Teatru de improvizație

Am fost duminica trecută la un altfel de spectacol de teatru. Dar să încep cu începutul.

Pe când lucram de acasă la doctorat, soțul meu lucra și el de acasă. Și în perioada aia a descoperit teatrul de improvizație. Există două show-uri străine, Improv-A-Ganza (care are 40 de episoade) și Who’s line is it anyway? (220 de episoade). Se amuza atât de tare încât uneori mă enervam, mai ales că asta de întâmpla de cele mai multe ori în timp ce eu lucram. Am încercat și eu să mă uit…Da, găseam scenele amuzante, dar nu le gustam chiar atât de tare ca el, mai ales că eu nu credeam că ceea ce făceau era chiar improvizat, mi se părea că e pregătit dinainte.

Am aflat acum două săptămâni că există și în Iași o trupă de genul ăsta. Se numește trupa Idiot și “performează” in clubul Arte în fiecare duminică (biletul e 10lei). Am fost cu câțiva colegi de servciu, dar și cu soțul, pentru că el era de fapt marele amator de improviație. Am fost sceptici. Dar băieții se descurcă. Au preluat câteva idei de la serialele străine, ca și “jocuri” de start. Ideile pentru scenă le iau de la spectatori, așa că lucrurile sunt pe bune improvizate. Atmosfera care se creează e foarte plăcută, starea de bine e molipsitoare. Se vede diferența față de profesioniștii de la Improv-A-Ganza, dar e o idee foarte bună pentru o altfel de ieșire de weekend.

Poziția copilului

regia: Călin Peter Netzer, cu: Luminița Gheorghiu, Bogdan Dumitrache, Natașa Raab, Florin Zamfirescu

Am fost la cinema la proiecția de gală a filmului “Poziția copilului”. Probabil cea mai bună reclamă pentru el a fost faptul că a luat Ursul de Aur la Berlin. În plus, faptul că la proiecție au venit și câțiva actori din film m-a convins să merg.

Filmul e despre relația mamă-fiu, despre corupția din România, despre prețul unei vieți. Da, părinții pot greși din prea multă dragoste, se pot simți excluși atunci când copilul își începe propria viață, pot dori să controleze, să intervină. La fel copilul poate greși pentru că nu înțelege motivele ce stau în spatele acțiunilor părinților. Mi-a plăcut filmul. Nu e clasicul acela românesc, cu interioare comuniste de bloc și cu ritm lent. E un film care stârnește sentimente și discuții, tocmai pentru că vina nu e exclusiv de partea mamei sau a copilului. De exemplu eu cred că e mai mult vina mamei, iar soțul meu crede că e mai mult a copilului (sună un pic ciudat “copil” pentru că e vorba de un bărbat de 33 de ani).

După proiecție au venit Natașa Raab și Florin Zamfirescu și au vorbit puțin despre experiențe de la filmări, despre povestea filmului și despre impactul asupra publicului. Mesajul important pe care ni l-au transmis a fost că filmul are șanse să intre la Oscar, dar pentru asta, ca prim pas, ar fi să aibă cât mai multe vizionări în țară. Doar atunci poate intra în cinematografele din State și apoi…cât mai departe.

Din păcate, n-am găsit pe vreun site o replică din film ca să o pun, așa cum fac de obicei. Am găsit în schimb o recenzie foarte reușită, care mi-a amintit cât de amatoare sunt la activitatea asta de a scrie părerile mele despre filme 🙂

Mărțișoare hand-made

Anul acesta am încercat ceva nou: am făcut mărțisoare hand-made. Ideea a fost a unei colege de serviciu care a propus să facem o surpriză băieților din firmă. Așa că am făcut, multe din nou pentru prima oară în viață, mărțișoare. Apoi le-am dat băieților printr-o tombolă, ca să nu apară favoritisme și complicații.

Am folosit plastilină Play-Doh și Amos iClay care se ususcă și întărește după modelare, fără să fie nevoie de coacere. Am mai folosit lipici, hârtie colorată, canafuri, capsator. Câteva modele/tutorale după care am lucrat:

http://mariucahomemade.wordpress.com/category/martisoare/
http://cameliaminisan.blogspot.ro/2012/02/martisoare-fimo-2012.html#axzz2NhzWEDEt

Eu zic că a ieșit frumos, pentru niște începătoare:

 

 

Poze de la munte

Avem un aparat foto destul de bun, e un Nikon D90 cu obiectiv 18-105mm f/3.5-5.6G. Nici mie nu-mi spun prea mult cifrele astea, dar prețul mi-a spus că ar fi bun (să nu înțelegeți greșit, nu l-am luat după preț, ci după ce am întrebat 2-3 prieteni care se pricepeau). Din păcate, nu am avut timp să “învăț” să fac fotografii așa cum mi-ar plăcea, așa că pozele bune ies doar uneori și din întâmplare. Așa teoretic știu ce buton face ce face, dar mai am multe de învățat. Sper să reușesc să îmi găsesc timp pentru asta până la următorul concediu.

Astea sunt din vara trecută, de pe la munte. Zona Vâlcea, Transfăgărășan, Transalpina.