Oscars Live Blogging

Ce noroc! M-au prins Oscarurile fiind încă în concediu, așa că am făcut din nou nebunia să mă trezesc la 2 să mă uit live:

  • Iar mi-am luat țeapă și m-am trezit prea devreme. Ăștia pun în program și ceremonia de pe covorul roșu, care a început la 2 și care nu că nu mă intesează în mod deosebit. Premiile au început propriu-zis la 3.30, dar normal că n-am mai putut adormi.
  • Dacă tot nu am dormit, m-am uitat la ținute. Nu am reținut ceva anume, doar am remarcat din nou și din nou că actrițele astea sunt foarte slabe, toate rochiile le vin superb, impecabil.
  • În pauzele publicitare comentează Irina Margareta Nistor, absolut pertinent și interesant.
  • Neil Patrick Harris prezintă. Asta îmi amintește că nu am reușit să văd ultimul sezon din How I Met Your Mother.
  • Pentru rol secundar, J.K Simmons din Whiplash. Da, am intuit bine. Un discurs frumos despre familie.
  • Maroon 5 live. Nice.
  • Reese Witherspoon are riduri! Și e lăudată pentru că e printre puținele care își mențin naturalețea în felul ăsta.
  • Îmi place mult cum sunt rezumate în câteva fraze filmele nominalizate la cel mai bun film.
  • Everything is awesome – melodia din Lego Movie. Am un deja vu cu DJ Bobo. Cum au ajuns ăștia nominalizați?!
  • I’m not gonna miss you – melodie scrisă de un tip diagnosticat cu Alzheimer, tare emoționant. “You’re the last person I will love
    You’re the last face I will recall”
  • Actriță în rol secundar…oare Meryl Streep din nou??? Nope, Patricia Arquette din Boyhood. Nouă ni s-a părut cel mai plat rol ever, but whatever. Cred că a întârziat și n-a mai avut timp să meargă la coafor.
  • Glory – melodia din filmul Selma. Sună bine. La final lacrimi peste lacrimi, albi și negri deopotrivă. A câștigat pentru cea mai bună coloană sonoră.
  • Lady Gaga cântă melodii din The Sound Of Music, arată normal și cântă superb. După ce a cântat ea, a intrat și originalul, Julie Andrews, să o felicite și să prezinte un premiu.
  • Scenariu original -Birdman
  • Scenariu adaptat – The imitation game. Mi-a plăcut discursul scenaristului, despre a te accepta așa cum ești, gay, straight, normal, ciudățel.
  • Actor în rol principal – Eddie Radmayne – The theory of everything. Meritat.
  • Actriță în rol principal. Cică favorită e Julianne Moore, din păcate nu am văzut filmul. Da, ea a câștigat. Alzheimer story again.
  • Drums, drums best movie is…Birdman.
  • La final, despre show…în afară de cântecul de început nu prea au fost multe glumițe, mă așteptam la mai mult din punctul ăsta de vedere.

 

Advertisements

Pronosticuri Oscar 2014

Later edit: Am nimerit 12 din cele 24. Recunosc că la unele m-am lăsat influențată de un articol pe care l-am citit despre favoriți, la altele am pus fix pe dos față de ceea ce am citit.  Articolul se referea la actori, regie și film și s-a adeverit 100%, așa că anul viitor nu mai citesc chiar nimic.

Cel mai bun scurtmetraj documentar: Prison Terminal: The Last Days of Private Jack Hall The Lady in Number 6: Music Saved My Life

Cel mai bun documentar: The Art of Killing 20 Feet from Stardom

Cel mai bun scurtmetraj de ficţiune: The Voorman Problem Helium

Cel mai bun scurtmetraj animat: Feral Mr. Hublot

Cele mai bune costume: The Great Gatsby

Cel mai bun machiaj: Dallas Buyers Club

Cele mai bune efecte vizuale: The Hobbit: The Desolation of Smaug Gravity

Cel mai bun mixaj de sunet: Gravity

Cel mai bun montaj de sunet: Captain Phillips Gravity

Cel mai bun cântec: U2 – Ordinary Love (Mandela: Long Walk To Freedom) Let It Go (Frozen)

