Moonlight
Și dacă anul trecut a fost boicot pentru că nu au fost nominalizate persoane de culoare, acum patru dintre filme sunt cam exclusiv cu negri. Ăsta mi s-a părut interesant la început, dar parcă nu s-a întâmplat nimic până la final, ori poate prea vreau eu să se întâmple lucruri, când de fapt sunt surprinse stări și atmosferă. Are în schimb câteva scene foarte frumoase, puternice, cu o muzică care punctează foarte bine stările personajului. Nu prea pot empatiza cu persoanele care se luptă cu dubiile privind identitatea lor sexuală, pentru că la modul cel mai sincer, nu m-am confruntat și nici nu cunosc pe nimeni care să se fi confruntat cu asta. Dar dacă nu pot empatiza nu înseamnă că am ceva împotriva orientărilor altora, sunt pro iubire și atâta tot.
Manchester by the Sea
Acu îl iubesc și pe Casey Affleck. A fost chiar foarte tare în filmul ăsta. Taciturn așa, închis în el și totuși sensibil. La câte i s-au întâmplat, săracul de el, nu e de mirare a ajuns așa. Și dacă mai ești și părinte, scena aia cu pistolul din sediul poliției îți dă fiori. Acolo am zis: da, dacă e să fiu onestă, cred că așa aș fi făcut și eu. Povestea lui de viață, oarecum aflată în planul secundar al scenariului, mi s-a părut mai interesantă decât cea principală și aș fi vrut să fi fost mai mult dezvoltată.
Lion
E povestea adevărată a unui băiețel indian care se pierde, așa cum se pierd alți 80000 de copii în fiecare an în India. Deși are șansa unei vieți foarte bune spre deosebire de viață pe care o ducea alături de familia lui, își dorește să își revadă mama și fratele și asta devine scopul vieții lui. Partea cu pierderea nu mi-a prea plăcut, de fapt nu mi-a plăcut pentru că a durat prea mult, aproape jumătate din film, dar mi-a plăcut mult partea căutării, cu frământările, cu fantomele care îl bântuiau, cu amintirile, cu dubiile, cu pașii înainte, cu pașii înapoi. Se pare că cei care au realizat filmul fac și ceva eforturi pentru a ajuta copiii străzii din India. Bravo lor!
Hidden Figures
Povestea a trei femei foarte inteligente, de culoare, care au reușit în anii ’60 să depășească bariera discriminării și să își atingă potențialul maxim. Dincolo de frumusețea acestei povești, filmul nu prea m-a impresionat, nu am reușit să mă atașez de personajele principale, poate dacă era doar povestea uneia din ele reușeau să o contureze mai bine. Da, e dureros că în anii ’60 existau în instituții toalete pentru oameni albi separate de toaletele pentru cei de culoare. Sau că existau școli care nu acceptau negri. Sau că nu puteai ocupa o anumită funcție pe motiv de culoare. Slavă Domnului că timpurile alea s-au terminat și apogeul mi se pare a fi faptul că americanii și-au ales un președinte de culoare. De fapt nu numai ca l-au ales, dar l-au și reales și acum îl admiră încă și îl regretă.
Hacksaw Ridge
Nu iar un film cu războoooi, al câtelea an în care e un film de război printre cele nominalizate. L-am văzut printre ultimele că nu îmi place genul asta. Doar că nu era chiar ce m-am așteptat. Până să ajungă la partea cu războiul, mă prinsese foarte tare și îl îndrăgeam atât de mult pe personajul principal încât am îndurat cu stoicism scenele de război care au urmat. Prea tare era băiatul, mereu cu un zâmbet, mereu demn, pozitiv, de pus pe rană, ce mai! (s-a făcut medic de război, deci la propriu îl puneau la rană). A urmat apoi războiul în care eu niciodată nu reușesc să țin pasul cu acțiunea : cine trage, cine fuge, cine a picat secerat, cine a fost zdrobit de grenadă. Plus că nu prea am înțeles de ce era nevoie de un medic acolo pe câmpul de bătălie, fix între gloanțe și tranșee. Pe la final deja mi se părea ca au exagerat, ca eroul e prea erou, prea salvează pe toți. Doar că abia la final am văzut că filmul e făcut după un caz real, poveste adevărată. Frumos.