Wimbledon is on!

A început Wimbledonul! Și aici ar merge un smile de ăla de petrecere (doar că ăștia n-au așa ceva).

Sincer să vă spun, îmi place mai mult Roland Garros-ul, poate și pentru că acum 2 ani eram chiar la Paris în timp ce se desfășura (bine, n-am asistat la niciun meci, dar știam eu că toți giganții din tenis sunt în același oraș cu mine).

Am găsit pe site-ul oficial niște fotografii superbe…de îndată ce mai găsesc, vă mai servesc 🙂

Din nou ca la noi…după ureche

Din categoria “ce medici am mai vizitat” vi-l prezint astăzi pe dr. C…hai să nu-mi dăm numele, c-o fi o persoană importantă printre ai lui. Dr. C este singurul medic din Iași care posedă aparatură specializată pe teste vestibulare, nu are el chiar ce am văzut eu pe youtube în niște filmulețe, dar oricum, poate să îți spună dacă amețeala de la purtător are ca origine o problemă a sistemului vestibular (respectiv urechea internă) sau nu.

Am mai fost la dumnealui acum vreo jumate de an, dar pentru că atunci s-a ocupat de mine o asistentă frustrată de niște neînțelegeri cu număr de pacienți/ture/asistenă…mă rog, (poate dacă scriam atunci pe loc o postare era interesant)…și problema mea persistând, am venit din nou la dr. C, cel mai Cel.

Consultația se face cu programare, programarea ți-o face peste 2-3 săptămâni. Nu-i nimic, bine că nu am activități prea importante de făcut în perioada asta, și dacă aș avea…parcă cine m-ar crede că nu pot să le fac, atâta timp cât medicul n-a zis că-i alb sau negru. Vine și ziua Z în care, printr-o mare inspirație organizatorică, toți cei programați în acea zi sunt chemați la aceeași oră, 8.30. Nu-i nimic, bine că nu am activități importante programate în ziua Z. Oricât ar fi, totuși pe la 10.30 deja mă ia cu o grămadă de senzații și oricât de dragi îmi sunt copiii, încep să am dubii că voi vrea vreodata să am (90% dintre pacienți erau copii, care când îi doare câte ceva nu sunt cei mai simpatici de pe pământ).

Pe la 11 mă ia înauntru şi îmi face o asistentă o audiogramă şi timpanogramă (mai făcusem, dar whatever). Rezultatul:OK. Completez apoi un chestionar de 5-6 pagini în care descriu ce și cum și cât amețesc. Apoi aștept cam jumătate de oră și în cele din urmă se îndură asistenta și spune “aaa, la dumneavoastră o să dureze mult, așa că vă lasă la urmă”…greeeeat!

Într-un final, ajunge doctorul și la mine și începe să citească din chestionar cu voce tare ca să audă și cei 3 studenți care mișunau întruna prin jurul lui. De la prima pagină i-a luat cu “deja v-ați dat seama, da? ați pus diagnosticul deja, da?” M-a întrebat apoi dacă am întreupt tratamentul cu Betaserc pentru 3 zile, ca să iasă testele cum trebuie, i-am zis că nu, doar în ziua respectivă nu luasem…a zis “daaa, întotdeauna uit să le amintesc asta pacienților, dar facem și așa”…După alte două pagini mă întreabă dacă știu ce e ăla ping-pong…că adică asta o să urmeze între el și un eventual medic de altă specialitate pe care o să mi-l recomande….de exemplu că adică el o să spună că ține de cardiologie, cardiologul o să mă trimită din nou la ORL și tot așa…ping-pong…suuper!

Trece într-un final și la examinare care constră într-o parte în care mă examina el personal și în altă partea în care mă punea la acea super mașinărie (normal, tot o asistentă s-a ocupat de partea a doua pentru că intreveniseră un telefon despre un implat auditiv și în urma lui 1000 de explicații date studenților). Undeva între două fraze s-a uitat pe foaia care a ieșit din computer în urma testului, mi-a scris că nu am probleme la sistemul vestibular a semnat și a plecat…am mai apucat să îl întreb doar de ce pe foaie unele valori sunt cu albastru și altele cu roșu, mi-a răspuns că așa le place lor să scrie, ba cu o culoare, ba cu alta.

În plus, la final, am plătit și testele , chiar dacă aveam trimitere, că cică astea nu se fac cu Casa.

Știți cum e  “La pomul lăudat să nu te duci cu sacul”…

Later edit: Uitasem să spun că de la alt medic ORL-ist, am primit acest diagnostic de “probleme la sistemul vestibular”, de acolo și tratametnul cu Betaserc…eu acu pe cine mai cred?????????

Eclipsa la apogeu

…din păcate, ar fi trebuit să stăm prea mult prin pădure ca să prindem și alte faze ale eclipsei (de la noi de prin cartier nu se vedea)…așa că ne-am mulțumit cu atât.

 

The King’s Speech

Am văzut și eu în sfârșit “Discursul regelui”. Pe lângă povestea care se distinge bine încă din trailer – regele George al VI lea încearcă să-și depășească defectul de vorbire –  mi-a plăcut atmosfera de la casa regală, că și-așa de-abia asistasem la nunta prințului William. Drept să spun, cel mai tare film din categoria celora care ne introduc puțin în rigorile și obligațiile familiei regale britanice este The Queen…dar poate despre el altă dată, pentru că chiar am de gând să-l revăd.

Despre filmul de față, mi-a plăcut ca are multe momente de umor de bună calitate, iar personajele principale sunt pur și simplu perfecte.

 King George VI: If I’m King, where’s my power? Can I form a government? Can I levy a tax, declare a war? No! And yet I am the seat of all authority. Why? Because the nation believes that when I speak, I speak for them. But I can’t speak. 

Pui în lapte a la Jamie Oliver

De când eram în Italia îmi doream să încerc rețeta asta despre care am auzit pentru prima dată la Cireașa de pe Tort. Au descris-o atât de frumos și de apetisant, încât abia așteptam să o încerc. Rețeta o găsiți aici, dar să vă zic și pe românește:

un pui
1/2 pachet unt
ulei de măsline
scorțisoară
salvie proaspătă (n-am avut, am pus uscată)
zeama de la 2 lămâi
10 caței de usturoi cu pielița pe ei
550ml lapte
sare
piper

Condimentați puiul, îl frigeți în unt și cu puțin ulei de măsline până devine auriu. Scoateți puiul din tigaie și așezați-l într-o tavă pentru cuptor împreună cu restul ingredientelor. Lăsați la cuptor o oră și jumătate, turnând din când în când din sosul format peste el.

A ieșit foarte fraged și gustos și totuși, ca să fiu sinceră până la capăt, mă așteptam la ceva și mai bun, că prea îl lăudau ăia la televizor.