Cea mai bună coloană sonoră: Her Gravity

Cel mai bun montaj: Gravity

Cea mai bună imagine: Gravity

Cel mai bun scenariu original: Her

Cel mai bun scenariu adaptat: 12 Years a Slave

Cea mai bună scenografie: The Great Gatsby

Cel mai bun lungmetraj de animaţie: Frozen

Cel mai bun film străin: The Hunt La Grande Bellezza

Cea mai bună actriţă în rol secundar: Lupita Nyong’o (12 Years a Slave)

Cel mai bun actor în rol secundar: Barkhad Abdi (Captain Phillips)  Jared Leto (Dallas Buyers Club)

Cea mai bună actriţă în rol principal: Meryl Streep (August: Osage County) Cate Blanchett (Blue Jasmine)

Cel mai bun actor în rol principal: Chiwetel Ejiofor (12 Years a Slave) Matthew McConaughey (Dallas Buyers Club)

Cel mai bun regizor: Alfonso Cuarón (Gravity)

Cel mai bun film: 12 Years a Slave

La cântec mi-ar fi plăcut mult și Happy din Despicable me 2, dar U2 are un prestigiu și cred că ei vor câștiga. La cel mai bun actor mă mir că nu a fost nominalizat și Tom Hanks, chiar ar fi meritat pentru Captain Phillips. Îmi pare rău că nu am apucat să văd nici unul din filmele de animație, așa că am ales la întâmplare Frozen. Cam atât.

Cine e în concediu, se poate trezi luni dimineață la 4 să se uite live la Oscaruri 😀

Filme de Oscar 2014 (3)

Nebraska (Nebraska) cu Will Forte, Bruce Dern, regia Alexander Payne

În primă fază, după ce am văzut afișul filmului, am crezut că e un film deprimant, ceva în genul Amour. Dar pe parcurs îți dai seama că e, dimpotrivă, un film despre optimism și sperață. Un bătrân un pic senil pretinte că a câștigat un premiu la o loterie (de fapt toți cunoscuții își dau seama că e vorba de o păcăleală care de fapt urmărește să cumperi sau să te abonezi pe undeva). Deși toată lumea încearcă să îi explice acest lucru, el își face un scop din a merge Nebraska (la câteva zile de mers cu mașina) să își ridice premiul. Și ca să îi facă această ultimă plăcere, fiul lui îl însoțește în această călătorie care sfârșește prin a-i apropia și a crea o legătură specială între ei. Drăguț.

Receptionist: Does he have Alzheimer’s?
David Grant: No, he just believes what people tell him.
Receptionist: That’s too bad.

f5267115-9599-4287-ba5f-453233e3d449

Philomena (Philomena) cu Steve Coogan, Judi Dench, Charlie Murphy, regia Stephen Frears

E povestea – adaptată din nou după un fapt real – a unei femei (Philomena) care își caută fiul pierdut acum aproape 50 de ani, dat spre adopție de mănăstirea unde era practic captivă. E ajutată de un jurnalist care ar vrea să scrie un articol despre povestea asta. Filmul are și puțin umor și multă sensibilitate. Dacă îl găsește sau nu, n-aș vrea să vă spun. De fapt nici nu știu dacă se poate răspunde prin DA sau NU la întrebarea asta. V-am pus pe gânduri? Check it! Mie mi-a plăcut.

Philomena: And after I had the sex, I thought anything that feels so lovely must be wrong.
Martin Sixsmith: Fucking Catholics.

Judi Dence and Steve Coogan in Philomena

 

Her (Ea) cu Joaquin Phoenix, Amy Adams, Scarlett Johansson, regia Spike Jonze

Am lăsat filmul ăsta ultimul pentru că am auzit atâtea laude și păreri bune despre el. Și cred că am ajuns să-mi fac așteptări prea mari. Subiectul e simplu: un tip se îndrăgostește de sistemul lui de operare. Bine, acțiunea e undeva în viitor, unde sistemele de operare sunt mai mult decât voci care răspund punctual la întrebările sau cerințele tale. Samantha lui Theodore are conștiință, umor, empatie, inteligență. Și de aici se pot porni multe discuții filosofice despre cât de aproape/departe poate fi așa un scenariu, cât de mult ne-am robotizat de când tehnologia ne înconjoară permanent, cât mai comunicăm între noi etc…Un pic prea multă filosifie pentru mine, dar ideea filmului e interesantă.

