Splitter or not?

Se pare că se vehiculează mai nou prin România termenul de splitter…Ce înseamnă? Nu e greu de ghicit…un splitter își adună gunoiul diferențiat și îl aruncă la containerele speciale pentru fiecare categorie. Mă bucură că și în România a ajuns obiceiul ăsta, cu toate că o să mai dureze până o să se obișnuiască lumea.

Eu am fost avertizată, de exemplu, înainte să merg în Germania (acum 3 ani) că dacă nu ești splitter riști să iei amendă. Așa că am luat lucrurile în serios și am instalat 3 pungi de gunoi în loc de una. În Italia, am procedat la fel, am recitit cu mare grijă care și unde se încadrează și am pus fiecare gunoi la categoria lui.

Asta până am văzut că italienii, sau poate nu italienii, ci doar studenții din cămin, nu prea respectă diferențierea. Nu o dată am văzut sticle sau cartoane la organice. De atunci m-am mai relaxat și eu și nu le mai socotesc atâta, le mai pun și pe unde nimeresc și îmi pare rău. Se pare că așa e natura noastră (ca români?! ca oameni?!), dacă nu stă vreo amenințare deasupra noastră, nu mai respectăm regulile. Și eu care mă voiam o ecologistă convinsă! Gata, promit că de acum voi fi un splitter ca la carte, chair și după ce mă întorc. Și voi încerca să îi conving și pe alții să facă același lucru. Mamă, ai grijă, ești prima pe listă!

Italia de Ciocolată

Cu ocazia Zilei Unificării a avut loc la Torino și o ediție a evenimentului CiocolaTo, târg de ciocolată.

Ne-am învârtit și noi pe acolo, dar nu am cumpărat nimic…nu săriți, dar nu prea suntem noi cu ciocolata, eu cel puțin nici când eram mică nu prea mâncam.

Atracția principală a târgului era, însă, Italia de Ciocolată: o sculptură făcută din 14 tone de ciocolată. Alte date (din nou în traducerea mea liberă): 13.5m lungime, 10 artiști sculptori, 1500 ore de muncă, 20 de regiuni cu 20 de monumente (chiar și un Mole Antonelliana).

This slideshow requires JavaScript.

Reggia Venaria Reale

De data asta, castelul era deschis și cu “doar” 12 euro fiecare am putut să-l și vizităm.

În interior cea mai impresionată este cu siguranță La Gran Galleria, o sală albă, mare , frumos decorată.

Ar fi trebuit probabil să ne impresioneze și grădinile, însă nu erau înflorite decât câteva nascise.

Concluziile: “La muzeul auto mi-a plăcut mai muuult!” și “E foaaarte obositor să vizitezi atât!”

This slideshow requires JavaScript.

Museo Nazionale dell’Automobile

Nu m-a apucat pe mine pasiunea pentru mașini, ci pe Iri…

Pentru cei care nu știau încă, weekendul trecut am avut un oaspete! Nu are rost să vă spun cum mai degreabă ne-am răscolit sentimental amândoi cu vizita asta, pentru că nu vreau să mă/vă întristez.

Revenind, de când am plecat Iri se uită întruna la Top Gear și se cerea, deci, o vizită la muzeul de automobile.

Ăla e Iri care trece ca o fantomă printre mașini…

Ne-au plăcut (eu n-am nicio treabă cu mașinile, dar am să folosesc pluralul în semn de solidaritate) mai mult mașinile noi, mai ales Viper-ul ăsta (sau ce-o fi) care cel mai probabil chiar a fost prezentat în emsiunea Top Gear (nu tipul ăsta, ci chiar mașina asta, pentru că e unicat).

Apoi am văzut și alte mașini mai noi, mai futuristice, sau mai vechi, clasice…

…apoi o mașină îmbrăcată în mașinuțe

…un vechicul extrem de rapid

…și ceva Formula 1.

Asta e doar pe scurt, muzeul e foarte mare.

Mie cel mai mult mi-a plăcut mașina asta…

Plimbare

Aproape a trecut săptămâna și nu v-am zis ce am făcut duminică. Am terminat traseele din broșură, așa că nu prea mai am ce face duminica. Pentru că vremea nu era prea bună să merg în Parcul Valentino, am mers în centru. Acolo, deși am mers de cel puțin 10 ori, pot să descopăr mereu ceva nou. Ca de exemplu…

…un jongleur foarte talentat care s-a jucat la propriu cu focul, nu oricum, ci pe o roată…

…alți protestatari care îl vor pe Berlusconi “măturat”…

…pete de culoare rămase de pe urma sărbătorii celei mari…

…o mașină cum n-am mai văzut până acum…

…un castel pe care l-am mai văzut, dar din acest unghi părea cu totul altul…

…biserica San Lorenzo…

…ștrengari.

