Rezidența vânătorească Stupinigi

E atât de frumoasă această rezidență în prezentarea de pe net, încât m-am dus să o văd tot sâmbătă, după Moncalieri. E localizată puțin în afara orașului, la ceea ce eu am crezut a fi un capăt de linie de autobuz cu o cursă foarte lungă – speram ca biletul meu de 70 de minute să nu expire înainte să ajung.

Am localizat rezidența pe GPS și m-am urcat în autobuz. Surpriza a fost că palatul era deja la mai puțin de 1km depărtare, iar autobuzul mai avea vreo 15 stații până la capăt. Explicația era că de fapt la palat nu era capatul de linie, ci doar un simplu loc de pe traseu în care autobuzul făcea 180 de grade și își continua traseul deviind în scurtă vreme de la drumul parcurs la sosire. Așa că mare mi-a fost mirarea când, nefiind “preanunțată” stația de la palat, autobuzul a făcut întoarcerea și a început să se depărteze. Am coborât la stația următoare și m-am întors vreo 500m pe jos.

Este, într-adevăr, foarte frumoasă rezidența, doar că m-au întâmplinat aceleași garduri portocalii la care încep de acum să fac alergie, semn de locație în restaurare. După ce am văzut gardurile, nu m-am mai mirat că era așa o pustietate împrejur.

Măcar am văzut-o pe exterior, printre garduri, așa cum s-a putut.

Acum intervenea însă problema întoarcerii. Din câte am constatat la venire, stația de la palat era doar pentru “dus”, dus către capătul care se aflat la vreo 10-12 stații depărtate. Varianta sigură, dar costisitoare (trebuia cel mai probabil să compostez mai multe bilete) era să iau autobuzul, să merg până la capatul liniei și apoi să mă întorc tot cu el către Torino. Varianta mai ieftină și mai neplăcută, era să merg pe jos vreo 1-2km până la prima stație la care cele două trasee (de dus și de întors) coincideau. V-am înnebunit, așa e? Nu contează, ideea e că m-am dus iar pe jos prin mari pustietăți de zgârcită ce sunt.

După cum vedeți, trotuarul pe care mergeam era doar pentru biciclete, pentru că în mod normal nu sunt pietoni.

În plus, pentru că trebuia să depășesc o intersecție mare, trotuarul meu o lua la un moment dar printr-un gang cam dubios. Am trecut, ce era să fac, să mă întorc?! Nu voiam, pentru că tocmai văzusem niște fete în fuste scurtuțe care făceau ochi dulci șoferilor, și nu aveam chef să fiu asociată cu ele.

N-a lipsit mult să intru și pe autostradă…

Dar până la urmă am văzut indicatorul sperat, de intrare în oraș. Imediat alături, stația care mă ducea înapoi…cu bine, și de data asta.

Castello di Moncalieri

Cel mai vechi castel pe care l-am vizitat până acum e Castello di Moncalieri, construit prin 1100. A fost rezidență a dinastiei de Savoia și mai apoi de Sardinia. Interesant a fost și drumul până acolo, pe jos pe  niște străduțe înguste către vârful dealului, unde era castelul. Din păcate acesta nu se putea vizita, pentru că în aprilie 2008 a fost un incediu în unul din turnuri, iar acum e încă în reconstrucție…nu se știe când o să se redeschidă, pentru că ultimul anunț a fost cel din 2008. Așadar, există tot mai multe asemănări cu România. O să vedeți și aspectul unei piețe/parc din drumul de întoarcere, tot din seria de asemănăni între cele două țări, se pare că nici italienii nu aruncă gunoiele la coș. Aspectul nu e plăcut, dar mi-am promis să vă informez obiectiv, să vedeți și aspectele bune și cele rele.

 

My room with a view

Așa arată vederea de la noua mea cameră. Aș putea spune, fără să mint, că mă așteaptă limuzina în fiecare zi la scară.

Explicația ar fi că la parter este o agenție de închiriat mașini de lux, doar că numai de lux nu sunt; de exemplu limuzina asta are un geam lipit cu un fel de smoală…e cea mai tristă limuzină pe care am văzut-o, de asta cred că nici nu o închiriază nimeni niciodată. Dovadă stă și faptul că alte mașini parchează în dreptul ei. Cred că lăzile de gunoi de alături i se potrivesc cel mai bine ca asociere de imagine.

Gata cu mutarea

Ieri, la “doar” o săptămână după prima plângere/cerere de rezolvarea a frigului, m-am mutat cu un etaj mai jos, lângă bucătărie (avantaj și dezavantaj în același timp). Pe scurt:

o oră și jumătate de împachetat, vreo 15 drumuri în jos și în sus cu liftul, două ore de despachetat și aranjat, o febră musculară azi, dar….23.5 grade și cel mai important miroase a cald când intri în cameră.