Catherine: You’re dating your computer?
Theodore: She’s not just a computer. She’s her own person.

her-3

Filme de Oscar 2014 (2)

Captain Phillips (Căpitanul Phillips) cu Tom Hanks, Barkhad Abdi, regia Paul Greengrass

Filmul e adaptarea unei cărți scrisă după o întâmplare adevărată: capturarea unui vas de transport american de către o bandă de pirați somalezi. Povestea e foarte intensă și dinamică, te ține prins până la sfârșit. O singură chestie nu mi-a plăcut, soldații din trupa americană trimisă pentru a-l salva pe căpitan dă uneori niște indicii (pe care le auzeau și înțelegeau și pirații) care îi cam dădea de gol în planurile lor. Pirații nu le-au băgat în seamă și ca urmare (Spoiler!) au cam picat în plasele întinse de americani. Nu știu dacă și în realitate s-a întâmplat la fel, dar eu dacă aș fi fost pirat aș fi luat alte măsuri 🙂

UKMTO Officer: Maersk Alabama, you should alert your crew, get your fire hoses ready. Chances are they’re just fishermen.
Captain Richard Phillips: They’re not here to fish.

Captain-Phillips-Review-1-560x315

Dallas Buyers Club (Dallas Buyers Club) cu Matthew McConaughey, Jared Leto, Jennifer Garner, regia Jean-Marc Vallée

E un film din acela în care actorul care joacă personajul princial e atât de transformat fizic (în cazul ăsta slab și urât) încât are mari șanse la un Oscar. E vorba de un tip din Dallas care descoperă întâmplător ca e HIV pozitiv și i se mai dă doar o lună de trăit. După ce trece de faza de negare (în vremurile acelea mai toată lumea considera că doar homosexualii pot lua virusul, iar el era un afemeiat prin definiție), înceară să găsească tratemente, mai întâi alopate, apoi alternative, din dorința de a-și prelungi viața. Acest lucru îl transformă, îi lărgește orizonturile, îi arată adevăratele valori. E un film sensibil și cu tâlc, mai ales că pornește de la o poveste reală.

Ron Woodroof: Let me give y’all a little news flash. There ain’t nothin’ out there can kill fuckin’ Ron Woodroof in 30 days.

DALLAS_POSTER

The wolf of Wall Street (Lupul de pe Wall Street) cu Leonardo DiCaprio, Matthew McConaughey, regia Martin Scorsese

Din nou bazat pe o poveste reală, filmul descrie creșterea și declinul unui mare broker de pe Wall Street. Viața lui e una extremă, oscilând între sex, droguri și munca pe care o face cu multă pasiune. Extrem de mult sex și extrem de multe droguri. Și nu e genul de film la care interesează foarte mult deznodămîntul, ci călătoria, povestea, atmosfera, picanteriile și detaliile vieții lui, situațiile extreme, încurcăturile. Mi-a plăcut. Și mi-ar plăcea să ia și Leonadro un Oscar, parcă prea a pierdut la mustață de multe ori.

Jordan Belfort: Let me tell you something. There’s no nobility in poverty. I’ve been a poor man, and I’ve been a rich man. And I choose rich every fucking time.

wolf-of-wall-street-cuts-sex-scenes-to-avoid-nc-17-rating

Spovedanie la Tanacu

Nu știu câți din voi știți că filmul După dealuri a fost făcut după o carte (după un caz real, desigur, surprins pentru prima dată în carte). Știu că eu am aflat cu ocazia faptului că a existat un oarecare scandal între Cristian Mungiu și autoarea, Tatiana Niculescu Bran. Se pare că aceasta nu a avut vreo pretenție financiară cu privire la film, dar a vrut ca în acțiunile de promovare să fie menționată sursa scenariului. Dacă voi ați auzit de film, dar nu și de carte, e clar că Mungiu nu prea și-a ținut partea lui de înțelegere.

