Palazzo Madama

Am zis să încep cu ce e mai puțin interesant și să las ce a fost mai fain la final. Așa că azi, Palazzo Madama.

Se pare că palatul a aparținut pe rând mai multor doamne (Christine Marie di France, Marie Jeanne di Savoia) de unde și numele. Acum găzduiește Muzeul de Artă Antică. Și dacă eu am dat 10 euro și n-am rămas prea impresionată de colecții, voi să ziceți mersi că le vedeți gratis 🙂

Așadar, mai întâi o colecție de artă gotică, religioasă în mare parte.

Apoi un etaj ce conținea artă decorativă, adică bijuterii

coperte frumos decorate de cărți vechi (da, mă văd și eu parțial în poză 🙂 )

dantele pentru doamne

și muuulte porțelanuri

Chiar mi-era teamă să merg printre ele…eram ca “un taur într-un magazin de porțelanuri”, la propriu (pe jumătate).

Dintre toate mi-a plăcut o varză de porțelan, da, varză.

La alt etaj erau câteva camere nemodificate ale palatului, împreună cu obiecte baroc care au aparținut locatarilor.

Mi-a plăcut o statuetă dintr-o combinație de lemn și fildeș.

Interesante sunt întotdeauna tavanele la astfel de palate…erau, într-adevăr, impresionante.

Era și o cameră frumoasă, de bal cred, dar închisă vizitării, se putea admira doar din dreptul ușii.

Am urcat și aici să văd priveliștea care era un pic mohorâtă din cauza ninsorii mărunte.

Și o poză cu mine, din păcate un pic neclară, din vina fotografului.

Cel mai frumos lucru, recompensă pentru cei care au avut răbdare să citească până la sfârșit, a fost scara interioara. Am zărit-o de la început și tot așteptam să ajung la ea. De fapt, era în afara muzeului și deci se putea vizita gratuit.

…de duminică

Ieri mi-am început vizitele cam pe unde rămăsesem sâmbătă. Nu m-am documentat, pur și simplu am văzut că e o piață mare cu câteva clădiri interesante și mi-am zis că ceva-ceva trebuie să fie.

Așadar, Palazzo Madama:

Am intrat și în muzeu, dar am să vă spun altă dată cum n-am văzut mare lucru pentru cei 10 euro cât costă intrarea.

Apoi, exact în aceeași piață, Palazzo Reale (Palatul Regal) care a aparținut dinastiei de Savoia.

Același palat,vederea din curtea interioară:

Am fost și în el (20 de euro de data asta 😦 ).

Lângă el, niște ruine ale unui teatru roman, la care se lucra pentru un soi de restaurare.

Apoi un gard frumos, după care se aflau ruinele astea…adică un peisaj citadin sublim, adică eu dându-mi talente de mare fotograf.

Porte Palatine (veche poartă romană prin care se intra/se păzea intrarea în oraș):

M-am întors apoi și am văzut Catedrala din Torino, lipită de Palatul Regal

…cu turnul pentru clopot făcut prin 1470:

Am văzut că mai intră lumea și am îndrăznit să intru și eu în Catedrală

Și mergând pe culoarele laterale, am văzut o masă cu multe suveniruri de vanzare, majoritatea erau cu Giulgiul din Torino. Deci mă aflam în Catedrala cu Giulgiul!!! Nici nu îmi dădusem seama. Mai rămânea doar să îl găsesc. Mă așteptam să fie indicii, săgeți, ceva. Pur și simplu m-am învârtit pe acolo, am văzut un loc cu rugăciuni scrise în diferite limbi, chiar și în română:

În fața rugăciunii era un fel de altar cu poza Giulgiului deasupra, acela să fie?

După ce am făcut poza am văzut că era scris “interzis fotografierea”…ok, era deja prea târziu, nu era să o șterg, nu?

Apoi m-am întors pe culoar și am văzut pe un ecran mare informații despre Giulgiu. Da, el era. Cutia aceea mare cu poza deasupra conținea Giulgiu din Torino. Mă așteptam să fie expus cu totul, nu doar cutia în care se afla, dar mi-am dat seama că probabil pentru a-l proteja e închis acolo. Deși, poate într-o cutie de sticlă…în fine, ei știu mai bine.

M-am întors să-l văd mai bine, acum știam sigur că e el. Poate să-l pozez mai bine…doar că de data asta m-a văzut paznica și a început să țipe “no photo, no photo”…ok, ok, no more photo. Am citit din nou rugăciunea și mi-am făcut cruce, atât. Lumea din jur nu făcea nici măcar asta. Nu se simțea fiorul acela divin pe care îl simte lumea la Locurile Sfinte din Ierusalim, poate și pentru că nu toată lumea crede în autenticitatea Giulgiului…da, asta trebuie să fie.

Apoi am făcut câteva fotografii ale obiectivelor văzute, pe înserate de data asta, mai ales că voiam să testez și capacitățile noului aparat foto. Mă declar mulțumită. Deci, din nou, Palatul Regal:

Palatul Madama:

Biserica Santissime Annunziata (mie îmi sună a Buna Vestire, se poate să mă înșel)

Gran Madre de Dio:

Undeva printre astea, a sărit unu să mă pupe, că cică sunt “bellissima”. M-am uitat imediat la geantă, mă gândeam să nu fie o diversiune, unu să mă complimenteze, altul să mă fure. Nu era niciun altul, m-am tras mai deoparte și m-a lăsat. După asta, am stat mai aproape de alți oameni.

În timp ce așteptam tramvaiul (de altfel îl așteptam într-o stație greșită, pentru că fiind multe sensuri unice, mijlocele de transport au trasee diferite la dus față de venit…nu mi-a luat decât vreo 30 de minute de așteptat în frig ca să-mi dau seama, dar m-am descurcat până la urmă), am făcut și câteva experimente fotografice:

…ca să vedeți și voi cât de repede merg mașinile în Torino :).