Ce am tot ratat deși era chiar mărișor este Teatro Regio (Teatrul Regal), expresie a eleganței curții de Savoia. A fost ars în secolul XX și reconstruit. Cu ocazia sărbătorii Unificării, s-a ales și el cu un steag și cu slogan împotriva “președintelui” Berlusconi. În traducerea mea ar însemna “Președinte, nu lăsa leagănul artei să ne devină mormânt”. (Mihaela, zi-mi dacă e așa!)

Și am descoperit înghețata italiană în ultima vreme. Mi-am luat prima dată în seara muzeelor (după aproape 2 luni de stat aici!!! ce să fac, prin centru duminica sunt cozi infernale la înghețată când e vreme bună) și de atunci îmi tot cumpăr. Duminică mi-am luat de la un magazin din cartier o înghețată pe care ei o numesc “medie”; așa arăta după câteva minute de mâncat din ea…

…și așa când deja nu mai puteam…și acum mai am în congelator puțin 🙂 Adevărul e că în cornet nu era nimic, dar era pe dinafară destul! Noroc de linguriță că am reușit să păstrez lucrurile sub control (foarte fain că chiar și la înghețata la cornet îți dau/îți iei linguriță).

PS. Dacă ați fost pe aici și mai aveți sugestii cu ce aș putea vedea prin apropiere, vă aștept în secțiunea de comentarii.

Rivarolo

Sâmbătă am vrut să văd Castelul Ducale d’Agliè. Nu se ajungea chiar complicat, trebuia să iau trenul cam o oră până la Rivarolo și apoi să merg cu un autobuz (local) cam 6 km până la castel. Din păcate, transporturile m-au trădat din nou: dacă din Torino până la Rivarolo sunt trenuri din 30 în 30 de minute, autobuzele acelea “locale” sunt doar 2 pe zi…iar eu am nimerit pe undeva pe la mijloc. Aveam eu puterea să merg 6 km până acolo, dar nu știu cine mă ducea înapoi după aceea, că 12 km e prea mult pentru mine.

M-am plimbat puțin prin orășel, am mâncat o înghețată bună, am fotografiat munții și apoi m-am întors. E foarte ciudat, pentru că orășelul este la șes și imediat în apropiere încep munții…de obicei te aștepți ca în preajma munților să fie dealuri, dar pe-aici nu, trecerea se face brusc. Ți se pare că munții ăia pe care îi vezi sunt la televizor, că n-ar avea cum să fie așa aproape de tine.

Vremea a fost și ea tare ciudată: dacă înghețata am mâncat-o pe la 25 de grade, imediat după aceea s-a înnorat, apoi a plouat, apoi a plouat cu soare, apoi a fost grindină, apoi grindină cu soare(?!!) și când am ajuns și eu în cameră era o furtună în toată regula cu tunete și fulgere.

This slideshow requires JavaScript.

Palavela

Sâmbătă dimineață am fost la Palavela ca să-mi iau un bilet pentru Gran Gala del Ghiaccio, un spectacol pe gheață. Cu siguranță nu o să mai am prea curând ocazia să văd un spectacol de acest gen și de aceea m-am îndurat și am dat 23 euro pe bilet. Și era cel mai ieftin!!! (erau mai multe prețuri în funcție de locul ocupat în arenă). Abia aștept!!!

Palavela sau Palazzo a Vela este un patinoar de 12.000 de locuri în care au avut loc multe competiții importante: concursul de patinaj artistic și patinaj viteză din cadrul Olimpadei din 2006 și Campionatul Mondial de Patinaj Artistic din 2010.

Când am fost eu, avea loc un concurs mai mic, dar nu mai puțin important…era un concurs de patinaj pentru copii. Aveau prezentare, muzică, juriu, jucării de pluș aruncate la final pe gheață, deci de toate. Foarte tare era ecranul din mijloc (de fapt 4 ecrane, pentru fiecare direcție câte unul) pentru că acolo erau tot timpul în prim plan concurentele. Și nu râdeți că nu erau spectatori, pentru că toți, părinți, frați, bunici, stăteau în aceeși locație ca și mine (și se adunaseră destui), iar pe cealaltă parte era doar măria sa juriul.

