principal pe Meryl Streep, e printre puținele care ajung la aceeași calitate ca și cartea: atmosfera, personajele, scenele de la Auschwitz. Mie chiar nu îmi place de Meryl Streep, dar în filmul ăsta chiar a fost cuceritoare (cred că accentul polonez a avut de-a face cu asta). Probabil că dacă nu aș fi citit romanul, filmul ar fi fost puțin cam abrupt, lucruile s-ar fi întâmplat cam repede. Așa însă, scenele s-au completat cu ceea ce știam din carte și au dat mult mai mult sens întâmplărilor și trăirilor personajelor.

Citatul îl dau de data asta din carte, pentru că, așa cum a recunoscut și autorul, reprezintă esența mesajului :
La întrebarea: <<La Auschwitz, spune-mi, unde era Dumnezeu?>>, răspunsul a fost <<Dar omul unde era?>>”

Ben Hur

Din nou o carte și un film. Asta pentru că atunci când a fost o ofertă la cărțile din  colecția Adevărul, Iri a selectat o serie de cărți despre care ştia el că s-au făcut nişte filme faine. Aşa că iată-mă citind cărți de aventuri. Am început cu Ultimul mohican, care nu mi-a plăcut mai deloc (poate nici nu l-am citit la vârsta corespunzătoare şi de asta), și nici la film nu ne-am mai uitat pentru că am văzut trailerul și ne-am dat seama că l-au Hollywood-izat mult prea tare.

Ben Hur în schimb mi-a plăcut. Cartea. E povestea unui evreu în vremea vieții lui Iisus. E şi de aventură şi de dragoste şi de credinţă. Filmul, chiar dacă e foarte premiat și lăudat, omite nişte lucruri care mi s-au părut foarte importante în economia cărții. O fi el făcut in 1959, dar asta nu cred că justifică lucrul ăsta. Pe lângă faptul că exista un triunghi amoros în carte (în film nu), mai exista și o luptă interioară foarte puternică a eroului. El spera că “Regele Iudeilor” aşa cum a fost proorocit a fi Iisus va fi un conducător în adevăratul sens al cuvântului, care să îi elibereze pe evrei de ocupația romană. Cu vremea, îşi dă seama că Iisus este de fapt un rege al sufletelor, Mântuitorul, fiul lui Dumnezeu.

“Ben Hur începea să înţeleagă, ca niciodată până atunci, că s-ar fi putut să existe o împărăţie spirituală mai importantă pentru oameni decât orice imperiu pământesc şi că, la urma urmelor, un Mântuitor ar fi, într-adevăr, un dar mai dumnezeiesc decât cel mai mare rege”

Și dacă sunteți curioși cum arăta un trailer de film în anul 1959:

Magicianul – The Magus

Am citit de două ori cartea, o dată acum mult mult timp și o dată acum recent. N-aș putea spune că m-am dumirit cu ceva acum a doua oară. Poate oi fi eu mai redusă, mai pragmatică sau mai puțin imaginativă, dar finalul nu m-a satisfăcut. M-am simțit ca și cei care s-au uitat la Lost și nu le-a plăcut deloc explicația de final (eu nu fac parte din categorie, dar cu ocazia asta i-am înțeles).

Spre mirarea mea, soțul meu, care a citit cartea cam în același timp cu mine mi-a zis că a înțeles tot, că e mulțumit de final și chiar începea să-mi explice  de ce, cum, în ce fel, ce semnificații a găsit el eek emoticon…asta de la o persoană încă mai pragmatică decât mine. Ok, de aici am înțeles că e vina mea că nu m-am prins și de aia voiam să vă invit să îmi spuneți voi ce ați înțeles din cartea asta. Așa că, spoiler, dacă n-ați citit-o, nu urmăriți comentariile…asta dacă se îndură cineva să mă scoată din ceață.

Așa, și despre film două vorbe: nașpa rău!

Frații Karamazov

Film după carte…again. Dar de data aceasta o surpriză plăcută: deși, citind cartea, știam tot ce urmează să se întâmple, filmul (din 1958!!!) a dat un suflu nou evenimentelor. Scenariul a urmărit doar în linii mari faptele și caracterele personajelor, dar le-a construit din scene noi și interesante.

Este povestea unui tată cu patru fii (numai 3 dintre ei legitimi) și unde îi duce lupta pentru bani și pentru dragoste (da, da mare luptă între tată și fiu pentru dragostea unei femei). Cartea conține (prea) multe discuții filozofice pe tema existenței lui Dumnezeu, a moralității… pe când filmul urmărește strict evenimentele, pe care le și schimbă ușor romanțios către final – nu deranjant, ci foarte potrivit pentru un film (cartea are un final cam…brusc, în mare parte pentru că urma a fi continuată de către Dostoevsky cu alt roman din câte am aflat).

Mi-a plăcut mult de tot modul în care a jucat Lee J. Cobb în rolul tatălui Feodor Karamazov, a făcut dintr-un personaj pe care îl uram în carte, unul pe care l-am îndrăgit în film. Și scena în care este descris momentul crimei… foarte captivantă și intensă!