Palazzo Reale

Palatul Regal, construit pe la 1500, a fost reședință a dinastiei de Savoia, casă pentru mai multe generații de duci și ducese.

Din păcate, nu am avut voie să fac fotografii, așa că mai mult o să vă povesesc. Și de data asta scările erau în afara muzeului, deci le-am prins în câteva poze.

Vizita în Palat se voia a fi și o lecție de istorie. În fiecare cameră era un ecran în care câțiva actori jucau scene importante din istoria Italiei…bineînțeles în italiană. Și după ce am dat 15 euro pe biletul de intrare, m-am hotărât că ar fi mai bine să iau și un ghid audio, ca să nu mă plimb prin camerele alea degeaba. Așadar, cu numai 5 euro în plus, puteam să aflu și eu câte ceva din istoria palatului și implicit a Italiei. Din păcate, ghidul audio (în enlgeză) mai apela din când în când și la scenele și panourile cu informații din camere. De exemplu “anul 1855 a fost unul foarte greu pentru Victor Emanuel II, citiți pe panou de ce”, sau “Ascultați sceneta din această cameră pentru a afla care era atmosfera în Italia la acea vreme”… Și nu înțelegeam mai nimic 😦

Din ghidul audio și din ce am mai citit apoi pe internet am înțeles până la urmă câte ceva. Pe scurt, palatul a fost la un moment dat reședința lui Victor Emanuel II, cel care a unificat statele italiene sub un singur regat, așadar, primul rege al Italiei. Au avut și ei de furcă mult cu unificarea, lucrurile au fost complicate, au trebuit să cucereasă teritoriile luptându-se cu armata Papală, iar în 1861 s-a format regatul Italiei, având capitala la Torino. Au mai adăugat teritorii și ulterior, de exemplu Roma prin 1870.

La etajul 2 am fost însoțiți de un ghid (tot în italiană, desigur), dar tot am mai înțeles cîte ceva.

De exemplu, soția lui Victor Emanuel II a fost Adelaide de Austria, care deși a murit la numai 33 de ani i-a dăruit acestuia 8 copii.

Masa așezată (după modelul de atunci) în una din camere avea câte 6 pahare pentru fiecare mesean, câte unul pentru fiecare fel de vin care avea să fie servit.

Camera regelui și cea a reginei erau total diferite: a regelui era minimalistă, avea doar patul, pentru că stilul lui de viață era unul militar, spartan chiar…camera reginei era cea matrimonială, mult mai cochetă și mai comodă.

Alt locuitor al palatului, Charles Emanuel II s-a căsătorit cu vara lui primară. Chiar dacă astfel de căsătorii nu erau permise de biserică, Papa a făcut o excepție și le-a permis căsătoria, care se făcea desigur din interese de alianță, de păstrare de avere în famile, etc. La căsătorie nu au fost prezenți amândoi, așa că s-au cunoscut după nuntă :). Fata a murit la scurt timp după nuntă, la doar 15 ani.

Cam atât îmi amintesc. Oricum, am înțeles mult mai multe decât la un tur asemănător făcut în Germania :).

…de duminică

Ieri mi-am început vizitele cam pe unde rămăsesem sâmbătă. Nu m-am documentat, pur și simplu am văzut că e o piață mare cu câteva clădiri interesante și mi-am zis că ceva-ceva trebuie să fie.

Așadar, Palazzo Madama:

Am intrat și în muzeu, dar am să vă spun altă dată cum n-am văzut mare lucru pentru cei 10 euro cât costă intrarea.

Apoi, exact în aceeași piață, Palazzo Reale (Palatul Regal) care a aparținut dinastiei de Savoia.

Același palat,vederea din curtea interioară:

Am fost și în el (20 de euro de data asta 😦 ).

Lângă el, niște ruine ale unui teatru roman, la care se lucra pentru un soi de restaurare.

Apoi un gard frumos, după care se aflau ruinele astea…adică un peisaj citadin sublim, adică eu dându-mi talente de mare fotograf.

Porte Palatine (veche poartă romană prin care se intra/se păzea intrarea în oraș):

M-am întors apoi și am văzut Catedrala din Torino, lipită de Palatul Regal

…cu turnul pentru clopot făcut prin 1470:

Am văzut că mai intră lumea și am îndrăznit să intru și eu în Catedrală

Și mergând pe culoarele laterale, am văzut o masă cu multe suveniruri de vanzare, majoritatea erau cu Giulgiul din Torino. Deci mă aflam în Catedrala cu Giulgiul!!! Nici nu îmi dădusem seama. Mai rămânea doar să îl găsesc. Mă așteptam să fie indicii, săgeți, ceva. Pur și simplu m-am învârtit pe acolo, am văzut un loc cu rugăciuni scrise în diferite limbi, chiar și în română:

În fața rugăciunii era un fel de altar cu poza Giulgiului deasupra, acela să fie?

După ce am făcut poza am văzut că era scris “interzis fotografierea”…ok, era deja prea târziu, nu era să o șterg, nu?

Apoi m-am întors pe culoar și am văzut pe un ecran mare informații despre Giulgiu. Da, el era. Cutia aceea mare cu poza deasupra conținea Giulgiu din Torino. Mă așteptam să fie expus cu totul, nu doar cutia în care se afla, dar mi-am dat seama că probabil pentru a-l proteja e închis acolo. Deși, poate într-o cutie de sticlă…în fine, ei știu mai bine.

M-am întors să-l văd mai bine, acum știam sigur că e el. Poate să-l pozez mai bine…doar că de data asta m-a văzut paznica și a început să țipe “no photo, no photo”…ok, ok, no more photo. Am citit din nou rugăciunea și mi-am făcut cruce, atât. Lumea din jur nu făcea nici măcar asta. Nu se simțea fiorul acela divin pe care îl simte lumea la Locurile Sfinte din Ierusalim, poate și pentru că nu toată lumea crede în autenticitatea Giulgiului…da, asta trebuie să fie.

Apoi am făcut câteva fotografii ale obiectivelor văzute, pe înserate de data asta, mai ales că voiam să testez și capacitățile noului aparat foto. Mă declar mulțumită. Deci, din nou, Palatul Regal:

Palatul Madama:

Biserica Santissime Annunziata (mie îmi sună a Buna Vestire, se poate să mă înșel)

Gran Madre de Dio:

Undeva printre astea, a sărit unu să mă pupe, că cică sunt “bellissima”. M-am uitat imediat la geantă, mă gândeam să nu fie o diversiune, unu să mă complimenteze, altul să mă fure. Nu era niciun altul, m-am tras mai deoparte și m-a lăsat. După asta, am stat mai aproape de alți oameni.

În timp ce așteptam tramvaiul (de altfel îl așteptam într-o stație greșită, pentru că fiind multe sensuri unice, mijlocele de transport au trasee diferite la dus față de venit…nu mi-a luat decât vreo 30 de minute de așteptat în frig ca să-mi dau seama, dar m-am descurcat până la urmă), am făcut și câteva experimente fotografice:

…ca să vedeți și voi cât de repede merg mașinile în Torino :).