Filme de Oscar 2017 (3)

Captain Fantastic

Pune o problemă care dă de gândit. Un tip își crește cei 6 copii într-o manieră mai hippie, pe un munte, cultivând sau vânând pentru hrană, antrenându-și corpul – exersând lupte sau urcându-se pe versanți abrupți – și mintea citind beletristică, filosofie, drept, fizică, limbi străine. Așa că, ce le-ar mai putea lipsi?! O fi asta o soluție alternativa mai bună decât creșterea copiilor între 4 pereți, cu ochii în televizor sau pe telefon, memorând una sau alta pentru o nouă bună la școală? Sistemul lor părea aproape perfect, erau pregătiți pentru orice, dar ceva parcă le lipsea… Mi-a plăcut mult că indiferent de vârstă și de gravitatea subiectului, copiilor li se spunea adevărul pe înțelesul lor. Exemplul cel mai grăitor e discuția asta cu o fetiță de 4 ani (cine știe, poate mă pândește și pe mine acuș o discuție de genul ăsta)

Nai: [from the back seat] What does rape mean?
Ben: When a person, usually a man, forces another person, usually a woman, to have sexual intercourse.
Nai: Oh.
Nai: What’s sexual intercourse?
Ben: When a man sticks his penis in a woman’s vagina…
Nai: Why would a man stick his penis in a woman’s vagina?
Ben: Because it can give them both pleasure. And because the combination of a man’s sperm and a woman’s egg can create a baby and continue the human race.
Nai: But that’s where she pees.
Ben: Pee comes not from the vagina, but from the urethra, which is within the outer labia. But generally speaking, yes, that is where she pees…

Elle

Film franțuzesc… Hm, să zic mai mult? Pentru mine e tot mai înrădăcinată ideea că film franțuzesc înseamnă film ciudățel, și chiar așa a fost. O tipă care locuia singură într-o casă mare și superbă tot trece de la un bărbat la altul, într-un triunghi – pătrat – pentagon amoros. Foarte tare tipa, i se întâmplau niște lucruri foarte creepy, iar ea în cele mai multe cazuri rămânea foarte cool, în sensul de liniștită, compusă, cerebrală, calmă. Mă întreb dacă făcuse multă psihoterapie de reușea să fie așa (pățise săraca și niște lucruri în copilărie, deci probabil făcuse), că eu m-aș fi urcat pe pereți în locul ei.

Loving

Încă un film cu și despre negri și discriminări. Al patrulea pe anul acesta. Cam multe, dar sigur e ca o compensare pentru supărarea de anul trecut când nu a fost nici un film cu persoane de culoare. Filmul spune povestea unei familii interrasiale în vremurile în care căsătoriile de acest gen erau ilegale. Un film foarte plictisitor. Ok, reușesc până la urmă să schimbe concepția asta și să demonstreze că acea lege încalcă drepturile date de constituție, dar atât de lipsit de… orice. Nu am văzut mari emoții nici când au fost arestați, nici când au fost condamnați, nici când li s-a născut copilul, nici când a dat o mașină peste unul din copii. Mna, viziunea regizorală.

Jackie

Jackie Kennedy a avut o viață spectaculoasă și ma gândeam că e prezentată în totalitate. De fapt, filmul prezintă doar moartea și înmormântarea lui John Kennedy văzută prin ochii soției. A fost elegantă așa cum o știm, demnă, frumoasă. În plus am văzut lupta ei interioară, dubiile și regretele, dorința de a rămâne ceva memorabil în urma mandatului soțului ei, dar și a trecerii ei prin Casa Albă.

