Reggia Venaria Reale

De data asta, castelul era deschis și cu “doar” 12 euro fiecare am putut să-l și vizităm.

În interior cea mai impresionată este cu siguranță La Gran Galleria, o sală albă, mare , frumos decorată.

Ar fi trebuit probabil să ne impresioneze și grădinile, însă nu erau înflorite decât câteva nascise.

Concluziile: “La muzeul auto mi-a plăcut mai muuult!” și “E foaaarte obositor să vizitezi atât!”

This slideshow requires JavaScript.

Delle Alpi și vestul sălbatic (1)

Alpii se văd superb din oraș…păcat că din cauza clădirilor nu se văd decât foarte puțin și foarte rar. Și pentru că vremea se pare că se îmbunătățește, am zis să merg spre vestul orașului, cât mai aproape de ieșirea din oraș ca să îi văd mai bine, plini de zăpadă cum sunt acum. M-am uitat pe hartă și am văzut că tot în direcția aia este și stadionul Delle Alpi și m-am bucurat că o să împușc doi iepuri dintr-o lovitură.

Traseul mi l-am calculat ieri la repezeală, pentru că am văzut că e mult soare și deci puțin probabil să fie ceața aia care ascude de obicei priveliștea spre munte. L-am calculat de m-am omorât! Urma să schimb două autobuze, iar primul m-a plimbat vreo oră prin centrul orașului și apoi și-a deviat cumva traseul de la ce socotisem eu. Cred. Oricum, se vede foarte greu numele stației la care ești din autobuz și cum m-a ridicat la un moment dat o babă de pe scaun, mergeam ca orbul fără să știu unde sunt. Am coborât când mi-am dat seama că sunt prin locuri oarecum cunoscute, aproape de casă (după o oră de mers!!!).

Am găsit destul de repede și legătura spre vest. M-am oprit la stadion, dar…deși am un mare microbist acasă, maaare fan al fotbalului italian, nu a știut să-mi spună că stadionul Delle Alpi e în reconstrucție de vreo 2 ani! 😦 Așa că în loc de stadion, șantier.

Alpii se văd, într-adevăr, foarte frumos din preajma stadionului.

Dezamăgită de stadion, m-am hotărât să merg mai departe, mai spre vest. Și am luat autobuzul care mă adusese până acolo, către capătul liniei. Am ieșit din Torino și am intrat apoi într-o comună/localitate numită Venaria Reale. Asta am aflat mai târziu, când am ajuns acasă. De la capătul traseului, am plecat pe jos în căutare de unghiuri bune de fotografiat. Decorul…cam ciudat.

Da, priveliștea era frumoasă, dar nu puteam să mă apropii prea mult să fac fotografii, pentru că se pare că era o zonă militară acolo. Am pozat și eu cum am putut (încercați să ignorați semnele acelea de atenționare).

În sfârșit, doar munți…fără clădiri. Îmi doream să găsesc totuși una înaltă, pentru că banuiam că priveliștea de acolo ar fi fost încă și mai interesantă. Am găsit într-un final așa ceva

Da, încă un palat, Palatul din Venaria. Din păcate, se alfa în reconstrucție/recondiționare și nu se putea vizita. Păcat, din câte am văzut apoi pe net, era superb. Din fericire, se va redeschide până plec, cel puțin teoretic.

Totuși, am văzut că cineva a intrat printr-o poartă într-o curte interioară și am intrat și eu, să îmi văd munții mai de aproape și să pozez palatul.

N-am stat prea mult, pentru că a venit un paznic după mine…l-am rugat să mă lase să fac “2 photos with mountains”, i-am arătat și prin gesturi: 2, aparat foto, munții. Nimic. M-a scos cu un “No compredo. E chiuso.” Da, din nou foarte catolici.

Am plecat necăjită și la scurtă distanță am găsit un afiș mare.

Așadar era un parc natural prin apropiere…m-am uitat pe GPS și am văzut că era o pată verde undeva la vreo 1.5 km. Doar că trebuia să merg pe drumul ăsta

Niciun om, nicio casă, câteva mașini. Și totuși am mers … vreo jumătate de ora. Tot ce îmi ziceam în timpul ăsta era “io nu-s normală că merg pe-aici” și “cât de tari sunt munții ăștia!!!!!”. Și apoi am găsit parcul.

Începeam să cred că întreaga Italie e în recondiționare. Drumul principal era închis, mai rămâneau două potecuțe înnoroiate. Pe care să merg? Să merg sau să mă întorc? Nici oameni nu prea erau, oricum, mai mulți decât pe drumul care mă adusese aici. Deja eram destul de departe de unde mă lăsase autobuzul. Măcar munții arătau grozav.

…va urma…