Oscars Live Blogging

Ce noroc! M-au prins Oscarurile fiind încă în concediu, așa că am făcut din nou nebunia să mă trezesc la 2 să mă uit live:

  • Iar mi-am luat țeapă și m-am trezit prea devreme. Ăștia pun în program și ceremonia de pe covorul roșu, care a început la 2 și care nu că nu mă intesează în mod deosebit. Premiile au început propriu-zis la 3.30, dar normal că n-am mai putut adormi.
  • Dacă tot nu am dormit, m-am uitat la ținute. Nu am reținut ceva anume, doar am remarcat din nou și din nou că actrițele astea sunt foarte slabe, toate rochiile le vin superb, impecabil.
  • În pauzele publicitare comentează Irina Margareta Nistor, absolut pertinent și interesant.
  • Neil Patrick Harris prezintă. Asta îmi amintește că nu am reușit să văd ultimul sezon din How I Met Your Mother.
  • Pentru rol secundar, J.K Simmons din Whiplash. Da, am intuit bine. Un discurs frumos despre familie.
  • Maroon 5 live. Nice.
  • Reese Witherspoon are riduri! Și e lăudată pentru că e printre puținele care își mențin naturalețea în felul ăsta.
  • Îmi place mult cum sunt rezumate în câteva fraze filmele nominalizate la cel mai bun film.
  • Everything is awesome – melodia din Lego Movie. Am un deja vu cu DJ Bobo. Cum au ajuns ăștia nominalizați?!
  • I’m not gonna miss you – melodie scrisă de un tip diagnosticat cu Alzheimer, tare emoționant. “You’re the last person I will love
    You’re the last face I will recall”
  • Actriță în rol secundar…oare Meryl Streep din nou??? Nope, Patricia Arquette din Boyhood. Nouă ni s-a părut cel mai plat rol ever, but whatever. Cred că a întârziat și n-a mai avut timp să meargă la coafor.
  • Glory – melodia din filmul Selma. Sună bine. La final lacrimi peste lacrimi, albi și negri deopotrivă. A câștigat pentru cea mai bună coloană sonoră.
  • Lady Gaga cântă melodii din The Sound Of Music, arată normal și cântă superb. După ce a cântat ea, a intrat și originalul, Julie Andrews, să o felicite și să prezinte un premiu.
  • Scenariu original -Birdman
  • Scenariu adaptat – The imitation game. Mi-a plăcut discursul scenaristului, despre a te accepta așa cum ești, gay, straight, normal, ciudățel.
  • Actor în rol principal – Eddie Radmayne – The theory of everything. Meritat.
  • Actriță în rol principal. Cică favorită e Julianne Moore, din păcate nu am văzut filmul. Da, ea a câștigat. Alzheimer story again.
  • Drums, drums best movie is…Birdman.
  • La final, despre show…în afară de cântecul de început nu prea au fost multe glumițe, mă așteptam la mai mult din punctul ăsta de vedere.

 

Filme de Oscar 2015

Uite că am reușit să mențin tradiția și să scriu câteva cuvinte despre filmele de la Oscar de anul ăsta. Am reușit să le văd, dar foarte fragmentate, cam câte o oră o dată, atunci când Alex doarme seara și totuși fără să îmi pierd nici eu prea mult din prețiosul somn.

The Grand Budapest Hotel – e un film mai aparte, cu o atmosferă mai ciudațică și un pic încâlcit – not my kind of movie.

Birdman – despre faima pierdută și lupta pentru a o recăpăta. Spune chestii interesante despre natura umană, a fost chiar nice.

Boyhood – ideea de a turna un film timp de 12 ani pentru a urmări un copil către adolescență m-a prins, dar povestea e foarte plictisitoare. Adică e o viață obișnuită, fără vreun happening, fără vreo răsturnare spectaculoasă de situație (pe care tot am așteptat-o până la final pentru că nu îmi venea să cred că un film poate să fie atât de plat). Lumea zice că e un film foarte profund, dar probabil ca și la Gravity, eu nu am reușit să văd dincolo de poveste.