Florence Foster Jenkins

A fost o dată o femeie (caz real) care canta foarte urât. De fapt nu urât, dar așa cum cântăm fiecare dintre noi atunci când încercăm să cântăm operă, adică o lălăială ușor sinistră. Ea credea în schimb că se descurcă foarte bine și uite așa, cu multa încredere, a reușit să umple multe săli de spectacol și să vândă multe discuri, deținând chiar câteva recorduri. Stau așa și ma gândesc oare cărui fapt se datorează succesul ei. Poate încrederii, poate compasiunii celorlalți care o lăudau și o aplaudau, deși erau conștienți de valoarea ei adevărată, poate dorinței ei atât de mare de a cânta și iubirii ei imense pentru muzică, atât de mare încât la finalul vieții a spus : People may say I couldn’t sing, but no one can ever say I didn’t sing.

 

 

Advertisements

Filme de Oscar 2017 (2)

Moonlight

Și dacă anul trecut a fost boicot pentru că nu au fost nominalizate persoane de culoare, acum patru dintre filme sunt cam exclusiv cu negri. Ăsta mi s-a părut interesant la început, dar parcă nu s-a întâmplat nimic până la final, ori poate prea vreau eu să se întâmple lucruri, când de fapt sunt surprinse stări și atmosferă. Are în schimb câteva scene foarte frumoase, puternice, cu o muzică care punctează foarte bine stările personajului. Nu prea pot empatiza cu persoanele care se luptă cu dubiile privind identitatea lor sexuală, pentru că la modul cel mai sincer, nu m-am confruntat și nici nu cunosc pe nimeni care să se fi confruntat cu asta. Dar dacă nu pot empatiza nu înseamnă că am ceva împotriva orientărilor altora, sunt pro iubire și atâta tot.

Manchester by the Sea

Acu îl iubesc și pe Casey Affleck. A fost chiar foarte tare în filmul ăsta. Taciturn așa, închis în el și totuși sensibil. La câte i s-au întâmplat, săracul de el, nu e de mirare a ajuns așa. Și dacă mai ești și părinte, scena aia cu pistolul din sediul poliției îți dă fiori. Acolo am zis: da, dacă e să fiu onestă, cred că așa aș fi făcut și eu. Povestea lui de viață, oarecum aflată în planul secundar al scenariului, mi s-a părut mai interesantă decât cea principală și aș fi vrut să fi fost mai mult dezvoltată.

Lion

E povestea adevărată a unui băiețel indian care se pierde, așa cum se pierd alți 80000 de copii în fiecare an în India. Deși are șansa unei vieți foarte bune spre deosebire de viață pe care o ducea alături de familia lui, își dorește să își revadă mama și fratele și asta devine scopul vieții lui. Partea cu pierderea nu mi-a prea plăcut, de fapt nu mi-a plăcut pentru că a durat prea mult, aproape jumătate din film, dar mi-a plăcut mult partea căutării, cu frământările, cu fantomele care îl bântuiau, cu amintirile, cu dubiile, cu pașii înainte, cu pașii înapoi. Se pare că cei care au realizat filmul fac și ceva eforturi pentru a ajuta copiii străzii din India. Bravo lor!

Hidden Figures

Povestea a trei femei foarte inteligente, de culoare, care au reușit în anii ’60 să depășească bariera discriminării și să își atingă potențialul maxim. Dincolo de frumusețea acestei povești, filmul nu prea m-a impresionat, nu am reușit să mă atașez de personajele principale, poate dacă era doar povestea uneia din ele reușeau să o contureze mai bine. Da, e dureros că în anii ’60 existau în instituții toalete pentru oameni albi separate de toaletele pentru cei de culoare. Sau că existau școli care nu acceptau negri. Sau că nu puteai ocupa o anumită funcție pe motiv de culoare. Slavă Domnului că timpurile alea s-au terminat și apogeul mi se pare a fi faptul că americanii și-au ales un președinte de culoare. De fapt nu numai ca l-au ales, dar l-au și reales și acum îl admiră încă și îl regretă.