Revenind, e prima dată când citesc o carte după ce am văzut filmul inspirat de ea. Dar mi-a plăcut prea mult ca să nu văd și cum e cartea. Și eram curioasă și dacă din carte provine acea atmosferă, acele detalii, acel ceva ce m-a dat pe mine pe spate la film. Acum, citind-o la atât de scurt timp după ce am văzut filmul, nu am putut trage o linie netă de delimitare între ceea ce mi-a inspirat cartea și ce mi-a inspirat filmul, pentru că ele se amestecă acum în mintea mea. Pot să zic că o mare parte din meritul filmului, din ceea ce m-a sensibilizat și m-a impresionat la el provine din carte. Pe de altă parte, să faci un film din așa o carte și să surprinzi în el atât de fin nuanțele romanului e remarcabil.

Deși se bazează pe o investigație jurnalistică riguroasă și bine pusă la punct, cartea dă dovadă de sensibilitate și empatie. Cum alfel ai putea surprinde ce se întâmplă în mintea tulburată a Irinei în momentele de maximă tensiune, în pragul nebuniei și al morții “Irina urla pe sub banda de tifon lipită la gură și se zbătea din toate puterile. Văzuse odată, la televizor, un film cu o femeie îngropată de vie și care se chinuia să respire în coșciug, acolo, sub pământ. Deodată se întunecă totul, parcă nu ma avea aer și i se părea că hoarde mari de draci mici și negri i se urcau pe trup ca niște furnici carnivore și îi smulgeau carnea, înaintau treptat, până la brâu, până la sâni, o cotropeau, i se suiau pe gât, îi intrau în urechi, în gură, în nări, în ochi și pe urmă în tot corpul, în loc de celule, avea draci mici, microscopici, legați între ei prin legături chimice din ce în ce mai complicate și i se făcu o poftă grozavă de ceva dulce”.

Nu pot deci să împart merite și lauri, mi-au plăcut mult ambele și le recomand.

După dealuri

…de unde poți să începi atunci când vorbești despre așa un film. Că e unul dintre cele mai puternice pe care le-am văzut? Că am stat cu sufletul la gură și am absorbit fiecare vorbă? Că merita și mai mult în ceea ce privește premiile și nominalizările? De la toate astea și multe altele…

Probabil că impactul pe care îl are se datorează faptului că pleacă de la o întâmplare adevărată, vestitul caz al măicuței ce a murit la Mănăstirea Tanacu în urma unei așa-zise exorcizări. Cu siguranță majoritatea dintre noi au rămas cu ideea că preotul și măicuțele de acolo sunt niște monștri care au omorât o biată fată nevinovată, dar lucruile se pare că nu stau chiar așa. Interesant e că, în urma filmului, nu știi unde să mai plasezi vina, nu știi de unde exact au început lucrurile să devieze către răul care s-a petrecut și cine ar fi putut să prevină tragedia. Povestea e și despre  credință, chemare, ascultare, supunere, despre cum o intenție bună poate avea urmări nefaste. Și mai sus de toate este despre iubire, din păcate neîmpărtășită: Voichița, care acum e măicuță, nu o mai iubește pe Alina, fosta ei colegă de la orfelinat, iar Alina nu îl poate iubi pe Dumnezeu, așa că drumurile lor nu se mai pot întâlni niciodata.

Mi-a plăcut că vocea Voichiței e permanent șoptită, înceată, perfectă pentru personajul ei supus și ascultător. Surpriza mea a fost că vocea actriței Cosminei Stratan chiar așa e, am ascultat câteva interviuri ale ei. Meritul e al lui Mungiu că a selectat-o pentru acest rol. Pe de altă parte, Cristina Flutur, poate că nu are frumusețea Cosminei, dar e foarte deșteaptă, plăcută și blândă, chiar o admir. A fost o surpiză pentru mine, mai ales că în film avea o privire de persoană tulburată și o atitudine foarte dură.

Mi-a mai plăcut și interogatoriul polițistului care venit la mănăstire să investigheze cazul. Conținea cam toate întrebările pe care le-am fi pus noi, ca spectatori, încercând să deslușim ce era în mintea personajelor atunci când lucrurile escaladează de la normal la absurdul care a urmat.

