Along the Po, immersed in nature

Plecarea a fost din nou din Piazza Vittorio Veneto, care în plus, față de alte duminici, avea și priveliștea munților, pentru că a fost o zi foarte senină și fără ceață și în astfel de zile munții se văd foarte bine chiar și din inima orașului.

Apoi am mers pe trotuarul de pe malul râului, pe așa-zișii “murazzi del Po”, construiți pe la 1880, acum cu terase și cluburi.

Intrarea principală în parcul Valentino este prin Arcul Monumental al Artileriei.

Parcul, de aproximativ 550.000 mp este numit, așa cum e și Copoul la noi, “plămânul verde” al orașului. Era așa de frumos afară, că am rămas și eu vreo două ore pe iarbă, ba cu un sandviș, ba cu o carte, ba privind pur și simplu prin jur. Și nici nu m-aș fi ridicat să finalizez traseul dacă nu m-ar fi ajuns umbra.

Tot în parc sunt și: Grădina Botanică, …

…castelul Valentino, …

… Società promotrice di Belle Arti, …

…satul și castelul medieval.

La ieșirea din Parcul Valentino este Fântâna Lunilor, cu câte o statuie pentru fiecare lună și pentru fiecare anotimp. Nu vă mai pun să ghiciți care și cum, dar vă zic că începând din mai, lunile erau din ce în ce mai dezbrăcate până prin toamnă.

La final, Torino Esposizioni, un pavilion de expoziții folosit și pentru câteva întreceri din cadrul Olimpiadei din 2006 (de exemplu cea de hochei pe gheață).

În sus pe partea cealaltă a râului se vedeau, pe Monte dei Cappuccini, multe puncte mici deasupra zidului, oameni care admirau priveliștea așa cum o admirasem și eu săptămâna trecută.

Advertisements

…prin oraș

Dacă sâmbătă m-am aventurat pe coclauri, am zis că duminică să rămân prin locuri cunoscute, cuminți. Am luat harta cu obiectivele turistice locale și am încercat să descopăr zone noi prin oraș.

Piazza Cesare Balbo (piazza e cu sens de parc de cele mai multe ori)

și curcubeul din fântână.

Cred că era vreo biserică ortodoxă/română prin apropiere, pentru că numai românește se vorbea în parc.

Lângă parc, biserica S. Massimo

foooarte înaltă.

Apoi Piazza Cavour, numai bună pentru role și biciclete, dar destul de goală la ora aceea de prânz.

Apoi m-am îndreptat către râul Po, unde pe hartă scria că ar fi ceva numit Murazzi. Nu știam ce sunt la momentul acela. Am văzut pe măsură ce mă apropiam că o grămadă de lume se uită în jos spre râu și mă gândeam că acolo ar fi acest Murazzi. Nu, de fapt jos o mașină de poliție și pe mal cineva într-un sac de plastic. Mda…

Am mers apoi mai departe. Murazzi sunt de fapt pereții aceia înalți construiți pe malul râului.

Mai sus, râul face o cascadă mică, foarte frumoasă

Spre centru apoi, Piazza Carlo Emanuel cu o statuie a lui Cesare Balbo, alt politician cu mare merite în cadrul unificării Italiei.

Pe drum, iar un magazin cu ciocolată. Cică Torino e vestit printre altele pentru produsele de genul ăsta. Am vrut chiar să cumpăr de data asta, pentru că arătau grozav în vitrină, dar era închis.

Biblioteca națională din Piazza Carlo Alberto.

Palazzo Carignano, cu vreo 3 fețe

M-am dus apoi cu tramvaiul în altă zonă din oraș, la Atlassib, să văd dacă mi-a sosit pachetul din România. Am găsit și acolo lucruri frumoase, de exemplu biserica Maria Ausiliatrice.

După ce m-a convins funcționara de acolo că pachetul nu are cum să ajungă decât după ce își termină ei programul, m-am dus să vizitez ce mai era prin zonă. Numai că pe drum, lucrurile nu prea îmi surâdeau. Era un cartier cam dubios, cu grupuri de 2-3 arabi sau negri sau…poate români, stând și sprijinind zidurile blocurilor și rânjind la lumea care trecea. Un negru chiar era ciudat cu totul, îmbrăcat la costum, cu un baston alb și cu 2 ghiuluri pe o mână. Mi-am deviat traseul către Porta Palazzo (numită și Piazza della Republica). Am aflat apoi că acolo ar fi cea mai mare piață în aer liber din Europa. Probabil eu am ajuns la strângere, pentru că arăta cam deplorabil. Numai când aproape am trecut de ea, mi-am amintit să fac o poză (eram încă sub influența băieților de cartier și deci, aveam o viteză ceva mai mare decât în mod obișnuit).

Piața asta nu era departe de centrul orașului, așa că am preferat să merg către acolo. Pe drum, Basilica Mauriziana

Biserica San Domenico

Lângă ceea ce pe hartă era Palazzo di Citta (primăria) am găsit altă piață, una frumoasă de data asta, cu produse naturale (miere, brânză, cârnați, flori, săpunuri naturale, plante medicinale). Mi-am luat și eu niște bomboane cu miere și propolis, și miere cu eucalipt, foarte bune.

Pe strada care ducea de la piața asta mai departe spre centru era deja multă lume.

Și Piazza Palazzo (cu cele două palate de săptămâna trecută) era foarte animată, mulți oameni, skateri

castane coapte, gogoși cu ciocolată, tot felul de chestii de vânzare, ca un bâlci, dar mai cu stil. Și cerșetorii erau cu stil, sau poate prea mult spus cerșetori, mai degrabă artiști.