Hacksaw Ridge

Nu iar un film cu războoooi, al câtelea an în care e un film de război printre cele nominalizate. L-am văzut printre ultimele că nu îmi place genul asta. Doar că nu era chiar ce m-am așteptat. Până să ajungă la partea cu războiul, mă prinsese foarte tare și îl îndrăgeam atât de mult pe personajul principal încât am îndurat cu stoicism scenele de război care au urmat. Prea tare era băiatul, mereu cu un zâmbet, mereu demn, pozitiv, de pus pe rană, ce mai! (s-a făcut medic de război, deci la propriu îl puneau la rană). A urmat apoi războiul în care eu niciodată nu reușesc să țin pasul cu acțiunea : cine trage, cine fuge, cine a picat secerat, cine a fost zdrobit de grenadă. Plus că nu prea am înțeles de ce era nevoie de un medic acolo pe câmpul de bătălie, fix între gloanțe și tranșee. Pe la final deja mi se părea ca au exagerat, ca eroul e prea erou, prea salvează pe toți. Doar că abia la final am văzut că filmul e făcut după un caz real, poveste adevărată. Frumos.

Filme de Oscar 2017 (1)

A trecut un an în care nu am mai postat nimic. Am mai urmărit seriale, am mai citit cărți, dar filme nu am mai apucat să văd. Acum că s-a anunțat lista nominalizărilor la Oscar, mi-am propus să văd cât mai multe (bebelușul din dotare nu doarme decât cu mine alături și asta îmi dă ceva timp liber). Cred în lista asta pentru că oferă o oarecare garanție că timpul petrecut în fața ecranului nu e un timp pierdut, că filmul ăla spune ceva. Box office ul nu îmi oferă garanția asta, de multe ori nici nota de pe imdb.

Și tot urmărind peliculele din listă mi-am amintit ce frumos e să vezi filme, să vezi o poveste întreagă în două ore, o poveste cu cap și coadă, o lume întreagă creată în atât de puțin timp, personaje pe care le iubești sau le urăști, conturate atât de precis în atât de puțină vreme (se vede că sunt în mare criză de timp mai mereu?!). În două ore te-ai îmbogățit cu încă o lume în mintea ta, cu încă o poveste din care poți să înveți ceva, cu un personaj pe care poți să îl porți în suflet ceva vreme. E cumva satisfăcător să știi că oricât s-ar încâlci firul poveștii, peste două ore adevărul o să iasă la iveală și toate lucrurile se vor așeza logic și firesc, fiecare pe la locul lui (cel mai adesea). Da, după multe seriale îmi trebuia o cură de filme frumoase.

Arrival Un film cu extratereștri, dar aparte. Nu mai vin să ne cotropească, nici să ne omoare, nici să ne fure din resurse, ci ca să…nu vreau să fac spoiler, că de fapt cam asta e toată acțiunea filmului, să afle bieții pământeni care e scopul vizitei extratereștrilor. Mi-a plăcut că nu e un film tipic cu extratereștri, ci că aduc ceva sensibil în poveste. Explicația de la final m-a lăsat totuși cam cu gura căscată, și nu neapărat la modul plăcut, ci mai degrabă ca fiind cam trasă de păr. Plus o mică ruptură de logică care apare inevitabil în filmele cu călătorii în timp plus o problemă de liber arbitru versus predestinație. M-a atins rău de tot povestea adiacentă, cu fetița bolnavă. Ca mamă anxioasă ce sunt, mi-a atins cea mai mare frică și totodată o mare dilemă sadică a mea: (spoiler!!!) ai alege să faci un copil dacă ai ști că la un moment dat se va îmbolnăvi și va muri?

Fences Înainte să văd filmul am văzut o frază despre el, cum că ar fi un Moromeții în variantă americană. Și din cauza asta l-am văzut cumva din perspectiva asta. Dar dacă la Moromeții aveam o admirație pornită dintr-un patriotism, aici filmul mi s-a părut destul de plictisitor. Da, probabil e un film de atmosferă și atunci când îl vezi împărțit în 5 părți, în funcție de programul de somn al copiilor, e greu să intri în atmosferă și atunci poate ratezi esențialul. A fost interesant totuși să îl văd pe Denzel Washington în altă ipostază față de ce ne obișnuise: un tată obișnuit care încearcă să își întrețină familia.

