Prime…păreri

Îmi permit ca după o primă săptămână de stat în Torino să îmi spun primele păreri despre Italia și italieni. O să fie probabil interesant să le compar cu opiniile finale, de după 3 luni.

Italienii sunt dezorganizați, cel puțin comparativ cu Germania, ceea ce era și de așteptat. La anterioara deplasare mi s-a spus de la început ce acte trebuie să fac, unde să merg și cum să le obțin(chiar a mers cineva cu noi la primărie și bancă pentru că știau că nu vorbim germana). Aici tot aflu de parcurs că mai trebuie să scot o hârtie, că trebuie să iau ustensilele de bucătărie de la recepție, etc. De exemplu, nu am aflat încă dacă am sau nu dreptul de card de reducere pentru masă. Tot sunt pasată dintr-o parte în alta pentru problema asta.

Studenții din Politehnică (nu pot spune “studenții italieni” pentru că învață și mulți străini aici) sunt foarte studioși. Au locuri special amenajate pe holuri (mese, scaune, prize) unde e plin mai mereu cu studenți care citesc, învață, își explică unul altuia diferite probleme. Și îmi aminteam cât de puțini studenți de genul ăsta sunt pe la noi…

Italienii merg foarte repede cu mașina prin oraș. Am aflat că au și ei limita de 50km/oră, dar nimeni nu cred ca o respectă. 70-80 e viteza obișnuită…Cu toate astea pietonii nu stau la culoarea roșie a semaforului, chiar îți aruncă priviri ciudate dacă e roșu și tu aștepți deși nu vine nicio mașină (probabil așa îi recunosc pe străini). Așa că mă adaptez și eu și trec pe roșu…cu grijă, mamă, stai liniștită! 🙂

Torino e un oraș interesant, clădirile sunt foarte frumoase (nu toate, dar majoritatea), blocurile sunt în culori calde, asortate, nu țipătoare cum arată la noi după curentul ăsta al izolărilor exterioare. Când adun mai multe fotografii am să le postez, să vă convingeți. Din păcate, genul de clădiri joase (3-4 etaje), foarte apropiate de stradă, care mi-au plăcut mult la început, sunt incomode când vine vorba de orientare. Am căutat dumunică un fel de turlă înaltă cu un înger aurit în vîrf (se vede de la geamul meu) și am crezut că mergând în direcția lui am să-l găsesc. Nu am reușit însă.

Da, italienii chiar sunt puțin afemeiați, sau poate e prea mult spus afemeiați, dar le place să se uite după femei pe stradă. Ori asta, ori look-ul meu de eschimoasă e mult mai apreciat aici decât în România.

Ok, e genul de poze de Hi5 făcută în oglindă, dar am încercat pe cât se poate să scot blițul

Prima zi…

Astăzi e prima zi din următoarele 3 luni din viaţa mea. 3 luni pe care mi le voi petrece în Italia, la Torino cu o mobilitate de cercetare pentru doctorat. Nu am vrut să plec, dar am fost obligată…sper să fie bine într-un final.

Mi-a fost frică de zbor pentru că am avut o experienţă urâtă data trecută cu avionul. Dar am mers foarte bine, mai bine decât m-am aşteptat.

Prima impresie pe care mi-a lăsat-o a fost contradictorie: un miros foarte ciudat pe aeroport (nu în clădire, ci afară), dar nişte peisaje foarte frumoase. Chiar şi din avion se vedeau câţiva munţi foarte faini, albi şi luminaţi din plin cu soare, superb. Am trecut cu autobuzul apoi printr-un orăşel interesant, cu blocuri de 1-2 etaje construite exact lângă stradă, mi-a plăcut. Păcat că nu am avut aparatul la mine (era în bagaj), poate la întoarcere.

Italienii?? Catolici! Mai decât papa. Eu am ajuns la cămin la ora 11.30 şi mă pun să aştept până la 1, că atunci se fac cazări. Un om care atunci vede prima oară oraşul, alungă-l vreo oră-două pe stradă. Super. Încă nu e 1, scriu postarea de pe o banca, am găsit un generos care dă net la lume gratis. Boem, nu?

Later edit: Cameră mi-au dat, dar se pare că postările o să le scriu tot de pe bancă, pentru că în cămin nu prea este net, adică de câteva luni nu mai e…deci aşa cum mi-a spus o vecină de pe etaj cu o fină ironie: “Welcome to Italy!!!”