Letters to Juliet vs. Public Enemies

Am hotărât cu soțul meu să facem cu rândul: o dată aleg eu un film, altă dată el. În concluzie, eu am ales cel mai “girly” film pe care l-am găsit, iar el cel mai…”mafiso”. Pentru că n-a fost genul meu, l-am rugat pe el să scrie despre filmul lui, dar nu se lasă deloc ușor convins. Vă ofer un trailer și un citat până mai negociez.

Letters to Juliet mi-a plăcut, e un film de dragoste, amuzant, o poveste frumoasă despre iubirea ce poate traversa decenii. Recomandarea mea este să îl urmăriți, dar să nu vă uitați la trailer dinainte, pentru că veți vedea finalul și ar fi păcat, iar suspansul e un ingredient important al filmului. Și pentru că n-o să vă uitați la trailer o să vă spun în mare despre ce e vorba: Sophie ajunge la Verona și descoperă un grup de persoane care răspund unor scrisori adresate de îndrăgostiți Julietei, căutând sfaturi în dragoste. Sophie descoperă o scrisoare veche de 50 de ani, îi răspunde îndragostitei care a scris-o și, surprinzător, acest lucru o determină pe aceasta, aflată acum la vîrsta senectuții să vină în Italia și să încerce să-și regăsească iubirea vieții. Iar aventura de-abia acum începe.

Citatul care mi-a plăcut din film este răspunsul “Julietei” la scrisoarea îndrăgostitei :

Dear Claire, What and If are two words as non-threatening as words can be. But put them together side-by-side and they have the power to haunt you for the rest of your life: What if? What if? What if? I don’t know how your story ended but if what you felt then was true love, then it’s never too late. If it was true then, why wouldn’t it be true now? You need only the courage to follow your heart. I don’t know what a love like Juliet’s feels like – love to leave loved ones for, love to cross oceans for but I’d like to believe if I ever were to feel it, that I will have the courage to seize it. And, Claire, if you didn’t, I hope one day that you will. All my love, Juliet

Public Enemies

Melvin Purvis (polițistul): What keeps you up nights, Mr. Dillinger?
John Dillinger (mafiotul): Coffee.

Remember me

M-am uitat la Remember me pentru că am aflat de la cineva că are un final mai deosebit, mai neaşteptat pe care  încă de la inceput am incercat să-l intuiesc. N-am reuşit…

Povestea e una frumoasă de iubire, între 2 tineri destul de “messed up”: tipului i se sinucisese fratele, fapt care destrămase căsnicia părinţilor, iar mama tipei fusese omorâtă la metrou chiar de faţă cu ea. Lucrurile astea pun cu siguranță amprenta pe relația lor, dar reușesc totuși să se iubească frumos. Iar dacă mai punem faptul că tipul e interpretat de Robert Pattinson, vampirul de care sunt îndragostite toate adolescentele, filmul devine cu siguranţă unul de mare interes (recunosc, pentru mine nu a contat asta, nici n-am ştiut).

Mi-a plăcut morala filmului, care cred ca poate fi rezumată așa:  our fingerprints don’t fade from the lives we touch. V-am băgat de tot în ceaţă? Watch it!

Jude

O adaptare a unui roman de Thomas Hary, Jude este o poveste tulburătoare de dragoste. Jude și Sue sunt veri ce poartă blestemul familiei de a nu avea noroc în casnicie. Însă dragostea care se înfiripă între ei este atât de mare încât hotărăsc să își părăsească partenerii legali și să trăiască împreună. Faptul că au copii și nu sunt căsătoriți  trezește respingerea societății. Atunci când lucrurile par a se așeza, soarta îi lovește crunt și dragostea lor este pusă din nou la încercare.

În lumina unei postări mai vechi, filmul mi-a trezit câteva întrebări: o dragoste atât de puternică poate fi vreodată un păcat? plătesc vreodată copiii păcatele părinților? intervine Dumnezeu în viața noastră pentru a ne pedepsi? poate dragostea să învingă orice piedică?

Și pentru că îmi place ca de fiecare dată să dau și un citat interesant din film, replica de final e cea mai potrivită:  “We are man and wife, if ever two people were on this earth.”