Am selectat niște dialoguri-cheie din film (dacă nu l-ați văzut, poate ar fi bine să nu le citiți, să nu stricați impactul pe care îl are filmul ca întreg). Am să las la o parte nuațele ce țin de accent, pentru ca textul să fie mai lizibil, dar închipuiți-vă că totul e vorbit în dulcele grai moldovenesc.

Preotul: Da-i credincioasă dânsa?
Voichița:Mai merge ea așa la biserică, dar nu ca să zici că…
Preotul: Da de spovedit se spovedește?
Voichița: Nu știu, tati, dar nu cred…dacă e în Germania de atâția ani?
Preotul: Și cum vrea ea să fie liniștită dacă nu se spovedește, nu se împărtățește…
Voichița: Dânsa cel mai tare ar vrea să nu mai fie singură(…)
Preotul: D-apoi poți să fii înconjurat și de toți oamenii din lume, dar dacă n-ai pe Dumnezeu în suflet, tot degeaba.
Voichița: Da eu i-am zis, tati. Da dânsa tot zice că să mă duc eu la ea acolo…
Preotul: Să te duci tu?
Voichița: Să mă duc așa, până se mai liniștește, până îi mai trec gândurile.
Preotul: Eu credeam că tu ți-ai cam ales calea pe care vrei să mergi.
Voichița: Da eu mi-am ales, tati. Dar eu ziceam de ea ce vrea (…)
Preotul: Păi pe calea asta a lui Hristos nu prea așa-i, că azi îl slujesc, dar mâine am o treabă. Există o continuitate în viața asta a noastră duhovnicească. Nu poți așa pe sărite, pricepi tu?
Voichița: Da,tati.
Preotul: Și-apoi unde mai pui că omul care pleacă și cel care se întoarce nu-i tot ăla, înțelegi tu?
Voichița: Da, tati.

Voichița: Alină eu am vorbit cu părintele, și eu dacă mă duc de aici nu mă mai primește.
Alina: Păi și ce…Voichiță, n-am zis noi că gata, de-acuma rămânem împreună orice-ar fi? La ce să te mai întorci?
Voichița: Alină, eu am apucat pe o cale, nu pot să ies așa pe ușă să mă rup.
Alina: Da ce cale spui tu?
Voichița: Cale ca să nu mai fiu singură niciodată.
Alina: Da ai să fii cu mine…
Voichița: Am să fiu…Alină, dacă n-ai pe Dumnezeu în suflet, poa’ să fie tot alaiul de pe lume cu tine că tot singur ești.
Alina: Voichiță da ce spui tu acolo? Eu numai pe tine te am și mie nici nu-mi trebuie altcineva.
Voichița: Păi nu-i bine așa Alină, că oamenii vin și se duc, numai Dumnezeu e cu tine totdeauna. Tu crezi că mie nu mi-a fost greu atunci când ai plecat? Foarte greu mi-a fost. Dar uite că mi-a ajutat Dumnezeu și am găsit alinare, pe mami, pe tati…
Alina: Voichiță, tu ai zis că familia ta eu îs și eu am acuma nevoie de tine să mă ajuți. O iau razna de tot singură acolo… cum și eu te-am ajutat când eram la cămin.
Voichița: Și eu nu te-am ajutat, Alină?
Alina: Voichiță, tu mă mai iubești pe mine?
Voichița: Te iubesc, dar nu ca înainte.
Alina: Da cum?
Voichița: Nu știu. Altfel.
Alina: Cum altfel? De ce altfel?
Voichița: Că eu îs altfel acuma, Alină. Am pe altcineva în suflet.
Alina: Pe cine? Pe cine ai tu în suflet în afară de mine? Voichiță ce s-a întâmplat cu tine?
Voichița: Se schimbă oamenii, Alină. Omul care pleacă cu ăla care vine nu-i tot ăla.
Alina: Voichiță tu iubești pe părintele ăsta? Te fuți cu el? Spune, asta îi? Sau ce ți-o zis de te-o amețit în halul ăsta?
Voichița: Mi-e milă de tine , Alină că nu înțelegi, dar nu știu cum să te-ajut.
Alina: Pe tine tre să te-ajuți, Voichiță. Pe tine…