Am avut norocul să filmez de la cap la coadă evoluția cea mai bună (din cele 4-5 la care am rămas să asist, pentru că la pauză am plecat), o adevărată maestră a săriturilor (le-a reușit pe toate, în condițiile în care celelelte fetițe se bucurau daca aterizau 1-2 bune) și o răsfățată a publicului. Atmosferă incendiară!

This slideshow requires JavaScript.

150° anniversario dell’Unità d’Italia

Ziua cea mare nu a fost foarte diferită de ziua anterioară…poate anterioara a fost chiar mai interesantă din punctul meu de vedere datorită intrărilor gratuite de la muzee.

În rest, din nou steagul italian peste tot, în cele mai inedite locuri și forme (chiar și iluminatul public era prin unele locuri tricolor), muuuultă lume și puține mijloace de transport. Asta n-a fost nepărat rău, pentu că în timp ce am așteptat (cam o oră) autobuzul m-a lovit inspirația de fotograf și am făcut niște poze de mare angajament artistic.

This slideshow requires JavaScript.

Preziua Unificării

Pribabil unii dintre voi deja știți că ieri Italia s-a aniversat, a făcut 150 de ani de la unificarea sub Victor Emanuel II (v-am mai vorbit despre el). Dat fiind că Torino a fost centrul acelei unificări, a fost și centrul acestei aniversări 🙂

Cu o zi înainte de sărbătoarea de pe 17 martie (care, apropos, a fost zi liberă, deci chiar am mai avut parte de o zi de weekend așa cum mi-am dorit), a fost “noaptea albă”, cu intrări libere cam pe la toate muzeele, cu localuri deschise toată noaptea, cu lume multă pe stradă (ca la manifestație, ce mai!).

Am profitat de gratuitatea muzeelor și mi-am propus să văd trei dintre cele la care nu m-am îndurat sau am considerat că nu merită să plătesc intarea.

GAM (Galleria civica d’arte moderna e contemporanea)

Așa cum m-am așteptat, nu înțeleg arta contemporană de nicio culoare, nu-mi transmite nimic, nu văd nimic, nu simt nimic. Poate înțelegeți voi…

Am găsit și câteva mai normale…

Cam atât de tare ploua când am ieșit de la GAM…

…dar am fotografiat și ultima exponată contemporană.

Museo Egizio (Muzeul Egiptean)

Da, m-am dus de bună voie și singură pe deasupra la mumii. Le-am fotografiat doar pe cele mai “frumoase”, că mai erau altele, și mai urâte…Mie sincer mi s-a părut sinistru, nu mai știai la un moment dat: sarcofagele alea sunt goale sau pline?ce mai sunt alea expuse, măști sau capete? Și totuși copii zburdau pe acolo, nici nu le păsa.

Scarabei…

Apoi o cameră foarte întunecată, ceea ce după vizionarea mumiilor, nu prea mi s-a părut frumos din partea lor.

La al treile muzeu, MAO (Muzeul de Artă Orientală) nu am mai ajuns, pentru că, deși era în centru, strada care ducea către el nu era nici foarte luminată, nici aglomerată, dimpotrivă. Așa că “better safe than sorry”.

M-am îndreptat puțin și către Mole Antonelliana, pentru că știam că l-au “îmbrăcat” în straie de sărbătoare. I-au pus în dreptul balconului 3 benzi luminoase în culorile steagului italian. Frumos, nu zic nu…dar toată lumea se oprea să fotografieze minunea, care oricum avea să rămână acolo și pentru zilele următoare. Așa că Via Po era blocată în dreptul străzii care ducea către Mole Antonelliana și singurele fotografii pe care am reușit să le fac conțin și câteva căciuli sau chelii respectabile.

Minusul acestei sărbători? Mi-am luat o mare țeapă cu transportul…am văzut de când am ajuns că multe trasee erau deviate (tot centrul era blocat, dedicat doar pietonilor), dar nu mi-am închipuit că sunt deviate pe rute diferite la dus față de venit. Și așa m-am întors aproape 3km pe jos din centru, cu GPS-ul la braț.

Arco Olimpico

Tot un simbol al Olimpiadei de Iarnă din 2006, Arcul este de fapt un pasaj pietonal peste calea ferată și unește “satul olimpic” de restul orașului.

Eu l-am văzut prima dată când eram în tren și apoi am căutat informații despre el. Noaptea e luminat superb, dar, din păcate, eu l-am vizitat ziua, și pe o ploaie oribilă.

This slideshow requires JavaScript.