Inception

Știți vorba aia: “La pomul lăudat să nu te duci cu sacul”…cam așa m-am simțit eu când s-a terminat filmul. Asta pentru că are un scor impresionant pe imdb, dar pe mine nu m-a impresionat chiar așa. Cu siguranță ideea este una interesantă (un hoț care fură ideile oamenilor în timp ce aceștia visează), efectele sunt deosebite (hoțul “desenează” visul în care pătrunde), jocul actorilor impecabil (Leonardo diCaprio nu cred că mă poate dezamăgi vreodată), dar asta nu mi-a fost de ajuns. Nu mi-a plăcut că sunt prea multe reguli pe care trebuie să le reții (sincer, cred ca mi-ar fi fost util să am un carnețel ca să nu le uit), lucrurile sunt complicate și trebuie să fii foarte atent ca să ții pasul. Poate greșeala a fost că m-am uitat seara târziu, când nu mai aveam răbdare să asimilez toate asta… A, și nici finalul, care era de așteptat să mă dea pe spate (tot așteptam justificarea notei de pe imdb) n-a fost decât previzibil…păcat, poate un alt final mi-ar fi schimbat puțin părerea.

“Our dreams, they feel real while we’re in them right? Its only when we wake up then we realize that something was actually strange!”

Edit: Știe totuși cineva de ce e tradus pe românește “Începutul”? Mi se pare cam lipsit de sens…


Shutter Island

La ce poți să te aștepți atunci când mergi pe o insulă unde se află un ospiciu pentru tratarea condamnaților cu tulburări mentale? Poate să îți îndeplinești misiunea de a găsi o criminală evadată…sau poate să investighezi niște zvonuri privind practici extreme de tratare a bolnavilor…sau poate să afli cine ești cu adevărat…

Mi-a plăcut mult, mai ales pentru că ne-a făcut să vorbim despre el mult timp după ce am plecat de la cinema.

Update:  Uitasem să dau un citat, ca la fiecare postare despre un film: There is no moral orders as pure as this storm. There’s no moral order at all. There’s just this: can my violence conquer yours?