Dogville

M-am uitat din întâmplare la Profesioniștii de pe TVR1 atunci când a fost invitat Cristian Tudor Popescu. Este un om pe care îl admir pentru că se exprimă întotdeauna clar, concis și franc. S-a discutat despre România, despre viață și cultură, într-un soi de chestionar (am aflat apoi că se numește Chestionarul lui Proust) la care răspundea atât Eugenia Vodă cât și invitatul. Cu siguranță nu cunoșteam nici pictorii de care aminteau, nici scriitorii, nici regizorii…dar la întrebarea “Cine este personajul feminin preferat?” CTP a răspuns că personajul lui preferat nu este dintr-o carte, ci dintr-un film. M-am bucurat pentru că era deci foarte facil să fac și eu cunoștință cu personajul, care, după mărturisirile din emisiune “l-a obsedat săptămâni întregi”.

Filmul este “Dogville”, iar personajul de care vorbea este Grace, interpretată de Nicole Kidman. E un film cu adevărat special. În primul rând toată acțiunea se petrece într-un soi de scenă de teatru. Am crezut că o să mă plictisească atât de tare decorul, încât o să renunț să mai urmăresc filmul, dar acțiunea m-a prins până la urmă. Asta pentru că nu poți sta indiferent în fața lui, te implici, te indignezi și te revolți, chiar dacă realizezi că lucrurile sunt exagerate spre final, fiind mai degrabă cu sensul de metafore decât întâmplări ca atare.

În mare, e vorba despre o fată care, fugind de niște mafioți, ajunge în satul Dogville, unde încearcă să își câștige simpatia locuitorilor. Nu am să vă zic mai multe, nici cine/ce/cum se dovedește a fi fata (Iri iar a ghicit dinainte, grrrr), ca să nu vă stric finalul, dacă vă hotărâți să îl urmăriți. Vă zic doar că mie mi-a plăcut.

Citatul obișnuit:
Tom: You want to eat? You must be hungry.
Grace: I can’t. I don’t deserve that bread. I stole that bone. I’ve never stolen anything before. So now, now I have to punish myself. I was raised to be arrogant. So, I… I had to teach myself these things.
Tom: Well, it may be for your education.

Musaca de cartofi 1

Asta e prima variantă de musaca pe care o încerc. Există multe rețete de gen pe internet, dar la asta m-a cucerit cașcavalul gratinat de deasupra. Am să mai încerc și altele pe viitor, nu că asta nu ar fi ieșit bună, dar îmi place mereu să gătesc ceva nou.

Ingrediente:

600g carne tocată
2 linguri ulei
1 kg cartofi
100 ml supă de legume
2 cepe
150g ciuperci
2 ouă
cimbru
2 linguri de pastă de tomate
200g cașcaval
1 lingură pesmet
sare
piper

Preparare:

Cartofii se fierb în coajă, se curăță și se taie felii. Între timp, se călește ceapa, apoi se adaugă ciupercile și carnea. După ce scade zeama se adaugă pasta de tomate, cimbrul, sare și piper după gust. Se unge o formă termorezistentă cu ulei și se presară cu pesmet. Se pune un strat de felii de cartofi, un strat de carne, din nou cartofi, din nou carne și la final din nou cartofi. Separat se bat ouăle cu jumătate din cașcaval și se toarnă deasupra, celalată jumătate din cantitatea de cașcaval se presară deasupra. La final se toarnă supa în tavă. Se introduce la cuptorul încins pentru 45-50 de minute. Enjoy!