Whiplash – Mi-am propus sa ascult mai mult jazz după ce am văzut filmul. Pe de o parte, e despre cum poți obține performanță, cu ce sacrificii și cu ce eforturi, pe de altă parte cum îndrumi pe cineva să își depășească limitele către o performanță extraordinară. Și ca să înțelegeți cam pe unde bate, un citat din film zice așa “There are no two words in the English language more harmful than good job….”

The imitation game – Povestea genialului Alan Touring care a decodat Enigma naziștilor. Ma gândeam că o să înțeleg vreun pic din ce și cum făceau ei acolo cu criptarea/decriptarea, dar nu prea m-am prins. Poate mi-am pierdut antrenamentul gândirii logice de când cu mămiceala. Filmul e drăguț, iar viața lui Alan Touring chiar e interesantă (a fost homosexual pe vremea când în Anglia era ilegal așa ceva).

American Sniper – mi s-a părut un fel de Hurt Locker reloaded. Astea de război nu prea sunt genul meu de filme, mai ales că am înțeles din prima că viața acolo e dură, că nu te mai întorci același om care ai plecat, că oricât ai fi de puternic te influențează psihic.

The theory of everything – Da, ăsta m-a cam stors de emoții. Pentru că e în mare parte despre iubire și cum și cât și până unde iubești. Poate până omul de lângă tine nu mai poate să își folosească picioarele, sau poate până nu își mai poate folosi mâinile, sau poate până își pierde și vocea. Și cât e de emotionant când îți asumi să rămâi lângă un om condamnat la așa ceva știind dinainte ce i se va întâmpla (filmul e despre Stephen Hawking).

Selma – din nou un film despre emanciparea negrilor din America, avându-l ca figură centrală pe Martin Luther King. Nu mi s-a părut cine-știe-ce. Probabil filmele istorice nu-s pe placul meu.

Secretele minții de milionar – T.Harv Eker

Am auzit de cartea asta la o emisiune, recomandată de o tipă al cărei nume îmi scapă acum (nu e prea cunoscută, poate o știți doar din vedere) foarte enervantă de altfel, genul ăla pe care ai vrea să o bați, dar nici nu poți schimba postul să te uiți la altceva. A descris-o ca pe o carte care îți dă universul peste cap.

Am cumpărat-o atunci și a stat vreo 2 ani în biblioteca. Doar că în ultima vreme mi-am dat seama că nu prea mai am loc unde sa pun cărți în sufragerie și mi-am propus să nu mai cumpăr deocamdată și să încep să le citesc pe cele pe care le am. I-a venit rândul și ăsteia, dar nu i-am dat șanse prea mari să o termin după descrierea de pe spate.

Cartea e, într-adevăr, despre cum să devii milionar sau independent financiar (asta însemnând să nu mai trebuiască să muncești niciodată). Milionară nu îmi doresc să fiu și de aici m-am cam descalificat, pentru că în virtutea legii universale a atracției despre care se tot vorbește în ultimul timp, prima regulă a cărții era să îți dorești cu adevărat asta. Să îți dorești nu doar la nivel conștient, ci să identifici eventualele blocaje sau preconcepții care te împiedică să îți dorești să fii milionar la nivel subconștient. Ce să mai zic de mine care nici la nivel conștient nu îmi doresc asta. Partea a doua cu independența financiară sună al naibii de bine, dar irealizabil după părerea mea.