La La Land O iubesc pe Emma Stone. Nu o știam până la filmul ăsta. De fapt nici nu știu dacă îmi place Emma sau personajul din film. Ceea ce înseamnă că a jucat atât de bine că nu le pot diferenția deloc. Cântă, dansează, e suplă, îmbrăcată șic, frumoasă, expresivă, modestă, naturală. Cu ochii ăia caraghioși de mari, care până să văd filmul mi se păreau un defect, iar acum mi se par o calitate. Și filmul e fain, nu sunt eu fan musical, dar a fost tare simpatic. O poveste frumoasă și un feeling fain lăsat la final.

Hell or high water Abia așteptăm să îl văd, mi-a plăcut titlul, îmi inspira o mare ambiție, o luptă. A fost așa, oarecum, doar că de-abia în ultima scenă am văzut-o cu adevărat… E genul ăla de filme în care nu știi dacă să empatizezi mai mult cu polițistul sau cu infractorul, asta însemnând ca i-au portretizat foarte bine pe amândoi și nu știi pe cine să alegi. Poate mai bine nu alegi și le înțelegi fiecăruia motivația. Plus niște muzică făină.

Filme de Oscar 2016 (2)

Mad Max Din nou un film pe care nu mă asteptam să îl văd pe lista nominalizatelor. E o poveste interesantă, dar m-au obosit foarte tare toate urmăririle și toate luptele alea din timpul lor. Se pare că tocmai asta era atracția filmului, însă eu nu prea sunt fan al genului. Poate îmi explică cineva ce era cu acel chitarist care era în permanență cocoțat pe o mașină și cânta. Eu nu i-am găsit niciun sens (țin să repet că eu nu sunt bună la găsit sensuri și semnificații, așa că întrebarea mea nu e retorică, ci chiar mi-aș dori un răspuns).

Brooklyn Am văzut trailerul și mi-am zis : pfff, ce poveste banală (o fată din Irlanda merge în Statele Unite pentru o viață mai bună, se îndrăgostește, se întoarce acasă, aici alt băiat îi face curte și ea cumva trebuie să aleagă). Mi-am zis că o să fie tare plictisitor. Nu a fost așa, nu e thriller, dar e un film drăguț de dragoste. Mi-a plăcut tare mult personajul feminin, nu știu dacă actrița sau regizorul i-au dat aerul acela aparte, dar mă face curioasă să o văd jucând și în alte filme.

Spotlight Mă enervează filmele care îți spun totul din trailer: e vorba despre investigația de presă care a dezvăluit numeroasele abuzuri ale preoților catolici asupra multor copii, dar și implicarea bisericii în mușamalizarea cazurilor. De admirat patosul și implicarea jurnaliștilor. Și cam atât. Mi-a plăcut totuși un citat: “If it takes a village to raise a child, it takes a village to abuse them.”

The big short Nu înțeleg nimic din termenii economici. Nimic din logica împrumuturilor bancare. Nimic din piața imobiliară. Și după filmul asta sunt și mai în ceață. Eh, se pare că sunt unii care le înțeleg atât de bine încât au prevăzut criza din 2008, au făcut investiții nebune pe baza acestei predicții și au câștigat pe măsură. A fost prezentat totul într-o manieră comică, pentru că altfel cred că aș fi adormit.

Filme de Oscar 2016 (1)

Yeeey, am reușit să din nou toate filmele nominalizate la Oscar în timp util, să am și eu o idee despre ce e vorba când o să urmăresc ceremonia. Am scris și câteva vorbe despre fiecare, dar trebuie să mărturisesc că din nou le-am văzut foarte fragmentate, câte o oră când prindeam ceva timp liber. Așa că poate părerile mele nu sunt foarte avizate, dar din dorința de a menține tradiția, le-am scris.