 

După opt ani și-un pic

Am fost sâmbătă seara la o cumătrie, părinții copilului fiind colegi dintr-o clasă paralelă de la liceu și colegi de facultate cu soțul meu. Ne-am văzut acolo cu numeroși alți colegi de liceu. Fie că sunt o fire mai modestă și cu mai puțină încredere în mine, dar m-am simțit foarte depășită de cei prezenți, de aceeași vârstă cu mine și cu același start în viață (“Emil Racoviță”, liceul de care suntem cu toții mândri). Cum ziceam, erau oameni cu 3, 2 sau în cel mai rău caz un copil, cu firme prospere sau șefi pe la slujbele lor sau, cireașa de pe tort, un coleg în funcția de judecător!!! M-am simțit profund nerealizată în fața lor, având doar un “biet” doctorat și o funcție pe termen limitat cu salar de 5-6 ori mai mic decât al lor. În plus, nu păreau genul acela de părinți pe care îi mai descrie Mihaela câteodată, încrâncenați, frustrați și nervoși, ci foarte senini și pozitivi (Andreea, ești de admirat).

Poate nu se cade să fac comparația, dar nu mă pot abține. Am fost două clase paralele, A-ul (eu și soțul meu) și B-ul (mulți dintre cei pe care i-am reîntâlnit sâmbătă) . Așa cum este tradiția, A-ul era clasa cea mai bună, cu primii intrați, cu olimpici peste olimpici, iar B-ul erau următorii. Discutând cu soțul mi-am dat seama că, trăgând linie, lucrurile s-au schimbat radical. Nu vreau să minimizez în niciun caz realizările colegilor mei de clasă, dar noi am rămas în pricipiu cu burta pe carte (5 doctori și încă vreo 3 doctoranzi), dar cu mai puține realizări practice, lumești. Cei din B au slujbe bune, unde sunt extrem de bine apreciați, au familii, copii și au și o mare unitate (nu-i vorbă, ne întâlnim și noi când e vorba de un restaurant sau o prăjitură, dar când e vorba de o ieșire de câteva zile, o excursie ceva, n-am putut niciodată să ne adunam mai mult de 4).

Cu siguranță e cunoscut faptul că ierarhiile din școală sunt cu totul altfel decât ierarhiile din viață, iar noi nu suntem o excepție. Așa că nu-mi rămâne decât să-i admir pe colegii din B, având speranța că nu mi-am supărat colegii din A.

Cadou hand-made

Am fost foarte necăjită că, deși am fost în Italia 3 luni, nu am găsit să îi cumpăr soțului meu ceva cu AS Roma, echipa lui favorită de fotbal. Ca să mă recompensez acumva, mi-a venit ideea să îi împletesc un fular cu sigla echipei…că e oricum și folositor. În plus, consider că e un cadou foarte prețios ceva lucrat cu propriile mâni și cu proprii neuroni, că modelul siglei mi-a solicitat și așa ceva. Plus că nu mai împletisem de când eram mică (pentru păpușele), așa că a durat puțin și să îmi amintesc fiecare dintre etape.

Dovada:

Și rezultatul (fotomodelul e puțin timid):

Anul 2011 în imagini

Așa cum am făcut și anul trecut (am fost mai harnică, am postat în decembrie 2009), am găsit/selectat câteva fotografii ilustrative pentru evenimentele anului ce s-a încheiat. Majoritatea sunt fotografii foarte puternice, pe care este posibil să le mai fi văzut…sau nu.

This slideshow requires JavaScript.

Cârnați de casă

Sinceră să fiu, în ultima vreme nu prea am mai avut încredere să cumpăr mezeluri de la magazin, pentru că am auzit că ar conține mai mult colorant și chimicale decât carne. Așa că am fost foarte încântată când ai mei și-au propus anul ăsta să facă niște cârnați de casă. Așadar, nu am facut acasă cârnați, dar i-am ajutat puțin și eu.

Ingrediente:

5kg carne tocată (în principiu de porc, nici prea grasă, nici prea slabă)
3 căpățâni de usturoi
2-3 linguri de sare
1-2 linguri de piper
boia dulce
10m mațe de porc
sare de lămâie, bicarbonat și oțet

Preparare:

Mațele se pun în apă călduță cu sarea de lămâie, bicarbonatul și oțetul ca să iasă eventualul miros din ele. Se amestecă restul ingredientelor (cu mâna) și se lasă câteva minute să se dizolve sarea.  Pentru a testa gustul, se fac câteva părjoluțe și se gustă, astfel încât fiecare poate să mai adauge sare, piper sau usturoi după gustul său.