Așa că nu eram deloc în targetul cărți. Am hotărât totuși să o parcurg așa pe diagonală să văd ce sfaturi și idei are dincolo de cele financiare. Am subliniat câteva:

  • Identificați declarațiile pe care le-ați auzit în copilărie despre bani și oameni bogați. Conștientizați că acestea sunt doar parte a ceea ce ați învățat, ele nu sunt o parte anatomică a dvs.și nu vă reprezintă (eu aici am generalizat, încercând să mă gândesc la declarațiile pe care le-am auzit în copilărie despre viață/oameni și pot să mă influențeze negativ chiar și acum, de genul “viața e grea”, “viața e o luptă” etc)
  • Iată o temă de rezolvat care, vă promit, vă va schimba viața. Vă provoc ca următoarele șapte zile să nu vă mai plângeți deloc. Nu doar cu glas tare, dar nici măcar în gând.
  • “Scopul vieții noastre este acela de a spori valoarea oamenilor din această generație și a celor care vor urma”(Buckminster Fuller).
  • Schimbați perspectiva pe care o aveți asupra vieții. Săracii (citit de către mine “oamenii nefericiți” ) își fac alegerile bazându-se pe teamă. Mințile lor caută permanent greșeli sau lucruri care ar putea merge rău (mă regăsesc aici perfect!). Bogații (a se citi oamenii fericiți) gândesc “va merge pentru că eu voi face să meargă”.
  • Este o nebunie să crezi că poți prevedea tot ce se poate întâmpla în viitor. Este o iluzie să crezi că te poți pregăti pentru orice împrejurare ce ar putea interveni vreodată și că te poți proteja (și aici m-am regăsit, pentru că mă preocupă mult prea mult pregătirea pentru situații ipotetic, negative bineînțeles, ce care s-ar putea întâmpla în viitor).
  • Exersați-vă optimismul. Pentru o zi, reconsiderați ceea ce pare a fi o problemă sau un obstacol, reconsiderați-l drept o oportunitate.
  • Binecuvântați ceea ce vă doriți. Ideea este că dacă aveți resentimente (invidii) pentru ceea ce au oamenii, nu veți putea avea acele lucruri, indiferent ce ați face (și aici m-m regăsit un pic, sinceră să fiu).
  • Considerați-vă merituoși!
  • Învățați să acceptați laude, să primiți ceea ce vi se oferă, învățați să spuneți “Mulțumesc” în cazurile acestea.
  • Antrenarea și gestionarea minții dvs. este cea mai importantă abilitate pe care o veți putea avea vreodată, atât în ceea ce privește fericirea, cât și succesul.
  • Vă puteți alege gândurile. Aveți capacitatea naturală de a anula orice gând care este descurajator pentru dvs, în orice moment. De asemenea, puteți instala în orice moment gânduri încurajatoare, pur și simplu prin decizia de a vă concentra asupra lor. Aveți puterea de a vă controla mintea.

Parentaj sensibil și inteligent – D. Siegel, M. Hartzell

“Să ne înțelegem pe noi înșine pentru a crește copii fericiți”

Vă ziceam că mi-a plăcut prima carte a lui Daniel Siegel pe care am citit-o, așa că am început-o cu mare interes și pe asta. Din păcate, nu a fost pe placul meu. Nu zic că nu ar conține informații utile, dar modul în care e scrisă nu e prea prietenos. Am simțit mai degrabă că citesc un curs de psihologie, cu mulți termeni, cu noțiuni, clasificări, pași de urmat etc. Ideea principală e surprinsă în subtitlu: înțelegerea propriei persoane, rezolvarea anumitor probleme/experiențe neplăcute din copilăria noastră ajută la clădirea unei relații mai eficiente cu propriii copii. Din păcate nu sunt date soluții concrete de cum putem să înțelegem și să rezolvăm acele probleme. Na, așa știu și eu că e bine să fie bine și e rău să fie rău, dar cum să facem asta ar fi fost mai interesant de aflat.

Am subliniat totuși niște idei. Nu știu dacă au sens scoase din context, dar vi le împărtășesc:

  • Dacă ați avut o copilărie dificilă, dar ați reușit să înțelegeți acele experiențe, nu sunteți condamnat să creați din nou același tip de interacțiune negativă cu propriii dvs copii.
  • Nu putem schimba ce ni s-a întâmplat în copilărie, dar putem schimba ceea ce credem despre acele evenimente.
  • Când suntem prea ocupați să facem lucruri pentru copiii noștri, uităm cât de important este să fim, pur și simplu, cu ei.
  • Experiențele legate de separare pot fi declanșatorul unei întregi game de reacții emoționale. Ele pot să actualizeze în dvs. sentimentele legate de abandon, făcându-vă să nu fiți în largul dvs. când sunteți nevoit să vă despărțiți temporar de propriul copil, amplificând-i și lui neliniștea.
  • Experiențele noastre dau în mod direct formă structurii creierului și creează mintea care definește cine suntem.
  • O problemă nerezolvată ne poate face să fim foarte inflexibili cu propriii copii.
  • Copiii, chiar cei care pot înțelege limbajul verbal, se folosesc de accesorii precum păpușile, marionetele și desenul, ceea ce îi ajută foarte mult pentru a înțelege propriile experiențe.
  • Exercițiu: Observați imaginile și amintirile care se ivesc în clipa în care încercați să spuneți o poveste despre istoricul și semnificația unei anumite probleme ce vă afectează relația cu propriul copil.
  • Când copiii resimt senzații pozitive, părinții pot împărtăși acele stări emoționale și le pot reflecta entuziast. Când copiii resimt senzații negative, părinții pot empatiza cu sentimentele lor. Când copiii trăiesc o conectare aliniată cu un adult afectuos și empatic, se simt bine în legătură cu ei înșiși, deoarece emoțiile lor au ecou și sunt reflectate.
  • În cadrul relațiilor părinte-copil există o nevoie ciclică de conectare și separare. Este important pentru părinți să simtă momentele când copilul simte nevoia de singurătate și când simte nevoia de conectare. Nu este în natura noastră să fim într-o rezonanță permanentă.
  • În loc să ascultăm și să răspundem adecvat copiilor noștri, noi răspundem exclusiv din punctul nostru de vedere.
  • Fiți sinceri și autentici, pentru că orice copil poate citi mesajele nonverbale și dacă îl veți minți cu privire la starea dvs, copilul se va simți derutat din cauza dublului mesaj.
  • Coerența adultului când își povestește copilăria denotă modul în care și-a înțeles experiențele din prima parte a vieții și este cel mai puternic factor de predicție a gradului de siguranță a relației de atașament a copilului (Adult Attachement Interview).
  • Despre certuri: Faptul de a reflecta împreună cu copilul asupra experienței interioare a altercației este crucial pentru remedierea rupturii. Reconcilierea nu survine dacă încerci să dai vina pe cineva.
  • Despre NU: copiii învață că uneori nu au permisiunea să facă ceea ce vor și că trebuie să își redirecționeze energiile. Ei trebuie să învețe să audă “nu” păstrându-și în același timp moralul ridicat și încrederea în ei înșiși, acestea fiind elemente esențiale ale inteligenței emoționale. Chiar un refuz trebuie însoțit de comentarii empatice și reflexive. Dacă totuși copilul este iritat, faptul de a-i permite să-și consume iritarea îi poate oferi ocazia de a învăța cum să tolereze propriul disconfort emoțional.
  • Părinții pot încuraja activ dezvoltarea capacității copilului de a-și înțelege propria viață interioară și pe a celorlați prin inițierea unor interacțiuni precum jocul imaginativ, spunerea poveștilor și discuțiile cu alți copii despre emoții și despre impactul lor asupra modului în care se comportă. Similar, când citiți o poveste copilului dvs., puteți comenta povestea discutând despre gândurile și sentimentele personajelor.
  • Faptul de a vorbi cu copiii despre ce își amintesc după experiențele lor duce la copii care își amintesc mai bine. Înainte de culcare poate fi un moment propice pentru recapitularea activităților zilei.
  • Este util, dacă un copil are o ieșire emoțională, mai târziu să etichetăm și să dăm un nume acelei stări generice, cu termeni care ar putea fi creați de copil și de dvs., precum furie, pierderea cumpătului, tornadă emoțională etc.
  • Clarificarea modului în care un lucru intenționat poate fi văzut diferit de alții este importantă.