The Reventant Subiectul era deja cunoscut. Acțiunea era deja cunoscută. Finalul era deja cunoscut. Mai rămânea de văzut scena cu ursul. Lăsând gluma la o parte, chiar cred că e o producție grandioasă, am citit despre cât de greu s-a filmat pentru ca toate cadrele să fie cât mai realiste și decorul să fie autentic. Probabil că nu pe neprevazutul desfășurării acțiunii se bazau. Ci pe atmosferă, autenticitate, suspans. Are din fiecare, dar n-aș putea spune că m-a dat pe spate.

The Martian De mult voiam să îl văd, pentru că a fost foarte discutat și dezbătut. Nu știu dacă neapărat l-aș încadra la film de Oscar (poate iar mi-au scăpat mie niște semnificații ascunse, cine știe, așa cum mi-au scăpat la Gravity), dar filmul ca atare a fost drăguț. Cu aventură și suspans. Cu un sentiment frumos la final. Cu senzația că poți rezolva și cele mai grele probleme cu doza necesară de voință.

Bridge of spies Nu prea am fost încântată să mă uit. Soțului meu îi plac mult filmele cu spioni și urmăriri și tot felul de încurcături de situație din sfera asta. Mie nu. Poate și pentru că mă pierd în toate detaliile și nu țin pasul cu ritmul filmului. Asta a fost totuși un film domol din punctul asta de vedere. Se știe încă de la început care sunt spionii. Și sunt prinși încă de la început. Deci fără urmăriri spectaculoase sau răsturnări de situație. Toată acțiunea e de fapt legată de negocierile care au loc pentru schimbul spionilor. Spectaculos nu e, poate doar prin prisma faptului că filmul e inspirat dintr-un caz real.

Room Un film tulburător. Mai ales dacă ești părinte, nu poți să nu dai o lacrimă. O adolescentă este răpită și ținută prizonieră câțiva ani, timp în care face și un copil cu cel care a răpit-o. Copilul crește în camera în care sunt ținuți de către răpitor crezând ca toată lumea se rezumă la acea suprafață minusculă și la cei 2 oameni pe care i-a văzut vreodată. Provocarea nu este numai aceea de a scăpa de acolo (nu e spoiler, se vede și în trailer că băiețelul reușește să scape), dar și de a se (re) adapta lumii și vieții normale. Tulburător și totuși te lasă cu un zâmbet pe buze, c-o fi el amar, melancolic sau sincer…

 

 

Filme de Oscar 2015

Uite că am reușit să mențin tradiția și să scriu câteva cuvinte despre filmele de la Oscar de anul ăsta. Am reușit să le văd, dar foarte fragmentate, cam câte o oră o dată, atunci când Alex doarme seara și totuși fără să îmi pierd nici eu prea mult din prețiosul somn.

The Grand Budapest Hotel – e un film mai aparte, cu o atmosferă mai ciudațică și un pic încâlcit – not my kind of movie.

Birdman – despre faima pierdută și lupta pentru a o recăpăta. Spune chestii interesante despre natura umană, a fost chiar nice.

Boyhood – ideea de a turna un film timp de 12 ani pentru a urmări un copil către adolescență m-a prins, dar povestea e foarte plictisitoare. Adică e o viață obișnuită, fără vreun happening, fără vreo răsturnare spectaculoasă de situație (pe care tot am așteptat-o până la final pentru că nu îmi venea să cred că un film poate să fie atât de plat). Lumea zice că e un film foarte profund, dar probabil ca și la Gravity, eu nu am reușit să văd dincolo de poveste.

Whiplash – Mi-am propus sa ascult mai mult jazz după ce am văzut filmul. Pe de o parte, e despre cum poți obține performanță, cu ce sacrificii și cu ce eforturi, pe de altă parte cum îndrumi pe cineva să își depășească limitele către o performanță extraordinară. Și ca să înțelegeți cam pe unde bate, un citat din film zice așa “There are no two words in the English language more harmful than good job….”

