Carieră și bebe

Da, se pare că se poate! Tocmai am aflat că doctoratul poate fi întrerupt pentru concediu de maternitate! Chiar m-a făcut foarte fericită vestea asta, pentru că deja renunțasem la proiectul bebe. Luna asta, deci, am făcut pauză, dar de luna viitoare ne punem serios pe treabă. 🙂

Drumul meu seamănă cu versurile din a doua strofă…

Drumul pe care erai s-a inchis
Poate ca nu era, drumul pe care trebuia
Sa alergi spre vis…
Sau poate ca da, si poate ca maine
Se va deschide din nou, -n fata ta

Carieră sau bebe?

…e o întrebare care mă macină zilele astea. Şi răspunsul variază de la o zi la alta. Am avut un timp impresia că poţi face şi doctorat şi copil în acelaţi timp, acum nu mai sunt de aceeaşi părere. Şi nu că ţin eu neapărat obţin titlul de doctor, dar e vorba de o sumă foarte mare de bani pe care ar trebui să o returnez în cazul în care nu termin la timp teza. Şi problemele medicale solicită bebe cât mai repede, ca să creştem şansele de reuşită.

Aştept părerile voastre sincere: voi ce aţi alege?