Mecanica inimii – Mathias Malzieu

Mă uitam la o emisiune pe TVR HD despre noua generație din teatru și vorbea Chris Simion, o regizoare de care auzisem pe la Radio Guerrilla. A zis că pune în scenă o piesă numită Mecanica Inimii, după cartea cu același nume, carte care i s-a părut ei ca fiind cea mai frumoasă poveste de dragoste pe care a citit-o vreodată (posibil să fi zis din literatura contemporană, acum că mă gândesc mai bine). Cumpărat, citit, plăcut…parțial.

E despre un băiețel care se naște cu un defect la inimă și moașa îl salvează punându-i în piept un ceas care să îi ajute inima să bată. Și pentru că asta nu era suficient, mama îl părăsește la naștere. Rămâne deci în grija moașei (un soi de vraci-mecanic al mașinăriei corpului uman) alături de alți copii abandonați de mame, așteptând o familie adoptivă să îl ia acasă. Doar că nimeni nu dorește un copil cu un ceas în piept, așa că moașa îi devine mamă adoptivă și cei câțiva pacienți care mai veneau pe la ea – familia). Pentru ca să nu se îmbolnăvească însă trebuie să respecte câteva reguli, dintre care cea mai importantă este să nu se îndrăgostească. Prima parte mi-a plăcut extrem de mult. Citisem pe coperta din spate (coperta a patra am înțeles ca se spune) că e un fel de Micul Prinț… Și chiar așa a fost. O poveste spusă la persoana întâia de o voce atât de inocentă și de candidă. Firesc că se îndrăgostește până la urmă și luptă să își împlinească dragostea, cu toate ca știa că îi pune însăși viața în pericol. Finalul însă m-a dezamăgit. Înțeleg imprevizibil, înțeleg pragmatic, înțeleg trist, dar nu înțeleg abruptul și lipsa de explicații.

Dar dincolo de asta, am încercat să văd un pic dincolo de poveste (atât de rar mi se întâmplă să văd semnificații dincolo de povestea în sine, persoană logică și pragmatică ce sunt). E vorba poate și despre cum îi tratăm pe cei puțin diferiți de noi, cum ne uităm la ei și cum îi integrăm printre noi. Poate și despre cât de mult ne punem sufletul pe tavă când iubim, cât ne implicăm și cât riscăm să suferim după o astfel de poveste. Și mai mult decât atât, despre cât de mult le cenzurăm copiilor anumite experiențe din dorința prea mare de a-i proteja.

Inima îmi bate din ce în ce mai tare și mi-e greu să-mi recapăt suflarea. Am impresia că ceasornicul îmi urcă, umflându-se, până în gât. Oare o fi ieșit dintr-un ou fata asta? Se mănâncă? E din ciocolată? Ce-o fi cu ea? Încerc să mă uit în ochii ei, dar privirea mi-a rămas ațintită asupra buzelor sale răpitoare. Nu m-aș fi gândit niciodată că poți sta atât timp ca să contempli o gură.

Să ştii că asta-i o nimica toată pe lângă ce ţi se poate întâmpla dacă te îndrăgosteşti. Mai devreme sau mai târziu, o să plăteşti cu multă suferinţă întreaga bucurie care te cuprinde când iubeşti. Şi cu cât vei iubi mai mult, cu atât durerea pe care o vei simţi va fi mai ascuţită. Vei cunoaşte dorul, chinurile geloziei şi ale incertitudinii, senzaţia că eşti respins şi că ţi se face o mare nedreptate. Frigul o să-ţi macine oasele, iar sângele se va preschimba în sloiuri gheaţă rătăcind pe piele, prin tot trupul. Mecanismul inimii tale va sări în aer.

Dacă te temi că o să-ţi fie rău, nu faci decât să mărești șansele de a ţi se face rău. Uită-te la acrobaţi, crezi că se gândesc vreo clipă că or să cadă când merg pe sârmă? Nicidecum, acceptă riscul şi savurează plăcerea de a înfrunta pericolul. Dacă-ţi duci viaţa cu ochii în patru să nu-ţi rupi ceva, o să te plictiseşti de moarte să ştii… Nu cunosc nimic pe lumea asta mai amuzant decât imprudența.