The imitation game – Povestea genialului Alan Touring care a decodat Enigma naziștilor. Ma gândeam că o să înțeleg vreun pic din ce și cum făceau ei acolo cu criptarea/decriptarea, dar nu prea m-am prins. Poate mi-am pierdut antrenamentul gândirii logice de când cu mămiceala. Filmul e drăguț, iar viața lui Alan Touring chiar e interesantă (a fost homosexual pe vremea când în Anglia era ilegal așa ceva).

American Sniper – mi s-a părut un fel de Hurt Locker reloaded. Astea de război nu prea sunt genul meu de filme, mai ales că am înțeles din prima că viața acolo e dură, că nu te mai întorci același om care ai plecat, că oricât ai fi de puternic te influențează psihic.

The theory of everything – Da, ăsta m-a cam stors de emoții. Pentru că e în mare parte despre iubire și cum și cât și până unde iubești. Poate până omul de lângă tine nu mai poate să își folosească picioarele, sau poate până nu își mai poate folosi mâinile, sau poate până își pierde și vocea. Și cât e de emotionant când îți asumi să rămâi lângă un om condamnat la așa ceva știind dinainte ce i se va întâmpla (filmul e despre Stephen Hawking).

Selma – din nou un film despre emanciparea negrilor din America, avându-l ca figură centrală pe Martin Luther King. Nu mi s-a părut cine-știe-ce. Probabil filmele istorice nu-s pe placul meu.

Filme de Oscar 2014 (1)

Vă ziceam că vreau să reiau tradiția vizionării/comentării pe marginea filmelor nominalizate la Oscar. Deocamdată am văzut 3, așa că încerc să vă spun câteva cuvinte despre ele.

 

Gravity (Gravity: Misiune în spațiu) cu Sandra Bullock, George Clooney, regia Alfonso Cuarón

O misiune în spațiu, un dezastru neașteptat și o călătorie spre propria salvare. Atât. Dar chiar atât! Am auzit multe despre film și mi-a produs cu totul alte așteptări. Poveste mi s-a părut prea liniară, prea simplă. Nici n-aș fi zis că o să fie nominalizat, pentru că mi se pare un film de mare succes la box-office și cam atât.

Ryan Stone: Fuck!
Matt Kowalski: Copy that.

gravity-sandra-bullock-10

 

12 years a slave (12 ani de sclavie) cu Benedict Cumberbatch, Chiwetel Ejiofor, Michael Fassbender (nu cunoșteam pe nici unul din ei), Brad Pitt, regia Steve McQueen

Problema sclaviei a stârnit întotdeauna povești sfâșietoare și filmul de față nu face excepție, mai ales că e scris după o întâmplare reală. Ipoteza e un pic diferită, pentru că e povestea unui negru născut liber în nord, care este răpit și vândut ca sclav în sud. Există toate ingredientele: umilință, abuz, cruzime, nedreptate ca să nu mai zic de bătăile cu biciul, filmate mult prea realist! Dar un cuvânt la fel de important pentru poveste este demnitate:
Solomon Northup: I don’t want to survive. I want to live.

DF-03166FD.psd DF-03166FD.psd

 

American Hustle (Țeapă în stil american) cu Amy Adams, Bradley Cooper, Christian Bale, Jeremy Renner, Jennifer Lawrence, regia David O. Russell

Am observat că e un film destul de apreciat și totuși n-a fost deloc pe placul meu. E vorba de niște “țepari” care fac bani dând diferite țepe. Apoi sunt angajați de FBI să dea alte țepe. Sincer, firul poveștii mi s-a părut destul de alambicat, greu de urmărit, greu de descâlcit, poate că eram și eu destul de obosită când m-am uitat…era chiar să mă las furată de somn. Poate e doar vorba de gust. Și încă ceva: Sydney Prosser (Amy Adams), nu-ți stă bine cu decolteul ăla!!! (cine a văzut filmul știe la ce mă refer 🙂 )

Rosalyn Rosenfeld: Sometimes, all you have in life are fucked-up, poisonous choices.

american-hustle