Cârnații se umplu cu un accesoriu care se pune la mașina de tocat (se scoate sita și cuțitul). Se rulează un maț pe acest accesoriu (se suflă aer în ei ca să se ruleze mai ușor), se pune carnea în mașina de tocat și se umplu cârnații. Ai mei au segmentat cârnații, învârtindu-i din 15 în 15cm, dar puteți să-i faceți și “continui”. Se pun atârnați la rece pentru o noapte, iar apoi se pot consuma, afuma sau congela.

Vatra Dornei

Câteva fotografii din ultra-mini vacanța la Vatra Dornei. Bine măcar că am văzut ceva zăpadă…și muuulte veverițe.

This slideshow requires JavaScript.

Mâncare de ghebe

Cum am făcut o maaaare pauză cu postările pe blog, s-au adunat o grămadă de mâncăruri pe care le-am făcut, le-am pozat şi nu am avut timp să vi le arăt.  Aşa că pregătiţi-vă de o serie de postări culinare.

O să încep cu o mâncare de post cu ciuperci, pe care am găsit-o pe blogul Laurei.

Ingrediente:

o ceapă mare
un pachet de ghebe congelate (am vrut să iau hribi, dar am avut surpriza la casă să constat că sunt 60lei o pungă)
2 căţei de usturoi
sare
piper

Preparare:

Se căleşte ceapa, se adaugă ciupercile care se lasă 20 de minute. Apoi se adaugă usturoiul zdobit, sarea şi piperul. Se serveşte cu mămăliguţă şi opţional cu mujdei de usturoi.

Preţul e de aproximativ 15 lei, dar numărul de porţii depinde foarte mult de foamea şi pofta celor ce mănâncă

Poker night

Nu am vreo poveste interesantă de la poker, doar voia să vă arăt ce poze faine fac mai nou. Asta pentru că ne-am luat un aparat foto mai şmecher cu ocazia finalizării doctoratului. Ayee!!!

Poker face

And I’m done…

În sfârşiiiiiiiit s-a terminat și doctoratul meu. Sincer, credeam că n-o să mai treacă niciodată cei 3 ani…și apoi când au trecut și ni s-a spus că ni s-a făcut “favoarea” să ne extindă termenul cu 2 luni…chiar credeam că n-o să mai termin niciodată cu el.

Din fericire, vineri am avut susținerea finală, cu mari emoții, acumulate și cu oboseala și cu tensiunea anterioară. Încă mă recuperez și la ora asta, încă nu simt eliberarea pe care o tot aștept, încă mai am acte de foit dintr-un birou în altul, încă simt că vreau să dorm până la prânz (oricum, am avut maaare noroc că am dormit foarte bine chiar și în săptămâna susținerii, fapt care m-a ajutat enorm).

Sper ca de acum să dispară nodul din gât, senzația că mi se înmoaie picioarele și săgețile care mă împungeau deseori în cap. Sper ca toate astea să fie din cauza acestui doctorat pe care nu l-am vrut încă de la început, pe care l-am pornit greu, la care am vrut să renunț la un moment dat, din cauza căruia a trebuit să plec 3 luni singură și departe și  alte și alte lucruri bune pe care le-am îndurat din cauza lui. Poate peste câtva timp o să reușesc să găsesc și ceva bun în el, dar deocamdată nu pot decât să mă bucur că s-a terminat.

Sfatul meu pentru persoanele care vor să înceapă un doctorat ar fi să nu facă asta… ……decât dacă ceea ce vor să lucreze la doctorat le place cu adevărat, au o chemare și o pasiune pentru tema aleasă. În niciun caz să nu pornească pe drumul ăsta doar pentru că au parte de o bursă generoasă, vă spun din proprie experiență că nu merită.