Am văzut apoi filmul de animație inspirat de film și am văzut că, dincolo de alte mici modificări, și finalul e schimbat. Nici măcar nu e inclusă răsturnarea de situație de la final care schimbă oarecum întreaga viziune asupra intrigii poveștii. Și am văzut că scenariul filmului e scris tot de autorul cărții, deci bănuiesc că, dintr-un motiv sau altul, și-a schimbat și el puțin viziunea. Nu e un final mai fericit, dar e foarte bine închegat cu povestea, așa cum a fost spusă ea în film.

Și de curând am văzut că vine și spectacolul de teatru al lui Chris Simion în Iași. Se oferă cineva să fie babysitter pe 16 februarie?

Creierul copilului tău – Daniel Siegel, Tina Bryson

Tot din categoria cărților de parenting am citit cartea aceasta, fiind convinsă de numele autorului Daniel Siegel despre care am auzit doar lucruri de bine.

Cartea propune 12 strategii pentru dezvoltarea unitară a creierului copilului. Mi-a plăcut că e foarte ușor de citit (spre deosebite de cartea lui Alfie Kohn care e cam anevoioasă), are multe exemple, are chiar și poze – un soi de benzi desenate care ilustrează aplicarea strategiilor. În plus, la final are un rezumat “de pus pe frigider” îi spun ei, adică ideile principale ale cărții la care ne putem întoarce din nou și din nou când avem nevoie de ele. Tot la final e un tabel în care suntem îndrumați cum putem aplica aceste strategii în funcție de vârsta copilului. Deci din punctul de vedere al structurii, cartea are un mare plus.

În ceea ce privește conținutul, cartea își propune să ne învețe cum putem transforma momentele dificile care apar în fiecare zi în viața de părinte în oportunități de a-l ajuta pe copil să se dezvolte, să își atingă adevăratul potențial. Cartea e structurată în 4 părți, fiecare referindu-se la alt tip de integrare a creierului: integrarea emisferelor cerebrale (pe orizontală), integrarea creierului superior cu cel inferior (pe verticală), integrarea diferitelor părți ale sinelui și integrarea sinelui cu ceilalți. Nu am să le detaliez pe fiecare, dar am să vă zic ce idei am găsit eu a fi interesante.

De reținut mi s-a părut capitolul privind integrarea celor 2 emisfere cerebrale: dreapta, responsabilă de emoții și intuiție – predominantă în primii 3 ani de viață – și stânga, logică, literală, lingvistică. Atunci când un copil este supărat, se pare că logica nu va funcționa, așa că în primă fază trebuie să răspundem nevoilor emoționale ale copiilor, folosind propria noastră emisferă dreaptă. Abia după aceea putem să îi dăm și argumentele logice, deci să redirecționăm focusul către emisfera stângă.

O altă strategie de integrare pe orizontală este de a povesti evenimentele care i-au marcat pe cei mici. Emoțiile intense aparțin de emisfera dreaptă, iar povestind, verbalizând, punând lucrurile într-o ordine logică, copilul implică emisfera stângă, reușind astfel să vindece emoția negativă asociată evenimentului.

Vă las să descoperiți voi celelalte strategii în carte, acestea sunt cele care mi-au plăcut mie. Și am observat deja că funcționează: când Alexandra e mofturoasă și plânge așa fără un motiv evident, încep și eu într-un ton mai plângăcios “da, mami, știu, e greu, e rău, șamd…… dar o să fie și mai bine” (adică ce zice prima strategie, mai întâi comunică emisfera mea dreaptă cu emisfera ei dreaptă și apoi schimbăm ușor focusul) și atunci ea se oprește și se uită la mine foarte mirată.