Alina: Voichță, da tu cât socotești că ai să stai în hruba asta, o viață întreagă?
Voichița: Da asta-i casa mea, acum, Alină!
Alina: De ce te temi tu? Să trăiești te temi tu?
Voichița: Alină uite, nouă părintele ne-a zis o dată o pildă cu un om care o umblat o viață întreagă prin toată lumea ca să își găsească rostul și cu altul care numai a ieșit în prispa casei și o găsit și tihna și pe Dumnezeu.
Alina: Da mai lasă-mă cu Dumnezeu ăsta a tău, Dumnezeu în sus, Dumnezeu în jos, parcă părintele vorbește cu gura ta, nu tu.
Voichița: Alină, tu dacă vrei să rămâi aicea tre să renunți la mânie și la purtarea asta, că Dumnezeu nu vine la oamenii mânioși.
Alina: Nu mai vorbi așa în dodii, tu ca un om nu mai poți să vorbești?
Voichița: Cum ca un om, Alină?(…) Alină, ți-ar face foarte bine dacă ai reuși să crezi tu.
Alina: Voichiță da eu cred. Cât am stat acolo m-am rugat în fiecare zi la Domnul să mi te aducă înapoi. Da’ de ce nu vrea el asta eu nu-nțeleg.
Voichița: Domnul dă la fiecare ce trebuie, nu ce vrea.
Alina: Da mie tu-mi trebi…

Alegerea Sofiei

Sincer, auzisem de film, dar nici măcar nu știam că era făcut după o carte. Am dat de ea (de fapt de ele, că sunt două volume) prin maldărul de cărți de la colecția Adevărul (colecția roșie) care sunt de ceva vreme la ofertă prin unele supermarketuri. Am profitat de situație și am cumpărat vreo 12 cărți, chiar dacă nu aveam în plan (sau buget) asta.

Revenind la carte, nu e o lectură ușoară, mi-a luat ceva timp să o citesc. E o poveste despre iubire în mai multe planuri: una pasiolală și înflăcărată, una neîmplinită și peste toate iubirea de mamă. Sofia e o femeie poloneză (catolică, nu evreică!!!), fostă prizonieră la Auschwitz în timpul celui de-al doilea Război Mondial, care în prezentul postbelic povestește coșmarul zilelor de detenție. Nu vreau să deconspir care e de fapt subiectul alegerii Sofiei. Poate că majoritatea dintre voi îl cunoașteți, chiar și eu îl știam dinainte de a citi cartea. Totuși povestea crește frumos către momentul alegerii, se simte permanent în atitudinea Sofiei faptul că ceva și mai uimitor, și mai dureros, și mai dramatic se ascunde în sufletul ei.

Poate nu știați că romanul a fost scos din unele librării (mai ales prin Statele Unite, ultimul incident de genul ăsta s-a întâmplat în 2002) din cauza unor scene sexuale destul de explicite. Sincer, nici eu nu prea le-am înțeles sensul, dar poate că un pic de controversă i-a prins bine cărții la momentul acela.

Filmul, având-o în rolul principal pe Meryl Streep, e printre puținele care ajung la aceeași calitate ca și cartea: atmosfera, personajele, scenele de la Auschwitz. Mie chiar nu îmi place de Meryl Streep, dar în filmul ăsta chiar a fost cuceritoare (cred că accentul polonez a avut de-a face cu asta). Probabil că dacă nu aș fi citit romanul, filmul ar fi fost puțin cam abrupt, lucruile s-ar fi întâmplat cam repede. Așa însă, scenele s-au completat cu ceea ce știam din carte și au dat mult mai mult sens întâmplărilor și trăirilor personajelor.

Citatul îl dau de data asta din carte, pentru că, așa cum a recunoscut și autorul, reprezintă esența mesajului :
La întrebarea: <<La Auschwitz, spune-mi, unde era Dumnezeu?>>, răspunsul a fost <<Dar omul unde era?>>”