Chiar nu îmi închipui cum o să-mi încapă toate lucrurile astea în două băgăjele când o să mă întorc. Teoretic, ar trebui să fie mai puține decât la venire, dar practic sunt o mulțime!!!!!

A stroll through museums, art and fashion

…așa se numește alt traseu din broșura cu plimbări. La mine s-a chemat plimbarea prin ploaie 😦

Via Roma: 750m de magazine de fițe, pe o parte și pe cealaltă…foarte multe închise duminica, nu că aș fi vrut să cumpăr, dar duminica e cea mai mare densitate de oameni pe străzile din centru.

Piazza San Carlo, cu restaurante și cafenele, și niște vitrine care îți lăsau gura apă.

 

Tot aici sunt două biserici “gemene”: San Carlo

și Santa Cristina

Gemene, gemene, dar a doua tot era mai frumoasă, nu? 🙂

Apoi, Piazza CLN, numită după Comitato di Liberazione Nazionale, care a activat aici în timpul celui de-al doilea război mondial. Aici sunt două statui de marmură reprezentând râurile Po și Dora.

A urmat Piazza Carlo Felice, cu Giardino Sambuy, care trebuie văzută mai spre primăvară, pentru că e plină de magnolii.

Pe drumul înapoi, Piazza Bodoni, care găzduiește Conservatorul Giuseppe Verdi

Aici am intrat să văd Galeria de Instrumente Muzicale pentru că am auzit că e o vedetă printre ele, o vioară Stradivarius. După ce m-am învârtit câteva minute fără să o văd, am întrebat paznicul, care neștiind engleză a întrebat pe altcineva care știa engleză, dar nu știa unde e vioara. Până la urmă s-au înțeles între ei și mi-au arătat-o. Nici nu e de mirare că nu o văzusem, arăta exact ca celelalte din galerie, mă gândeam că totuși e mai bine încuiată, pentru că știu că sunt foarte valoroase.

Apoi via Maria Vittoria, care găzduiește cea mai mare biserică din Torino, San Filippo Neri, închisă când am văzut-o eu.

La final, Via Accademia delle Scienze, cu muzeul Egiptean. Chiar dacă e foarte celebru, are cele mai mare colecție de obiecte egiptene din lume după cel din Cairo, nu m-am băgat să-l vizitez, nu sunt fan mumii.

Castelul Racconigi

Am mers sâmbătă din nou cu trenul, către Racconigi. Au ei o promoție în care dacă vizitezi Palazzo Reale, cu același bilet poți vizita și Castelul Racconigi. De ce să nu profit atunci? Am ajuns cu mult înainte de plecarea trenului (de fapt sunt trenuri din 30 în 30 de minute și eu am ajuns chiar când pleca unul, deci am așteptat ceva în gară) și am observat că lumea validează/peforează biletele. Într-adevăr, scria și pe el că nu e valid decât compostat în mașinăriile alea speciale din gară. Noroc ca nu m-a controlat nimeni săptămâna trecută, că habar n-am avut că trebuie făcut așa ceva. Oricum, nici săptămâna asta nu m-a controlat nimeni.

Ajunsă în Racconigi, am văzut că nu este absolut niciun indicator spre castel. Ca urmare, am căutat pe GPS obiective turistice importante și l-a găsit. Doar că m-am învârtit cam jumătate de oră prin intersecția unde îmi arăta GPS-ul că ar fi și nimic. Nu putea totuși nici să fie chiar așa de bine ascuns, că-l văzusem pe net și era un pic măricel…nu încăpea așa în spatele unui bloc să zic. Așa că am făcut un exercițiu de perspicacitate: Iri la telefon, cu Google mapsu în față îmi zicea unde să găsesc castelul, iar eu încercam să găsesc locația aceea pe harta GPS-ului. M-am deplasat apoi acolo și…Google-ul avea dreptate, acolo era.

Așadar, m-am plimbat cam o oră în localitatea/comuna Racconigi cu 10.000 de locuitori și vreo sută de biserici (exagerez, dar oricum erau multe).

Apoi am ajuns la Castel și mi s-a spus că mai am de așteptat o oră până la vizita cu ghid. Ok, am așteptat.

În interior(din nou fără fotografii), cam același aspect ca și în celelalte Palate. Castelul ăsta era încă și mai vechi, aparținuse părinților lui Victor Emanuel II, Carlo Alberto și Maria Tereza. Au locuit în el și Victor Emanuel II însuși cu prima lui soție, Maria Adelaide, și chiar și Victor Emanuel III la timpul lui.

Internet …italian

Cât de prost îmi merge netu?!!! Uite așa de prost:

Și eu care credeam că am plecat din România!!!! Vă asigur că imaginea nu e modificată  în niciun fel! A stat așa cam 5 minute fără să se schimbe ceva, fără să încarce nimic. Am închis și m-am întors mai târziu.

Acum cred că mă înțelegi de ce nu îmi organizez chiar așa de bine uneori drumețiile, eu care de obicei sunt foarte bine organizată.