Am citit cartea având în memorie întotdeauna ‘Parenting necondiționat’ lui Alfie Kohn tocmai pentru a vedea dacă sunt contradicții sau nu. În mare, am găsit doar elemente comune, și anume: să le oferim micuților noștri modele de moralitate și de purtare, prin onestitate, generozitate, respect, să îi implicam pe copii în luarea deciziilor mai ales în ceea ce îi privește (“Tu ce ai face?”) și să încercăm să spunem cât mai puțin NU (aici ideea este următoarea: decât sa le spui NU copiilor, mai degrabă să le distragi atenția către alte activități).

Da, mi-a plăcut cartea, am să revin la ea când o să întâmpin dificultăți, la fel ca și la cartea lui Alfie Kohn. Mai am o carte a lui Daniel Siegel în bibliotecă, sunt curioasă ce zice și acolo.

Curs de prim ajutor

Am făcut recent un curs de prim ajutor, mai ales pentru că mă îngrozea gândul că n-aș ști ce să fac în cazul în care se îneacă Alex. Cursul a fost organizat de centrul Willing și a costat 50lei. Ei spun că nu fac lucrul ăsta (doar) pentru bani, ci dintr-un motiv mult mai egoist, și anume ca să împrăștie cât mai mult cunoștințele astea despre primul ajutor, în ideea în care ei ar avea nevoie să fie ajutați la un moment dat.

A fost o parte care se referea la adulți și alta la copii. Ce am aflat nou și interesant ar fi :

  • Nu salvezi pe oricine, te mai uiți și la om (aici mă refer dacă nu e cineva apropiat/cunoscut), pentru că pe primul plan trebuie să fie siguranța salvatorului.
  • Dacă e traumă, nu se intervine deloc pentru că se poate face mai mult rău. Se așteaptă doar ambulanța.
  • Dacă omul e căzut, inconștient, dar respiră, e bine să fie întors pe o parte în ceea ce se numește poziția laterală de siguranță.
  • După ultimele norme de prim ajutor, se fac 30 de compresiuni cu 2 ventilații, indiferent câți salvatori sunt. Chiar și salvarea dacă vine, te lasă se termini o astfel de serie.
  • E bine să sunăm la 112 după ce știm care e starea victimei, pentru că e util pentru cei de la dispeceratul de salvări să știe ce echipaj să trimită (la stop cardio-respirator se trimit medici, doar că sunt doar două salvări cu medici în tot Iașul)
  • Celebra manevră Heimlich (în caz de înec, deci victima e conștientă, dar nu respiră) constă în 5 lovituri în spate, între omoplați și abia apoi 5 compresiuni sub stern, adică ce știm noi de prin filme. Dacă victima nu își revine, se reiau 5 lovituri, apoi 5 compresiuni și tot așa. Dacă la un moment dat leșină, se face resuscitare cardio-pulmonară (adică ce ziceam mai sus: 30 de compresiuni cu 2 ventilații
  • Am  întrebat dacă e bine sau nu să tușești dacă simți că te ține inima (am auzit infromații contradictorii despre subiectul ăsta). N-am primit un răspuns concret, dar chipurile e bine să stai cumva în semișezut (în fotoliu) mai bine decât culcat. Și cică doar dacă durerea de inimă durează mai mult de 20 de minute ar fi probleme, în rest nu e de alarmat.
  • La bebeluși, sunt multe cazuri (pe care nu o să le țin minte cu siguranță), de genul respira DA – puls DA, respira NU – puls DA, respira NU – puls NU. În fiecare din cazurile astea se face altceva, dar în principiu resuscitarea cardio-pulmonară se face cu 3 compresiuni și 1 ventilație (compresiunile se fac cu 2 degete pe stern, ventilațiile se fac suflând în gura și nasul bebelușului – se numesc ventilații gură la gură și nas)
  •  În cazul în care se îneacă un bebeluș, se execută o variantă a manevrei Heimlich care se numește manevra Sandviș (bebelușul se pun cumva între brațele întinse ca să poată fi întors de pe o parte pe cealaltă). Principiul e același, 5 lovituri în spate, 5 compresiuni pe stern, iar bebe în timpul ăsta trebuie să stea pe un braț, cumva cu capul mai jos decât restul corpului, cam așa:

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 36 other followers